Adaugat la: 15 Ianuarie 2019 Ora: 15:14

Nepsis Winter Festival 2018

Ateliere de creație, colinde și bucuria de a dărui. Acestea au fost cuvintele cheie în week-end-ul trecut la Paris, unde a avut loc cea de a treia ediție a Nepsis Winter Festival. Devenit deja o tradiție pentru românii ortodocși din regiunea pariziană, festivalul a adunat și în acest an numeroși copii şi tineri, alături de părinții lor.

Sâmbătă, 15 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Paris a avut loc prima parte a festivalului, dedicată copiilor care, în cadrul unui atelier de creație, au confecționat felicitări pentru părinții lor, precum și diverse obiecte decorative specifice perioadei Crăciunului. Seara, după slujba Vecerniei, într-un cadru festiv, a avut loc concertul Coralei „Sfinții Arhangheli” a Catedralei Mitropolitane.

Duminică după-amiază, în biserica de la Cachan (Île de France) a fost organizată a doua parte a festivalului de iarnă Nepsis, unde diferite corale au stârnit emoții puternice în inimile tuturor celor prezenți. Evenimentul a fost deschis printr-o scenetă a copiilor din parohia Cachan, care a amintit de sărbătoarea Nașterii Domnului și de modul în care a fost mărturisită ea de românii din închisorile comuniste. Au urmat apoi, rând pe rând, 6 corale: „Heruvimii” (corala copiilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, dirijată de Valentina Dascălu), corala parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”, din Livry Gargan, grupul „Iza” (din Maramureș), corala parohiei „Sfânta Treime și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, (Villeneuve-Saint-Georges), corala parohiei „Saint Germain et Saint Cloud”, din Louveciennes, şi corala „Sfinții Arhangheli” a Catedralei Mitropolitane. Un recital de colinde la nai a fost susținut de Dana Aldescu.

Evenimentul a avut și o componentă socială, căci părintele diacon Bogdan Grecu a prezentat un proiect al asociațiilor Nepsis și Axios (ambele din cadrul Mitropoliei), în colaborare cu ASCOR Iași, prin care s-a propus oferirea a 20 de burse în valoare de 600 de euro pe an tinerilor cu posibilități reduse, dar şi unor liceeni sau studenți din zona Moldovei (județele Neamț și Iași), care au rezultate bune la învățătură și doresc să-și continue studiile.

Maria Cristina Milea, președinta asociaţiei Nepsis din Franța, a punctat principalele activități desfășurate subliniind faptul că „Nepsis Winter Festival este o adevărată imagine a activităților noastre, a tinerilor români din diaspora. Poate mai mult ca niciodată, în acest an centenar ne dorim ca și prin colinde să-L mărturisim pe Hristos Domnul, Cel născut în Betleem și, în același timp, să ne afirmăm identitatea de creștini ortodocși români. Prezența coralei de la Louveciennes, care a cântat în limba franceză, ne-a arătat deschiderea de care se bucură Biserica Ortodoxă în Occident, atât prin cult, cât și prin tradiții.”. La final, părintele Alexandru Gheorghiu, paroh al bisericii din Cachan, a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți, dar și celor ce s-au implicat în organizarea și găzduirea acestui eveniment.

Nepsis este asociația tinerilor din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Înființată în data de 13 noiembrie 1999 la inițiativa Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif, Nepsis Franța, pe parcursul celor aproape 20 de ani de existență, a fost prezentă în viața tuturor tinerilor care au venit la studii sau au rămas în diaspora, prin diferite activități, amintindu-le de bucuria credinței împletită cu entuziasmul tinereții. 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni