Viața celorlalți prețuiește pentru mine mai mult decât eu însumi, decât propria-mi viață.” Când veți ajunge să înțelegeți aceasta nu vor mai fi neînțelegeri între voi. Dezlegarea unei probleme sau a unei încontrări nu ține de vreo organizare, nici de o anume purtare, ci de hotărârea de a răbda totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalți dragostea unei mame.

A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine, a viețui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă. 

Împărăția lui Hristos, scrie Sfântul Siluan, este a purta în inima noastră întregul univers și pe Însuși Dumnezeu Făcătorul.

Iată paradoxul vieții creștine: alegând suferința lui Hristos pentru lume avem simțământul de a fi mai aproape de El și de viața vecinică. 

Trebuie să păstrăm duhul pocăinței de-a lungul întregii vieți, până la sfârșit. Pocăința este temeiul a toată viața duhovnicească. Simțământul, intuiția păcatului pot deveni atât de vii în noi, încât să nască cu adevărat o pocăință în adânc.

Lupta pentru mântuire este uneori foarte simplă și primitivă, alteori foarte complicată, dincolo de toată puterea omenească. 

Arhimandritul Sofronie