Ne bucurăm astăzi de marele Praznic al NaÅŸterii Domnului ÅŸi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne-am pregătit 40 de zile pentru aceasta, încercând să ne apropiem cât mai mult cu inima de taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru a-L putea primi fiecare dintre noi în viaÅ£a ÅŸi în inimile noastre.
În jurul nostru ÅŸi în lumea întreagă, auzim astăzi prin intermediul mijloacelor de comunicare atât de prezente în viaÅ£a de zi cu zi, de războaie ÅŸi de conflicte, la toate nivelurile vieÅ£ii umane. Fie între Å£ări, fie între grupuri, fie între vecini, fie în familii, fie între soÅ£i, fie între fraÅ£i, fie între părinÅ£i ÅŸi copii, fie în adâncul sufletului nostru, la toate nivelurile ÅŸi în toate aspectele vieÅ£ii umane războiul sau conflictul sunt prezente.
Deja la uÅŸa peÅŸterii în care se năÅŸtea Hristos Pruncul, slava lui Dumnezeu cântată în ceruri de îngeri, vesteÅŸte ÅŸi pe pământ pacea, care este împărtăÅŸită lumii de Pruncul Sfânt din Betleem. El, Pruncul, este recunoscut ÅŸi arătat lumii ca „Domn al păcii", văzut mai înainte de prorocul Isaia: „Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire epe umărul Lui ÅŸi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii...”(Is. 9, 5).
Hristos S-a întrupat, pentru a ne împăca cu Tatăl ceresc, pentru a ne încredinÅ£a de iubirea Tatălui ÅŸi că prin El, prin Hristos . avem pace cu Dumnezeu...” cum ne spune ÅŸi Sfântul Apostol Pavel (Rom. 5, 1). Se face asemenea nouă, Fiul, pentru a împăca Cerul ÅŸi pământul despărÅ£ite de păcatul strămoÅŸesc si a dărui pace în sufletele tuturor oamenilor de bunăvoire, pentru a impărăÅ£i El ÎnsuÅŸi în inimile smerite, care se ÅŸtiu sărace fără lumina ÅŸi prezenÅ£a lui Dumnezeu, fără pacea Lui. „Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă” (In. 14, 27). Pacea este darul lui Hristos, – pentru ca noi înÅŸine să fim oameni ai păcii – fericind făcătorii de pace ÅŸi numindu-i fii ai lui Dumnezeu (cf. Mt. 5, 9). Pacea dintre oameni ÅŸi din lume se reface atunci când omul însuÅŸi, omul lăuntric, este în pace cu sine ÅŸi cu Dumnezeu. De acolo pleacă războiul lumii, din inima omului. NeliniÅŸtea izvorâtă din invidie l-a îndemnat pe Cain să ucidă pe Abel, fratele lui. În inima lui, Cain nu era în pace cu Abel. Când nu suntem împăcaÅ£i cu noi înÅŸine, pierdem pacea ÅŸi cu Dumnezeu ÅŸi cu semenul nostru, precum Cain. Neîmpăcarea lui Cain ne stăpâneÅŸte atunci când nu putem înÅ£elege binele ÅŸi accepta reuÅŸita fratelui nostru. Putem înÅ£elege că lipsa păcii din suflet face că ÅŸi bunăvoirea – adică dorinÅ£a de bine pentru celălalt – lipseÅŸte. Pacea este o stare de încredere profundă, de liniÅŸte adâncă a sufletului care se ÅŸtie la adăpostul cel veÅŸnic al lui Dumnezeu ÅŸi că nimeni ÅŸi nimic aici pe pământ nu îi poate face răul veÅŸnic, decât cel care este direct implicat în viaÅ£a lui, adică el însuÅŸi. Dar dacă suntem în pace cu Dumnezeu suntem ÅŸi cu noi ÅŸi nici o teamă nu mai poate stăpâni sufletul împăcat cu Dumnezeu. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: dacă vom fi războiÅ£i de întreaga lume, iar cu Dumnezeu suntem în pace, nu vom avea nici o vătămare.”1
Dar oricât de binefăcătoare ÅŸi ziditoare este pacea, oricât de frumoÅŸi ÅŸi iubiÅ£i sunt făcătorii de pace, Dumnezeu nu ne obligă la pace. Ne îndeamnă spre ea, dar nu ne-o impune. Însă atunci când am gustat din ea ÅŸi înÅ£elegem că este un dar al lui Dumnezeu pentru liniÅŸtea ÅŸi bucuria noastră fără de care nu putem trăi, ÅŸi că doar cel care Îl iubeÅŸte pe Dumnezeu o poate înÅ£elege ÅŸi căuta, în ea găsindu-ÅŸi bucuria ÅŸi sensul vieÅ£ii, atunci o căutăm cu toată puterea ÅŸi dacă am primit-o o păstrăm ca pe un dar de mare preÅ£, cu teama de a nu o pierde. Pentru că ea este cea care ne aduce zile bune, după spusa psalmistului: „Cine este omul cel ce voieÅŸte viaÅ£a, care iubeÅŸte să vadă zile bune? OpreÅŸte-Å£i limba de la rău ÅŸi buzele tale să nu grăiască vicleÅŸug. FereÅŸte-te de rău ÅŸi fă bine, caută pacea ÅŸi o urmează pe ea” (Ps. 33, 12-13). Pentru omul credincios – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – „... pacea este mai de preÅ£ decât orice avere”’2
Toată viaÅ£a noastră în Hristos ÅŸi în Biserică este fundamentată pe împăcarea cu sine, cu aproapele ÅŸi cu Dumnezeu. Nu ne putem apropia cu adevărat de Iisus Hristos, de Dumnezeul păcii, fără a fi în pace cu fratele nostru, ne spune Mântuitorul ÎnsuÅŸi: „Deci, dacă îÅ£i vei aduce darul tău la altar ÅŸi acolo îÅ£i vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, ÅŸi mergi întâi ÅŸi împacă-te cu fratele tău ÅŸi apoi, venind, adu darul tău” (Mt. 5, 23-24).
Cu fratele nostru ne împăcăm iertându-l ÅŸi cerându-i iertare. Cu Dumnezeu ne împăcăm cerându-I iertare ÅŸi mărturisind păcatele noastre. Orice apropiere a noastră de Dumnezeu ne vindecă ÅŸi ne dăruieÅŸte pacea, pe care dacă nu o avem, suntem obligaÅ£i să o dobândim. Adică ceea ce este bolnav, Hristos vindecă, având voinÅ£a noastră liberă lucrând împreună cu El. Aceasta spune Sfântul Ioan Gură de Aur că înseamnă cuvintele Mântuitorului: „Nu socotiÅ£i că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie”(Mt. 10, 34). „Pentru că – spune el – atunci mai cu seamă este pace, când se taie ce este bolnav, când e îndepărtat ceea ce dă naÅŸtere la răzvrătire... Si doctorul tot aÅŸa salvează restul trupului, când taie partea care nu se poate vindeca.”3. Iar sabia care taie ceea ce este rău în sufletul nostru, păcatul, este harul Sfântului Duh, cel care ne vindecă ÅŸi împacă cu Părintele ceresc, în Hristos. Iată cât de vindecătoare este pentru cel credincios mărturisirea păcatelor ÅŸi iertarea aproapelui, care ne aduc pacea în suflet ÅŸi împăcarea cu Dumnezeu.
Să nu uităm în aceste zile de sărbătoare nici pe cei – de aproape sau de departe – care sunt în nevoi de tot felul. Pe cei flămânzi ÅŸi însetaÅ£i, pe cei bolnavi ÅŸi în suferinÅ£e de tot felul, să îi pomenim în rugăciunile noastre ÅŸi să le dăruim din preamultul nostru, fie sufletesc, fie material. Să fim acolo unde trăim făcători de pace, pentru a plăcea lui Hristos Care ne-a împăcat cu Părintele ceresc, neuitând cuvintele prorocului Isaia, „cât de frumoase sunt pe munÅ£i picioarele trimisului care vesteÅŸte pacea...” (Is. 52, 7).
Vă doresc tuturor sărbătorile NaÅŸterii ÅŸi Botezului Domnului pline de bucurie ÅŸi de lumină duhovnicească!
Al vostru, de tot binele doritor ÅŸi rugător către Domnul nostru Iisus Hristos,
† Mitropolitul Iosif
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team