În cuvântul de învăÅ£ătură, PreasfinÅ£ia Sa a aprofundat ceea ce în ortodoxie numim „Sfânta Taină a Crucii, Sfânta Taină a iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu”: „SfinÅ£ii PărinÅ£i ne spun că Duminica aceasta a Sfintei Cruci ne-a fost aÅŸezată ca un popas pe un vârf de deal în care ÅŸtii că ai făcut jumătate de drum. De la jumătatea drumului, ca de pe o cul­me, deja se vede care este sfârÅŸitul drumului, se vede deja unde ajungem: la Cruce. Dar în Taina Crucii se ascunde Taina Învierii. Domnul Hristos nu este străin de ceea ce în­seamnă slăbiciunea omenească ÅŸi suferinÅ£a omenească. Întâi sunt suferinÅ£ele cele trupeÅŸti, apoi cele sufleteÅŸti: suferinÅ£a de a nu Å£i se răspunde la iubire cu iubire, suferinÅ£a de a nu primi iertare, de a fi vorbit de rău, de a fi jignit, de a fi nedreptăÅ£it, de a fi trădat. Åži, în final, suferinÅ£a ÅŸi temerea cea mai mare a omului: moartea. De aceea Domnul Dum­nezeul nostru, Care este fără de moarte, fără de păcat, se face om, ia natura ome­nească asupra Lui ca să o vindece ÅŸi ca să fie părtaÅŸ la toate cele ale omului, ca ÅŸi omul să înÅ£eleagă că poate fi părtaÅŸ la toate cele ale lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru ne spune că Dumnezeu vrea să ne facă părtaÅŸi la dumnezeiasca fire.

Apostolul de astăzi ne îndeamnă să ne apropiem cu încredere de tronul harului. Iată, noi astăzi ne închinăm la „locul unde au stat picioarele Lui”, „ne închinăm Cru­cii Tale, Stăpâne ÅŸi Sfântă Învierea ta o lă­udăm ÅŸi o slăvim”, pentru că în Hristos Crucea ÅŸi Învierea sunt nedespărÅ£ite, nu ajungi la Înviere fără să asumi Crucea, iar Crucea nu este decât o suferinÅ£ă absurdă fără Înviere.

Astăzi ni se înfăÅ£iÅŸează calea pe care să dobândim milă, har, ajutor. Åži de la Cine să le dobândim? Este foarte important să înÅ£elegem cine este Dumnezeul nostru compătimitor cu noi. Astăzi ni se pune înainte icoana iubirii compătimitoare a lui Dumnezeu pentru că ‘atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut a dat ca tot cel ce crede în­tru Dânsul să nu piară, ci să aibă viaÅ£ă veÅŸnică” (Io 3, 16).

Îndemnul Evanghelic din Duminica aceasta: „Oricine voieÅŸte să vină după Mine să se lepede de sine, să-ÅŸi ia crucea sa ÅŸi să urmeze Mie” (Mc 8, 34) îl putem înÅ£elege dacă înÅ£elegem ce înseamnă pen­tru Domnul Crucea.

Domnul nu a căutat a Sa plăcere ÅŸi a venit ca lumea viaÅ£ă să aibă ÅŸi să aibă din belÅŸug, a venit să dea viaÅ£a Lui ca noi să avem viaÅ£ă. Dar ca noi să primim viaÅ£a lui Dumnezeu suntem chemaÅ£i să murim faÅ£ă de tot ceea ce în viaÅ£a noastră nu este bineplăcut lui Dumnezeu. Tot lucrul în care Dumnezeu nu are parte: tot gândul, toată dorirea, toată gândirea, toată vorbirea, toată simÅ£irea care nu este după Dumne­zeu e de lepădat. Acesta este exerciÅ£iul continuu al creÅŸtinului. Se numeÅŸte nevoinÅ£ă sau asceză. ExerciÅ£iul de a se întoarce dinspre tot ceea ce nu merge în direcÅ£ia asemănării cu Dumnezeu în viaÅ£a creÅŸtinului.

CreÅŸtin înseamnă să fii al lui Hristos ÅŸi să-Å£i însuÅŸeÅŸti cele ale lui Hristos întoc­mai, iar ele să fie singurul principiu de viaÅ£ă al tău ÅŸi altceva să nu primeÅŸti. De asemenea, să-Å£i asumi toate limitele, neputinÅ£ele, neajunsurile ÅŸi moÅŸtenirile viclene pe care le ai de la înaintaÅŸii tăi ÅŸi pe care le-ai mai cultivat ÅŸi tu. Asta înseamnă să-Å£i iei crucea în fiecare zi. Iar dacă „păcatul tău înaintea ta este pururea”, aÅŸa cum spunem în psal­mul 50, atunci nu mai vezi păcatul altuia ÅŸi nu mai judeci. Judecata fi­ind unul dintre cele mai urâcioase păcate care lovesc în gingăÅŸia iubi­rii iertătoare ÅŸi milostive a Domnu­lui, Care iubeÅŸte pe fiecare.