Pe-atunci, Imperiul Roman, în a cărui stăpânire se afla Efesul, era condus de către Traianus Decius (249-251). Văzând în creÅŸtinism un element dizolvant pentru unitatea imperiului, acesta declanÅŸează o persecuÅ£ie generală, decretată prin lege de stat, în anul 249.

La puÅ£in timp după semnarea acestui edict, Decius soseÅŸte din Cartagina în Efes, pentru a-ÅŸi pune în aplicare ÅŸi aici planul său.

La aflarea acestei dorinÅ£e a împăratului, cei ÅŸapte tineri nu au dorit să se închine idolilor, rugându-se lui Hristos pentru a opri aceste gânduri ale împăratului ÅŸi pentru întărirea lor. TrădaÅ£i de către unul dintre locuitorii Efesului, cei ÅŸapte tineri sunt aduÅŸi în faÅ£a împăratului, unde îÅŸi mărturisesc credinÅ£a, spunând: „Noi avem pe Unul Dumnezeu, Împăratul Cel ce vieÅ£uieÅŸte în ceruri, de a Cărui slavă este plin cerul ÅŸi pământul. Aceluia Îi aducem jertfă de mărturisire ÅŸi rugăciunile noastre în tot ceasul“. La auzul acestor cuvinte, împăratul le dă răgaz câteva zile pentru a-ÅŸi schimba gândurile ÅŸi a aduce jertfe zeităÅ£ilor păgâne.

La anumite zile, trimiteau pe Iamvlih pentru a cumpăra mâncare ÅŸi pentru a le aduce veÅŸti din cetate. Într-una dintre zile, pe când cumpăra cele de trebuinÅ£ă, Iamvlih a auzit că împăratul se întorsese în Efes ÅŸi dorea să afle ÅŸtiri despre cei ÅŸapte tineri care nu doreau să se închine zeilor. Întorcându-se din oraÅŸ, Iamvlih le-a povestit toate cele ce auzise.

La scurt timp, cei ÅŸapte tineri s-au hotărât să meargă în peÅŸtera unui munte din apropiere, Muntele Ohlon sau Coelian (azi muntele Pion), unde să se roage împreună lui Hristos.

După ce au mâncat, cei ÅŸapte au mers să se culce, aÅŸteptând să vadă ce va rândui Dumnezeu pentru ei. Prin voia lui Dumnezeu  ei au dormit 200 de ani. Sfântul Simeon Metafrastul descrie acest moment așa: 

„Iar milostivul ÅŸi iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna poartă grijă de cele folositoare Bisericii Sale ÅŸi Se îngrijeste de robii Săi, a poruncit acestor ÅŸapte tineri să adoarmă cu oarecare străină ÅŸi minunată adormire, ca Cel ce voia să facă prin ei, în vremea viitoare, o minune preaslăvită ÅŸi să încredinÅ£eze pe cei care se îndoiau de învierea morÅ£ilor”.

În acest timp, Decius aflase că cei ÅŸapte sunt în peÅŸtera din Munte. Dădu poruncă slujitorilor ca intrarea în peÅŸteră să fie zidită, pentru ca sfinÅ£ii să moară de foame ÅŸi sete. Pentru ca faptele lor să fie Å£inute minte de cei ce vor urma, doi creÅŸtini, Teodor ÅŸi Rufin, au scris pe două table de plumb viaÅ£a lor ÅŸi le-au pus lângă pietrele ce astupau peÅŸtera.

Anii au trecut ÅŸi, odată cu Constantin cel Mare (306-337), creÅŸtinii nu au mai fost prigoniÅ£i. Grigorie de Tours, iar mai târziu, prin secolul al X-lea, Simeon Metafrastul amintesc că cei ÅŸapte tineri au fost înviaÅ£i în chip miraculos de Dumnezeu, după o perioadă de 184 de ani.

Dumnezeu i-a trezit pe aceÅŸtia în vremea împăratului Teodosie al II-lea (401-450), când învăÅ£ătura ereticilor făcea tulburare în popor. AceÅŸtia contestatau învierea din morÅ£i, spunând că oamenii nu vor mai învia, ci vor muri pentru totdeauna. AÅŸa că, Dumnezeu îi înviază pe cei ÅŸapte sfinÅ£i. 

După ce se trezesc, cei ÅŸapte îl vor trimite pe Iamvlih pentru a lua mâncare ÅŸi pentru a mai aduce veÅŸti. Foarte uimit de schimbările pe care le vedea în oraÅŸ, dar mai ales de bisericile ÅŸi crucile mari care stăteau la vedere, Iamvlih socoteÅŸte că este într-un alt oraÅŸ, ÅŸi nu în Efes. Negustorii sunt miraÅ£i să vadă o monedă de argint atât de veche, cu chipul împăratului Decius pe ea, aÅŸa încât îl duc pe Iamvlih în faÅ£a proconsului ÅŸi a episcopului, sub motivul că a găsit o comoară de demult. Realizând din convorbirea cu episcopul Åžtefan, cel care oblăduia cetatea Efesului în acea vreme, că nu mai trăieÅŸte sub domnia lui Decius, Iamvlih îi conduce pe toÅ£i cei de faÅ£ă la peÅŸteră.

Ajuns la peÅŸteră, episcopul va găsi tăbliÅ£ele cu viaÅ£a lor ÅŸi va da laudă lui Dumnezeu pentru că în acest fel le-a fost luminată mintea ÅŸi le-a fost arătat adevărul despre învierea morÅ£ilor. Chemat de către episcop, împăratul Teodosie a venit ÅŸi el la peÅŸteră, I-a mulÅ£umit lui Dumnezeu pentru ceea ce le-a descoperit. 

Cei ÅŸapte tineri au mai trăit încă ÅŸapte zile, iar apoi au adormit întru Domnul în anul 434, fiind înmormântaÅ£i cu mare cinste.