[...] Când m-am dus în pustia sketică, unde erau cei mai încercaÅ£i PărinÅ£i dintre monahi, împreună cu sfântul Gherman, care mi-a fost prieten încă de când eram copil de ÅŸcoală, apoi în oaste, precum ÅŸi în viaÅ£a călugărească, l-am văzut pe Avva Moise, bărbat sfânt, care strălucea nu numai în lucrarea virtuÅ£ilor, ci ÅŸi în contemplare. Drept aceea ne-am rugat acestuia cu lacrimi să ne spună cuvânt de zidire, prin care să putem ajunge la desăvârÅŸire. Acesta, mult fiind rugat, ne-a grăit: „Fiilor, toate virtuÅ£ile ÅŸi îndeletnicirile au un scop anumit, după care, potrivindu-se cei ce privesc spre el, ajung la Å£inta dorită. Lucrătorul de pământ, răbdând când văpaia soarelui, când asprimea gerului, îÅŸi lucrează pământul având drept scop să-l curăÅ£ească de mărăcini ÅŸi pălămidă, iar ca Å£intă ultimă să se bucure de rod. Cel ce face neguÅ£ătorie nu se gândeÅŸte la primejdiile de pe mare sau de pe uscat, ci se osteneÅŸte cu toată sârguinÅ£a pentru neguÅ£ătoria sa, având drept Å£el câÅŸtigul ce-i va veni, iar ca Å£intă ultimă bucuria de pe urma câÅŸtigului.
OstaÅŸul nu se gândeÅŸte la primejdiile războiului, nici la necazurile petrecerii printre străini, având drept scop înaintarea sa în treapta ostăÅŸească ÅŸi ca Å£intă ultimă câÅŸtigul de pe urma dregătoriei sale. AÅŸadar ÅŸi cinul nostru are un Å£el ÅŸi o Å£intă ultimă a lui, pentru care răbdăm de bună voie toată osteneala ÅŸi truda. De aceea postul nu ne osteneÅŸte, nevoinÅ£a privegherii ne înveseleÅŸte, citirea ÅŸi meditarea Scripturilor o facem cu dragă inimă, truda lucrului, ascultarea, lepădarea de toate lucrurile pământeÅŸti, petrecerea în această pustie, toate cu dragoste le săvârÅŸim. Dar voi, care v-aÅ£i nesocotit patria, neamul ÅŸi toată lumea ÅŸi v-aÅ£i înstrăinat de ele, venind la noi, oameni de rând ce suntem ÅŸi proÅŸti, spuneÅ£i-mi, care este Å£elul vostru? Åži ce Å£intă ultimă aÅ£i avut când aÅ£i făcut aceasta?”. Iar noi, răspunzând, am zis: „Pentru ÎmpărăÅ£ia Cerurilor.”. Auzind aceasta, Avva Moise a zis: „Bine aÅ£i răspuns în ce priveÅŸte Å£inta ultimă, dar care e scopul, de la care nicicum abătându-ne, putem să ajungem la ÎmpărăÅ£ia Cerurilor? La lucrul acesta nu aÅ£i răspuns.”. Iar când am mărturisit că nu ÅŸtim, ne-a zis bătrânul: „Å¢inta ultimă a făgăduinÅ£ei noastre este, cum aÅ£i zis, ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, iar scopul, fără de care cu neputinÅ£ă este a ajunge la sfârÅŸitul acela, e curăÅ£ia inimii. Deci, spre acest scop trebuie să fie îndreptată mintea noastră, întotdeauna, iar când s-ar întâmpla să se abată inima noastră puÅ£in din calea cea dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul urmărit ca după rigla zidarului. Aceasta ÅŸtiind-o, ÅŸi sfântul Apostolul Pavel spune: „Cele dinapoi uitându-le ÅŸi spre cele dinainte întinzându-mă, la Å£intă alerg, la răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu.”1. Drept aceea, pentru acest scop le facem noi pe toate ÅŸi pe toate le nesocotim: ÅŸi patria ÅŸi neamul ÅŸi averile ÅŸi toată lumea, ca să dobândim curăÅ£ia inimii. Iar de vom uita de Å£elul acesta, vom fi nevoiÅ£i, ca unii ce umblăm prin întuneric ÅŸi călătorim alăturea de calea cea dreaptă, să ne poticnim de multe ÅŸi să rătăcim. Căci multora li se întâmplă aÅŸa, că nesocotind la începutul lepădării de lume avuÅ£ia, banii ÅŸi toată lumea, mai pe urmă se aprind de mânie ÅŸi ură pentru o carte, o sapă, un condei sau un ac. N-ar pătimi aceasta, dacă ÅŸi-ar aminti de scopul pentru care au nesocotit ei toate lucrurile ÅŸi lumea însăÅŸi. Căci pentru dragostea aproapelui dispreÅ£uim bogăÅ£ia, ca nu cumva, sfădindu-ne pentru ea ÅŸi sporindu-ne aplecarea spre mânie, să cădem din dragoste. Când, aÅŸadar, pentru lucruri de nimica arătăm aceeaÅŸi mânie împotriva fratelui, am căzut Å£elului nostru ÅŸi nu avem niciun folos de la lepădarea de lume. Åžtiind asta, fericitul Apostol a zis: „De‑aÅŸ da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, de niciun folos nu-mi este.”2. De aici învăÅ£ăm că desăvârÅŸirea nu vine o dată cu lepădarea de avere ÅŸi de lucruri, ci după dobândirea dragostei, ale cărei însuÅŸiri acelaÅŸi Apostol le descrie: „Dragostea nu pismueÅŸte, nu se mânie, nu se îngâmfă, nu se întărâtă, nu gândeÅŸte răul.”3. Toate acestea împreună alcătuiesc curăÅ£ia inimii. Pentru aceasta se cade să facem totul: să dispreÅ£uim banii, să stăruim în post ÅŸi priveghere cu bucurie ÅŸi în citiri de psalmi să petrecem. Iar de vom fi vreodată împiedicaÅ£i de la lucrurile acestea de vreo pricină binecuvântată, să nu o dăm uitării. Căci nu este aÅŸa de mare folosul de pe urma postului pe cât ar fi de mare paguba de pe urma mâniei; nici folosul din citire cât vătămarea din dispreÅ£uirea ÅŸi întristarea fratelui. Posturile, privegherile, citirea Scripturilor, lepădarea de avere ÅŸi lepădarea de toată lumea nu sunt desăvârÅŸirea însăÅŸi, ci, precum s-a zis, sunt uneltele desăvârÅŸirii. Căci nu într-acestea stă desăvârÅŸirea, ci cu acestea se câÅŸtigă. Deci, în zadar ne lăudăm cu postul, cu privegheerea, cu sărăcia ÅŸi cu cititul Scripturilor dacă n-am dobândit dragoste către Dumnezeu ÅŸi către aproapele. Căci cel ce a dobândit dragostea Îl are pe Dumnezeu în sine ÅŸi mintea lui de-a-pururi este la Dumnezeu.”.
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team