Prin sate, unii credeau că abia acum pomii ÅŸi florile prind putere să înflorească, pentru că abia acum au fost binecuvântate. De aceea, nu plantau pomi înainte de Florii. Åži mai erau destui gospodari care legau cu rămurele de salcie pomii din livadă, ca să aibă roade bogate, sau le înfigeau în pământ, prin grădina de zarzavat ori în vie.

De altfel, rămurelele sfinÅ£ite erau bune la orice. Cine avea stupi, îÅŸi împodobea ÅŸi stupii cu rămurele sfinÅ£ite, ca ÅŸi albinele să se poată bucura de binecuvântare. Nu ele fac mierea din polenul florilor? Vitele erau atinse cu salcia sfinÅ£ită, pentru sănătate. Copiii erau atinÅŸi ca să crească ÅŸi să înflorească peste an. MâÅ£iÅŸorii salciei se spune că sunt buni pentru durerile de gât, atât de frecvente primăvara. Unii bătrâni mai purtau ramurile legate în jurul brâului, ca să nu-i mai doară spatele, iar fetele îÅŸi puneau coroniÅ£e din sălcii sfinÅ£ite, ca să le crească părul frumos. Ba, mai toÅ£i credeau că nici fulgerele nu lovesc casele în care există sălcii de la Florii!

Åži, pentru că atâÅ£ia oameni iubesc sărbătoarea, au apărut tot felul de poveÅŸti ÅŸi legende despre salcie.

Într-una se spune că salcia a fost, cândva, un copac mândru, cu ramurile înălÅ£ate spre cer. Dar când Pilat L-a chemat pe Domnul Hristos, pentru a-L judeca, deÅŸi era fără vină, L-a dat soldaÅ£ilor să-L bată. OÅŸtenii au căutat nuiele cu care să-L lovească ÅŸi au rupt ramurile salciei. Salcia nu ÅŸtia de ce i-au rupt crengile. Dar când L-a văzut pe Domnul Hristos lovit fără milă, de durere ÅŸi de ruÅŸine, ÅŸi-a aplecat ÅŸi ÅŸi-a chircit ramurile. De atunci, salcia nu a mai îndrăznit să privească spre cer.

text adaptat - ziarullumina.ro | https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/salcia-simbolul-vietii-si-al-mortii-45774.html

Sfântul Ioan Scărarul
(Continuare din numărul trecut)

Prin urmare, chiar dacă aș urca toate cele 29 de trepte sau, altfel spus, chiar „de aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă răsunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaste și orice știință, și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de-aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.” (1 Corinteni 13, 8).

Aceasta este învățătura de taină pe care ne-au descoperit-o iconarii Suceviței, care, împreună cu Sfântul Ioan Scărarul, ne îndeamnă pe toți:

„Suiți-vă, fraților, suiți-vă, punând suișuri în inimile voastre și luând aminte la proorocul care zice: „Veniți să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului nostru, care ne face picioarele noastre ca ale cerbului și ne pune întru lucruri înalte ca să biruim întru calea lui. (cf. Isaia 2, 3). Alergați, rogu-vă, cu cel ce zice: «Să ne sârguim până ce vom ajunge toți la împreunarea credinței și a cunoștinței lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos» (Efeseni 4, 13), care a fost botezat în cel de al treizecilea an al vieții sale văzute și care a urcat pe cea de-a treizecea treaptă a scării celei duhovnicești, căci Dumnezeu este iubirea.” (Sf. loan Scărarul).