Vindecarea slăbănogului din Capernaum: Arătarea iertării dumnezeieÅŸti (Mc 2, 1-12)

Dacă nu e surprinzător să vedem pe Hristos vindecând un slăbănog (un paralitic), totul, în schimb, ne poate descumpăni în acest act de vindecare, pentru că finalitatea lui nu este vindecarea fizică, ci mântuirea sufletului. Această minune este relatată de cele trei Evanghelii Sinoptice (Mat. 9, 1-8 ; Marcu 2, 1-12, Luca 5, 17-26).

Ne aflăm la începutul vieÅ£ii publice a Mântuitorului. El a împlinit deja nenumărate vindecări ÅŸi a dezlegat mulÅ£i îndrăciÅ£i, ceea ce trezeÅŸte admiraÅ£ia mulÅ£imilor, care aleargă la El din toate părÅ£ile. După Sfântul Evanghelist Matei, acest episod se petrece la întoarcerea din Å£inutul Gadarenilor (cf. Evanghelia din a 19-a duminică după Rusalii) (1).

Iisus se întoarce acasă, în Capernaum, acolo unde locuieÅŸte, probabil împreună cu mai mulÅ£i ucenici (sau cu toÅ£i). Casa se umple de oamenii care vin să-L asculte sau doar să-L vadă, pentru că faima Lui s-a răspândit foarte repede. Nimeni în Israel sau în lumea întreagă nu făcuse vreodată ce făcuse El, nici nu spusese ce spusese El. MulÅ£imi vin din toată Galileea, din Iudeea ÅŸi din Ierusalim. Sunt acolo « fariseii ÅŸi cărturarii » (Sf Luca), cu alte cuvinte învăÅ£ătorii Legii, teologii.

În faÅ£a Lui este adus un slăbănog, întins pe un pat purtat de patru bărbaÅ£i. Paralizia este, ca ÅŸi lepra, unul dintre marile simboluri ale căderii omului, ale păcatului: omul căzut ÅŸi-a pierdut libertatea (autonomia) ÅŸi putinÅ£a de a făptui, adică de a crea, însuÅŸiri care sunt oglindirea lui Dumnezeu; este rob păcatului, rob lui însuÅŸi, rob demonilor : este redus la neputinÅ£ă. Dar mulÅ£imea e aÅŸa de numeroasă că nici măcar nu se poate intra în casă. Atunci, în loc să renunÅ£e, oamenii dau dovadă de inteligenÅ£ă ÅŸi fac un lucru uimitor: se caÅ£ără pe casă pe scara dinafară ÅŸi ajung pe acoperiÅŸ (2). Apoi fac o gaură în acoperiÅŸ dând la o parte Å£iglele, ÅŸi coboară targa cu ajutorul frânghiilor, deasupra locului în care se găsea Iisus.

Scena stârneÅŸte râsul: slăbănogul e coborât din Cer. Este o imagine miÅŸcătoare a omului căzut: omul a căzut din locurile cele cereÅŸti, adică din apropierea lui Dumnezeu, în praf ÅŸi Å£ărână, în pământul din care a fost scos.

Hristos rămâne uimit de credinÅ£a lor. Un asemenea efort de imaginaÅ£ie pentru a putea să se apropie de El, de rabbi Ieshouah, presupunea într-adevăr credinÅ£a în El, în puterea Lui dumnezeiască, în puterea vindecării care sălăÅŸluia în El («[în El] puterea Domnului se arăta în tămăduiri» – Luca 5, 17).
Aici e miezul lucrurilor. Pe când toÅ£i se aÅŸteptau la vindecarea fizică a slăbănogului, Hristos spune un cuvânt care descumpăneÅŸte total pe cei prezenÅ£i : «Fiule, iertate sunt păcatele tale». Hristos foloseÅŸte această ocazie pentru a face o nouă revelaÅ£ie, uimitoare, de neînchipuit : ÅŸi anume că are puterea dumnezeiască de a ierta păcatele. De altfel, cărturarii nu s-au înÅŸelat: «Cine poate ierta păcatele afară de singur Dumnezeu?», îÅŸi spun ei în gând. Judecata lor este dreaptă. Dar în loc să se cutremure de bucurie, încredinÅ£aÅ£i că rabbi Ieshouah era Mesia ÅŸi că ochii lor, în sfârÅŸit, Îl vedeau, ei spun că Iisus «huleÅŸte», adică vorbeÅŸte împotriva lui Dumnezeu, ia locul lui Dumnezeu, se «joacă de-a Dumnezeu».

Iată un lucru înfricoÅŸat ; ni se dezvăluie aici unul dintre marile păcate ale Omului, unul dintre cele mai mari, pentru că se vădeÅŸte mai ales la oamenii duhovniceÅŸti ÅŸi evlavioÅŸi, am putea spune la oamenii bisericii ; ei sunt specialiÅŸti în religie, învăÅ£aÅ£i, ÅŸtiu totul, mai bine chiar decât Dumnezeu. Preferă propriile lor cugete cugetelor lui Dumnezeu, vor să primească pe Dumnezeu, dar vor un Dumnezeu după cugetele, după dorinÅ£ele ÅŸi cultura lor: se pun pe ei în locul lui Dumnezeu. Cărturarii cunosc Biblia pe dinafară, dar nu au văzut că rabbi Ieshouah din Capernaum era Mesia. Nu au vrut să vadă.

Sfântul Ioan Botezătorul ar fi spus despre ei că sunt strâmbi, «colÅ£uroÅŸi». «Cele strâmbe se vor face drepte» (Luca 3, 5), adică: să aveÅ£i o inimă dreaptă… Domnul va prezice acestor farisei moartea veÅŸnică – fiindcă Îl confundau cu Satana (spuneau că Iisus cu Beelzebul vindecase pe îndrăcitul orb ÅŸi mut – Mat. 12, 24-32 ÅŸi Marcu 3, 22-30) – ÅŸi le va spune iarăÅŸi: «veÅ£i muri în păcatul vostru» (Ioan 8, 21), atunci când Îl ispitesc cu privire la obârÅŸia Sa dumnezeiască.

Domnul, care citeÅŸte în inimile tuturor oamenilor, îi ceartă. Åži face un lucru uimitor : vindecă pe slăbănog chiar în clipa aceea, însă pentru a dovedi că are cu adevărat puterea dumnezeiască de a ierta. Åži explică lucrul acesta cu simÅ£ pedagogic: «ce este mai uÅŸor a spune: iertate sunt păcatele tale sau ridică-te, ia-Å£i patul tău ÅŸi umblă?». Desigur, (toată lumea) poate gândi că iertarea rostită cu gura nu e decât o vorbă, care nu angajează la nimic, că nu sunt decât cuvinte, din moment ce nimeni nu poate verifica. Dar o vindecare e un lucru văzut, nu se poate discuta. Åži atunci, «ca să ÅŸtiÅ£i că Fiul Omului are putere a ierta păcatele, zic Å£ie: scoală-te, ia-Å£i patul tău ÅŸi mergi la casa ta». Vindecarea uimitoare a slăbănogului arată puterea dumnezeiască a lui Hristos de a ierta păcatele, arată că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Este o dovadă de necontestat.

Această revelaÅ£ie este de o nemaipomenită însemnătate : este cu mult mai mare decât vindecările ÅŸi dezlegările săvârÅŸite până acum, care într-o anumită măsură au putut fi săvârÅŸite mai înainte ÅŸi de unii oameni, prin puteri fireÅŸti, printr-un har personal sau prin practici magice (3). Aici ne aflăm în alt plan : puterea iertării este numai dumnezeiască. Iar ce este de mirare ÅŸi de mare însemnătate, este că Hristos spune: «Fiul Omului are puterea...», adică această putere se împlineÅŸte, se manifestă, în firea Sa omenească, prin Duhul Sfânt. Este vestirea unui dar nepreÅ£uit, pe care El îl va face Apostolilor Săi: acela de a dezlega păcatele oamenilor, putere dumnezeiască transmisă episcopilor ÅŸi preoÅ£ilor până astăzi. Această întâmplare a schimbat cursul istoriei omeneÅŸti: cu trei ani înainte de Înviere, Hristos arată că Omul nu a fost alungat din Rai pe vecie, ÅŸi că se poate împăca cu Dumnezeu.

Pr. Noël TANAZACQ

Note

1. Vezi comentariul din Apostolia, nr. 7, octombrie 2008.
2. Casele din Palestina, în perioada romană, erau cubice ÅŸi adesea nu aveau decât o singură cameră. Aveau un acoperiÅŸ plat (acoperit de Å£igle mari, puse pe căpriori), care slujea de terasă ÅŸi la care se putea ajunge pe o scară exterioară.
3. Vracii egipteni făcuseră lucruri minunate dinaintea lui Moise. Întotdeauna au existat, în istoria omenirii, cazuri de vindecări inexplicabile, miraculoase.