În Duminica a cincea de după Paști, în ziua de 26 mai 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, având alături un sobor de preoți și de diaconi, a slujit prima Sfântă Liturghie arhierească din parohia Sfântul Ioan Rusul, aflată la El Ejido, în Spania. Tot cu această ocazie parohia și‑a sărbătorit și hramul.
Alături de Preasfinția Sa, din soborul slujitor au făcut parte Părintele protopop Ioan Poștoi, din Sevilla, Părintele paroh Podar Rus Daniel, Părintele Remus Rus Bugnar, din parohia Buna Vestire, aflată în Tenerife, Părintele Remus Rus, tatăl Preasfinţiei sale, venit din România, și Părintele ierodiacon Spiridon, de la Centrul Eparhial.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Timotei a explicat pericopa evanghelică a duminicii. Întâlnirea femeii samarinence cu Mântuitorul Hristos arată, de fapt, întâlnirea omului păcătos cu Dumnezeu. Şi omul păcătos are în el o căutare, o aspiraţie către Dumnezeu, tocmai pentru că Dumnezeu nu l‑a creat pe om ca să moară în păcate, ci să fie viu și să se mântuiască. Acest lucru se poate realiza numai prin apa cea vie, adică prin ajutorul harului Duhului Sfânt. Mântuitorul i se descoperă femeii samarinence ca fiind Adevărul, Mesia, de aceea, după ce L‑a recunoscut drept Mesia‑Hristos, femeia fuge în cetate și‑L mărturisește, devenind astfel un misionar, un apostol.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team