CRÄ‚CIUNUL - Un prunc printre dobitoacele necuvântătoare sau Să ne hrănim cu nutreÅ£ul dumnezeiesc

Hristos ar fi putut să apară pe pământ într-un trup de adult, nu avea nevoie de o maică pe pământ, căci nimic nu este cu neputinÅ£ă la Dumnezeu. Dar Sfatul cel Mare dumnezeiesc – Dumnezeiasca Treime – a ales altfel. Dumnezeu a vrut să vină pe pământ în chip de prunc, ÅŸi să se nască dintr-o femeie ca toÅ£i oamenii. Un Dumnezeu-prunc ! Ce taină străină ! Acest fapt în sine este un ocean de teologie, în care va trebui să intrăm.

Când un copil se naÅŸte într-o familie, toată lumea se minunează, pentru că un copil reprezintă viaÅ£a, viitorul. Devine centrul familiei ÅŸi al casei. Åži este îngrijit pentru a creÅŸte, pentru că un copil nu e menit să rămână copil : el este o făgăduinÅ£ă. Totul se găseÅŸte în el, nimic nu va fi adăugat, dar totul este mic, este sămânÅ£ă. Trebuie să crească, trupul să crească iar sufletul să se trezească. Un copil este pe de-a-ntregul dependent, este de o slăbiciune desăvârÅŸită : dacă nu este îngrijit, moare.

Aceasta este ÅŸi realitatea duhovnicească dintre Pruncul Iisus ÅŸi noi. Hristos, Lumina lumii, a venit în întunericul acestei lumi căzute iar « lumea nu L-a cunoscut; a venit în casa Sa, dar ai Săi nu L-au primit »[1]. Într-adevăr, Evanghelia ne arată că nu era loc pentru ei în casa de oaspeÅ£i de la Betleem. Åži totuÅŸi, aceÅŸti bieÅ£i oameni erau osteniÅ£i de drum lung. Maria era o tânără însărcinată[2], aproape de ceasul ei, Iosif era un bătrân. Evreii credincioÅŸi de la Betleem aveau prea multe griji « importante » pentru a se îngriji de aceÅŸti oameni, niÅŸte galileeni, Evrei de mâna a doua … Poate pregăteau sărbătoarea de Hannukah,  dacă este adevărat că Hristos s-a născut la solstiÅ£iul de iarnă, ceea ce nu putem ÅŸti.

Pruncul-Dumnezeu nu va fi primit de oameni. Va fi primit de întreaga Fire : cele trei regnuri Îl întâmpină: cel mineral (peÅŸtera), cel vegetal (paiele) ÅŸi cel animal (boul ÅŸi măgarul). Să ne amintim de ce a răspuns Hristos preoÅ£ilor înfuriaÅ£i de osanalele copiilor din ziua de Florii : « dacă aceÅŸtia vor tăcea, pietrele vor striga» . La Crăciun, vedem întreaga Fire strigându-ÅŸi admiraÅ£ia pentru Pruncul-Dumnezeu, fiindcă oamenii au tăcut.

PeÅŸtera, e adevărat, nu este pomenită în Evanghelie : TradiÅ£ia ne vorbeÅŸte despre ea. Dar Evanghelia ne lasă să înÅ£elegem că Maria ÅŸi Iosif sunt în « natură », natura cosmică. Iar noi ÅŸtim că în Iudeea era obiceiul de a se folosi peÅŸterile naturale ca grajduri. O peÅŸteră este un loc întunecos, neprimitor, trist ÅŸi adesea periculos (sunt ÅŸerpi, ÅŸobolani, scorpioni…). Această peÅŸteră simbolizează inima omului – locul ascuns prin excelenÅ£ă – : este inima omului fără de Dumnezeu. Omul a fost alungat din Rai pentru că a alungat pe Dumnezeu din templul inimii sale. Hristos a venit să Se nască în peÅŸtera inimii noastre, în acest adânc care este fiinÅ£a noastră interioară, unde este ÅŸi conÅŸtient ÅŸi inconÅŸtient[3]. Vine în această inimă întunecoasă ÅŸi nemulÅ£umitoare, dar vine mic ca un prunc, pentru a nu ne înfricoÅŸa, spre deosebire de PaÅŸte când va coborî în peÅŸtera Iadului, ca adult, pentru a aduce triumful puterii Sale dumnezeieÅŸti, căci aceasta este victoria luptei Sale împotriva morÅ£ii.

Astăzi, la Crăciun, Hristos vine în noi, ca prunc, pentru ca noi să ne îngrijim de El. Ne spune: nu-Å£i fie teamă, nu sunt decât un prunc, nu te pot răni; primeÅŸte-Mă, ia-Mă în braÅ£e, iubeÅŸte-Mă cum te iubesc ÅŸi Eu.

Dacă ne îngrijim de El, va putea să crească în noi ÅŸi ne va putea preschimba. PeÅŸtera inimii noastre va deveni mai puÅ£in întunecoasă ÅŸi se va preschimba încetul cu încetul în Templu dumezeiesc, în cămară de nuntă. Dacă nu-L primim, dacă nu ne îngrijim de El, va muri, adică va dispărea din ochii noÅŸtri, căci un copil nu se poate impune : este slab ontologic. Doar Sfântul Duh va continua să geamă în noi după Dumnezeu, însă lăsându-ne liberi.

Dar nu numai peÅŸtera este plină de simboluri. În această peÅŸteră, sunt animale. Evanghelia ne pomeneÅŸte de iesle, adică de un jgheab din care mănâncă animalele, plină de paie, adică de fân. Iar animalele se găsesc aici pentru că este noapte (evenimetul a avut loc noaptea, căci Păstorii îÅŸi păzeau turmele[4]). TradiÅ£ia ne vorbeÅŸte despre bou ÅŸi despre măgar, deoarece sunt cele două animale pomenite de Isaia atunci când mânia Domnului s-a stârnit împotriva poporului Său[5], cu opt veacuri înainte de Crăciun, ÅŸi pentru că Hristos ÎnsuÅŸi aduce vorba de mai multe ori despre aceste specii de animale. TradiÅ£ia a văzut în ele simbolul celor două neamuri : evreii (măgarul, care poartă pe Mesia), ÅŸi neamurile (boul este eunuc: nu ei L-au zămislit pe Hristos). Dar mai este ÅŸi un alt înÅ£eles. Hristos se naÅŸte în mijlocul dobitoacelor pentru că omul s-a făcut ca un dobitoc[6]. Hristos S-a pus la nivelul nostru, la îndemâna noastră.

Åži Hristos S-a culcat în ieslea animalelor, în paie. Evanghelia insistă mult asupra ieslei, pe care o pomeneÅŸte de trei ori Sf Luca. Este arătată Păstorilor ca semn de recunoaÅŸtere a lui Mesia (« veÅ£i găsi un prunc învelit în scutece ÅŸi culcat într-o iesle ». Luc 2, 12).

Simbolul este minunat. Hristos ne spune : pentru că v-aÅ£i făcut ca niÅŸte dobitoace, Mă cobor la nivelul vostru, culcat în paie. MâncaÅ£i-Mă, ÅŸi veÅ£i trăi din nou : Eu sunt nutreÅ£ul dumnezeiesc. Putem îndrăzni să spunem că, într-un fel, aceasta este o preînchipuire a Euharistiei. Trupul ÅŸi sângele lui Hristos sunt într-adevăr menite să fie mâncare ÅŸi băutură pentru oameni spre a-i mântui ÅŸi a-i îndumnezei. Să ne hrănim cu acest nutreÅ£ dumnezeiesc în această sfântă noapte de Crăciun. Hristos S-a născut!

P. Noël TANAZACQ