Documentele adoptate de Sfântul și Marele Sinod

AÅŸa cum am arătat în textele anterioare, la constituirea ordinii de zi s-a pornit, în 1961, de la o listă de mai bine de 100 de su­biecte care necesită o abordare interortodoxă. Având în vedere că o discuÅ£ie pe tema­tici atât de ample ar fi pus serioase probleme de timp ÅŸi de metodă, subiectele au fost gru­pate în câteva mari categorii ÅŸi în cele din urmă, la ConferinÅ£a Panortodoxă Presinodală din anul 1976, s-a stabilit ordinea de zi constituită din 10 teme: Diaspora ortodo­xă; Autocefalia ÅŸi modul în care trebuie să fie proclamată; Autonomia ÅŸi modul în care trebuie să fie proclamată; Dipticele (ordinea de întâietate a Bisericilor în pomenirea liturgică); Problema noului calendar; Impedi­mente la căsătorie; Readaptarea dispoziÅ£ii­lor bisericeÅŸti privitoare la post; RelaÅ£iile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creÅŸti­ne; Ortodoxia ÅŸi MiÅŸcarea ecumenică; ContribuÅ£ia Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creÅŸtine de pace, liber­tate, frăÅ£ietate ÅŸi dragoste între popoare ÅŸi în­lăturarea discriminărilor rasiale.

În cadrul Sinaxei întâistătătorilor Bise­ricii Ortodoxe întrunite la Constantinopol în 2014, s-a hotărât ca temele privind calen­darul, autocefalia ÅŸi dipticele, care nu au în­trunit consensul, să fie lăsate pentru o altă etapă de manifestare a sinodalităÅ£ii.

În privinÅ£a calendarului, ConferinÅ£a Panortodoxă Presinodală de la Chambesy din 1982 a ajuns la concluzia că poporul nu este pregătit pentru a asuma îndreptarea sărbătoririi PaÅŸtilor după spiritul ÅŸi litera hotărârii Sinodului I ecumenic ÅŸi a subliniat faptul că problema calendarului nu trebuie să constituie un prilej de adâncire a neînÅ£elegerilor dintre Bisericile ortodoxe autocefale. Astfel, s-a căzut de acord ca acest subiect să fie lăsat pentru a fi discutat atunci când se va dovedi că poporul este pregătit pentru o înÅ£elegere amplă a acestei teme.

Documentul privind autocefalia a pro­vocat foarte multe discuÅ£ii contradictorii din pricina faptului că Patriarhia ecumeni­că a dorit să aibă un rol preponderent în ca­drul procedurii de proclamare, contestat de alte Biserici autocefale.

Documentul privind dipticele a fost ÅŸi el subiectul unor discuÅ£ii ample, constatân- du-se faptul că nu există consens în ceea ce priveÅŸte locul acordat Bisericii Georgiei în ordinea de cinstire a Bisericilor ortodoxe. Aparent, acest dezacord ar vădi o neînÅ£elegere asupra aspectelor legate de întâietatea Bise­ricilor autocefale, dar de fapt el pune în evidenÅ£ă o problemă mult mai amplă, lega­tă de înÅ£elegerea rolului instituÅ£iei autocefa­liei în viaÅ£a Bisericii ÅŸi a modului de procla­mare ÅŸi de asumare a acesteia. În mijlocul controverselor pe tema dipticelor se află de fapt raportatea la momentul în care o Bise­rică dobândeÅŸte autocefalia, care este poziÅ£ia ei când autocefalia îi este retrasă ÅŸi cum este reaÅŸezată în comuniunea Bisericilor atunci când îi este recunoscută din nou autocefa­lia. Luându-se act de dezacordul major exis­tent, s-a convenit ca Bisericile autocefale să folosească în continuare dipticele conform propriei tradiÅ£ii, iar atunci când sunt în situaÅ£ia de a concelebra în alte Biserici auto­cefale să respecte tradiÅ£ia Bisericii gazdă.

În cadrul ultimelor etape de pregătire s-a decis ca temele privitoare la relaÅ£iile Biseri­cilor Ortodoxe cu restul lumii creÅŸtine ÅŸi, re­spectiv, Ortodoxia ÅŸi MiÅŸcarea ecumenică să fuzioneze, iar celelalte documente să fie adap­tate atât în denumire, cât ÅŸi în conÅ£inut.

După adoptarea lor în Sfântul ÅŸi Marele Sinod, documentele oficiale au fost publicate în următoarea ordine: ImportanÅ£a postului ÅŸi respectarea lui astăzi; RelaÅ£iile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creÅŸtine; Autonomia ÅŸi maniera ei de proclamare; Diaspora ortodoxă; Taina NunÅ£ii ÅŸi impedimentele saleÅŸi Misiunea Bisericii în lumea contemporană.Acestea sunt precedate de Enciclica ÅŸi de Mesajul Sfântului ÅŸi Marelui Sinod.

Luând în considerare această ordine, voi începe seria de prezentări cu documen­tul intitulat ImportanÅ£a postului ÅŸi respecta­rea lui astăzi. Acesta este constituit din 9 paragrafe în care este subliniată natura ÅŸi importanÅ£a postului pentru viaÅ£a creÅŸtinului ÅŸi modul în care postul trebuie să fie asu­mat astăzi. Principalele idei ale documen­tului vin să sublinieze valoarea acestei prac­tici care izvorăÅŸte din cuvântul Facerii 2, 16-17. Prin această trimitere este subliniat caracterul său de acÅ£iune ce are ca prim obiectiv stăpânirea instinctelor ÅŸi cultiva­rea voinÅ£ei. Este pusă în evidenÅ£ă vechimea postului, „de când umanitatea”, după cum arată Sfântul Vasile cel Mare (Despre post, 1, 3, PG 31, 168A). Ni se arată că postul este numit în imnele Triodului ca fiind „dar dumnezeiesc”, „harul deplinei lumini”, „armă de neînvins”, „temelie pentru lupta spirituală”, „cea mai bună cale spe bine”, „hrană sufletului”, „ajutor de la Dumnezeu”, „izvor de contemplare”, „chipul unei vieÅ£i nestricăcioase, precum a îngerilor”, „mai­că a tuturor celor bune ÅŸi a virtuÅ£ilor”.

Textul subliniază temeliile scripturisti- ce ÅŸi patristice, evidenÅ£iind postul de 40 de zile după modelul celui împlinit de Mân­tuitorul (Lc 4, 1-2), sfaturile privind pos­tul (Mt 6, 16-18), cel de miercurea ÅŸi vine­rea fiind precizat de foarte timpuriu în scrierile apostolice (Did. 8, 1), precum ÅŸi postul înainte de PaÅŸti. Prin aceste trimi­teri este pus în evidenÅ£ă faptul că postul este un timp de pregătire în care firea ome­nească, în toată demnitatea ei, se înarmea­ză cu o putere care vine din asumarea libertăÅ£ii ÅŸi stăpânirii de sine. Biserica a tră­it postul în diferite forme, atât în ceea ce priveÅŸte modul de postire, cât ÅŸi perioade­le efective, influenÅ£ele fiind dictate de viaÅ£a liturgică ÅŸi de cea monahală.

Documentul arată că toÅ£i credincioÅŸii sunt chemaÅ£i să asume postul, fiecare în măsura puterii ÅŸi posibilităÅ£ii sale, aÅŸa cum spune Didahia, 6, 1-3: „Ia seama ca nimeni să nu se abată de la această cale de învăÅ£ătură [...], căci dacă tu vei putea purta tot jugul Domnului, vei fi desăvârÅŸit; dacă nu reuÅŸeÅŸti, fă ceea ce îÅ£i este cu putinÅ£ă. În ceea ce priveÅŸte postul, asumă-l după puterea ta”. Această libertate subliniată de Biserică nu trebuie să fie înÅ£eleasă însă ca o încurajare spre delăsare.

Un aspect deosebit de important în le­gătură cu acest document este legat de fap­tul că postul nu este redus doar la un re­gim alimentar. El trebuie înÅ£eles ÅŸi ca un timp de valorizare a pocăinÅ£ei sincere, a faptelor de milostenie atât de importante într-o lume copleÅŸită de nedreptăÅ£i. „Ade­văratul post constă în a te despărÅ£i de rău, a-Å£i înfrâna limba, a te înfrâna de la mânie, a te îndepărta de plăceri, de calomnii, de minciuni, de sperjur”, aÅŸa cum ne arată Sfântul Vasile cel Mare (Despre post, 2, 7, PG 31, 196D).

Înfrânarea de la mâncare, atât în ceea ce priveÅŸte cantitatea, cât ÅŸi natura alimen­telor, Å£ine de partea văzută a luptei spiri­tuale. AÅŸa cum ne spune Clement al Ale­xandriei, postul este o participare la moartea lui Hristos pentru a învia prin hră- nirea cu El (Clement Alexandrinul, Eclo- ge profetice, PG 9, 704D-705A). Astfel, postul autentic se raportează la viaÅ£a în Hristos a credincioÅŸilor ÅŸi îÅŸi găseÅŸte îm­plinirea în viaÅ£a liturgică ÅŸi în special în Sfânta Euharistie.

Textul enumeră cele 4 perioade de post ale anului bisericesc: Postul Sfintelor PaÅŸti, cel al NaÅŸterii Mântuitorului, al SfinÅ£ilor Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, precum ÅŸi zilele de post: ÎnălÅ£area Sfintei

Cruci, Ajunul Bobotezei ÅŸi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, precum ÅŸi pos­turile propuse de Biserică sau asumate li­ber de credincioÅŸi. Trebuie să subliniem că, pentru prima dată în istoria Bisericii, cele patru posturi ÅŸi zilele de post sunt menÅ£ionate împreună într-un document asumat prin consens panortodox.

Este specificat, de asemenea, ÅŸi faptul că prin solicitudine pastorală Biserica afir­mă ÅŸi posibilitatea de aplicare a iconomiei, înÅ£elegând neputinÅ£ele ÅŸi dezlegând postul în caz de boală trupească, de necesitate stringentă sau de alte dificultăÅ£i, după dis­cernământul pastoral-episcopal al Biserici­lor locale.

Cu toate acestea, iconomia privind pos­tul nu trebuie să ducă la slăbirea practicării acestuia. Elementul esenÅ£ial pentru valori­zarea postului este respectarea libertăÅ£ii fi­ecărei persoane, aÅŸa cum ne arată Sfântul Ioan Damaschinul: „Este bine să posteÅŸti în fiecare zi, dar cel ce posteÅŸte nu trebuie să-l judece pe cel ce nu posteÅŸte. În acest caz nu trebuie să fie dată lege, nici constrân­gere; turma încredinÅ£ată de Dumnezeu nu trebuie să fie condusă cu forÅ£a, este nevoie să fie folosită convingerea, blândeÅ£ea ÅŸi vor­ba bună” (Ioan Damaschinul, Despre sfinte­le posturi 3, PG 95, 68B). Prin acest exem­plu se arată că documentul de faÅ£ă nu legiferează în privinÅ£a postului, ci valorizea­ză această practică foarte importantă pen­tru viaÅ£a creÅŸtinului.

Pentru prima dată într-un document cu autoritate canonică generală este prevă­zut că e bine să se postească trei sau mai multe zile înainte de ÎmpărtăÅŸanie, inte­grând astfel comentariul Sfântului Nico- dim Aghioritul: „Chiar dacă sfintele canoa­ne nu impun postul înaintea ÎmpărtăÅŸirii, [...] cei ce postesc chiar o săptămână întrea­gă înainte fac un lucru bun. (Pidalionul, „Comentariu la canonul 13 Trulan”).

În final, documentul arată că postul însoÅ£eÅŸte pocăinÅ£a, făgăduinÅ£a duhovniceas­că, dorinÅ£ele cu scop sfânt, perioadele de încercare, momentele de cerere, pregătirea pentru Botez, pelerinajele ÅŸi alte situaÅ£ii asemănătoare.

În concluzie, precizăm faptul că docu­mentul subliniază importanÅ£a postului nu numai din perspectiva pocăinÅ£ei, ci ÅŸi a stă­pânirii de sine ÅŸi a cultivării virtuÅ£ilor, res­pectând libertatea omului de a-l asuma ÅŸi subliniind faptul că aplicarea iconomiei nu trebuie să-i diminueze importanÅ£a. Docu­mentul sinodal consolidează o tradiÅ£ie pe care Biserica a constituit-o în decursul se­colelor ÅŸi care ÅŸi-a dovedit valoarea de ne­contestat.