În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a aprofundat ceea ce în ortodoxie numim „Sfânta Taină a Crucii, Sfânta Taină a iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu”: „Sfinții Părinți ne spun că Duminica aceasta a Sfintei Cruci ne-a fost așezată ca un popas pe un vârf de deal în care știi că ai făcut jumătate de drum. De la jumătatea drumului, ca de pe o cul­me, deja se vede care este sfârșitul drumului, se vede deja unde ajungem: la Cruce. Dar în Taina Crucii se ascunde Taina Învierii. Domnul Hristos nu este străin de ceea ce în­seamnă slăbiciunea omenească și suferința omenească. Întâi sunt suferințele cele trupești, apoi cele sufletești: suferința de a nu ți se răspunde la iubire cu iubire, suferința de a nu primi iertare, de a fi vorbit de rău, de a fi jignit, de a fi nedreptățit, de a fi trădat. Åži, în final, suferința și temerea cea mai mare a omului: moartea. De aceea Domnul Dum­nezeul nostru, Care este fără de moarte, fără de păcat, se face om, ia natura ome­nească asupra Lui ca să o vindece și ca să fie părtaș la toate cele ale omului, ca și omul să înțeleagă că poate fi părtaș la toate cele ale lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru ne spune că Dumnezeu vrea să ne facă părtași la dumnezeiasca fire.

Apostolul de astăzi ne îndeamnă să ne apropiem cu încredere de tronul harului. Iată, noi astăzi ne închinăm la „locul unde au stat picioarele Lui”, „ne închinăm Cru­cii Tale, Stăpâne și Sfântă Învierea ta o lă­udăm și o slăvim”, pentru că în Hristos Crucea și Învierea sunt nedespărțite, nu ajungi la Înviere fără să asumi Crucea, iar Crucea nu este decât o suferință absurdă fără Înviere.

Astăzi ni se înfățișează calea pe care să dobândim milă, har, ajutor. Åži de la Cine să le dobândim? Este foarte important să înțelegem cine este Dumnezeul nostru compătimitor cu noi. Astăzi ni se pune înainte icoana iubirii compătimitoare a lui Dumnezeu pentru că ‘atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut a dat ca tot cel ce crede în­tru Dânsul să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Io 3, 16).

Îndemnul Evanghelic din Duminica aceasta: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să urmeze Mie” (Mc 8, 34) îl putem înțelege dacă înțelegem ce înseamnă pen­tru Domnul Crucea.

Domnul nu a căutat a Sa plăcere și a venit ca lumea viață să aibă și să aibă din belșug, a venit să dea viața Lui ca noi să avem viață. Dar ca noi să primim viața lui Dumnezeu suntem chemați să murim față de tot ceea ce în viața noastră nu este bineplăcut lui Dumnezeu. Tot lucrul în care Dumnezeu nu are parte: tot gândul, toată dorirea, toată gândirea, toată vorbirea, toată simțirea care nu este după Dumne­zeu e de lepădat. Acesta este exercițiul continuu al creștinului. Se numește nevoință sau asceză. Exercițiul de a se întoarce dinspre tot ceea ce nu merge în direcția asemănării cu Dumnezeu în viața creștinului.

Creștin înseamnă să fii al lui Hristos și să-ți însușești cele ale lui Hristos întoc­mai, iar ele să fie singurul principiu de viață al tău și altceva să nu primești. De asemenea, să-ți asumi toate limitele, neputințele, neajunsurile și moștenirile viclene pe care le ai de la înaintașii tăi și pe care le-ai mai cultivat și tu. Asta înseamnă să-ți iei crucea în fiecare zi. Iar dacă „păcatul tău înaintea ta este pururea”, așa cum spunem în psal­mul 50, atunci nu mai vezi păcatul altuia și nu mai judeci. Judecata fi­ind unul dintre cele mai urâcioase păcate care lovesc în gingășia iubi­rii iertătoare și milostive a Domnu­lui, Care iubește pe fiecare.