Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
În perioada 29 aprilie-2 mai 2017, parohia ortodoxă „Sfântul Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta” din Boadilla Del Monte şi Brunete a efectuat un pelerinaj la Mănăstirea Vilaller, mănăstire ce poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Organizarea pelerinajului s-a făcut în foarte scurt timp, la dorinţa credincioşilor din Brunete care au beneficiat de zilele suplimentare de concediu. Pelerinajul a început cu un popas în Zaragoza, unde au fost vizitate cele mai importante obiective turistice, precum şi parohia ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului” unde, cu binecuvântarea pr. paroh Aurel Nae, ne-am putut închina la moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sâmbătă seara (29 aprilie) am fost primiţi cu multă căldură de întreaga obşte a mănăstirii de la Vilaller, ne-am cazat, am cinat împreună şi ne-am pregătit pentru Sfânta Liturghie de a doua zi.
Duminică ne-am bucurat de împreuna slujire cu pr. ieromonah Lavrentie, care i-a felicitat pe creştini pentru răbdarea şi dragostea lor faţă de Biserică, precizând că uşa mănăstirii este mereu deschisă creştinilor din Spania şi nu numai. Din pricina vremii capricioase, după masa de prânz ne-am adunat la Liturghia după Liturghie de la ,,gura sobei”, unde s-au cântat cântece religioase şi patriotice. Luni a avut loc o scurtă excursie în Franţa, iar marţi, 2 mai, înainte de întoarcerea în Madrid, am făcut un popas la Biserica Sfântul Clement din Taull, o Biserică din anul 1123 unde se află o pictură deosebită.
Bucuria pelerinajului a fost foarte mare, fiindcă pentru mulţi credincioşi a fost prima ieşire din Madrid după foarte mulţi ani de muncă (cu excepţia drumurilor anuale acasă, în România). Cu toţii ne-am recules sufleteşte în pacea locului, cu peisajele sale extraordinare, şi ne-am bucurat de aerul curat şi de ospitalitatea obştei mănăstirii. Cu siguranţă acest loc binecuvântat a rămas în inimile şi sufletele pelerinilor noştri, care doresc să revină şi cu alte ocazii la Mănăstirea Vilaller.
Pr. Flavius Sava

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team