Cu părere de rău pentru pierderea unui meșter așa de priceput, patronul îi ceru să-i mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute și folosea scânduri nepotrivite. Åži lui îi era rușine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul sosi să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

– Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare rușine! Dacă ar fi știut că-și ridica propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

***

Așa e și cu noi. Ne construim viețile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa pe care noi înșine ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi.

Ia aminte! Tu ești tâmplarul. În fiecare zi bați un cui, așezi o scândură sau ridici un perete. Viața e întocmai cum ți-o clădești. Alegerea pe care o faci azi zidește casa în care vei locui mâine. Deci, nu uita: ce faci te face!