Despre dăruirea de sine

Legătura cu celălalt îÅŸi are izvorul în da­rul pe care Hristos ni l-a făcut prin El ÎnsuÅŸi. El, întreg, S-a dăruit nouă, luând asupră- Åži natura omenească ÅŸi păcatul nostru, moartea noastră, într-o totală dăruire de sine, iubindu-ne până la capăt. Noi nu pu­tem trăi, la rândul nostru, această relaÅ£ie cu celălalt decât printr-o dăruire totală de sine, adică să îl iubim pe apropele ca pe noi înÅŸine. Acest chip al legăturii cu aproape­le ni l-a făcut cunoscut Hristos. Dumnezeu, care este Iubire², ni se descoperă prin iu­birea jertfelnică a Fiului Său, devenit Om.

Precum Eu v-am iubit pe voi, aÅŸa ÅŸi voi să vă iubiÅ£i unul pe altul³. IubiÅ£i pe vrăjmaÅŸii voÅŸtri⁴.

OmeneÅŸte vor­bind, de multe ori avem reÅ£ineri în ceea ce-l priveÅŸte pe aproapele nostru. Nu îi cunoaÅŸtem pe ceilalÅ£i ÅŸi nu putem să le dăruim încrederea noastră. Însă Dumnezeu, înainte ca noi să-L fi cunoscut, ne spune Sfântul Apostol Pavel, S-a dăruit nouă, când încă petreceam în păcat⁵, în necunoaÅŸtere, în lepădarea de El, pentru a căuta ÅŸi a scoa­te din adâncul păcatului nostru ÅŸi al morÅ£ii noastre, dragostea de care suntem capabili. Câtă încredere poate avea în om ! Aceasta implică în mod direct relaÅ£ia noastră cu fra­tele nostru, încrederea în fiinÅ£a umană, prin încrederea pe care Dumnezeu i-o acordă, dăruindu-Se total într-o posibilă comuni­une cu toÅ£i cei care, la rândul lor, se dau pe sine ÅŸi caută dragostea Lui. Pentru că nu ne putem defini ca persoane umane, nu pu­tem primi numele de persoană,de om,dacă nu suntem într-o relaÅ£ie cu celălalt, cu aproapele, precum Dumnezeu este cu noi. Scopul este asemănarea noastră cu El, devenită posibilă prin Întruparea Fiului Său ÅŸi pogorârea Duhului Sfânt. Fiul lui Dumnezeu ÎnsuÅŸi ÅŸi Duhul Sfânt ne-au descoperit cum iubeÅŸte Dumnezeu omul ÅŸi care este chipul comu­niunii între Dumnezeu ÅŸi oameni. Precum Tatăl, Fiul ÅŸi Sfântul Duh sunt, să fim noi înÅŸine împreună cu Sfânta Treime, cu în­treaga lume ÅŸi fraÅ£ii noÅŸtri din toate locuri­le ÅŸi timpurile.

Adevărul ultim despre om este persoa­na, un adevăr care este implicit eclezial, de­oarece noi trăim această taină în întâlnirea ÅŸi comuniunea în Biserică, care este Trupul lui Hristos. Astfel, antropologia creÅŸtină, cunoaÅŸterea omului în raport cu sine ÅŸi cu ceilalÅ£i, izvorăÅŸte din această taină de ne­cuprins a persoanei umane, a omului în co­muniune, după modelul Treimii ÎnsăÅŸi.

† Mitropolitul Iosif