Despre nevoință

NevoinÅ£a este strădania de a birui nevoile fireÅŸti care ne împiedică să ajungem la libertatea iubirii.

NevoinÅ£a este un avânt către Dumnezeu. Este un fel de dina­mică profundă a omului, o che­mare a Ziditorului care este îndreptată către făptură. Căci, spune Sfântul Isaac Sirul, mai bine este nouă a muri în nevoinÅ£ă decât, predându-ne patimilor, să pierdem chipul omenesc, să ne schimbăm de la Hristos. Această dinamică profundă este înscrisă în însăÅŸi firea noastră.

NevoinÅ£a nu este decât avântul profund al fiinÅ£ei omeneÅŸti către Dumnezeu, ÅŸi această chemare către Dumnezeu pe care Dumnezeu a pus-o în om, pe care Adam ÅŸi Eva au întors-o pur ÅŸi simplu din calea ei, mâncând din pomul oprit. Deci nevoinÅ£a există încă din Rai, de la începutul omului, în starea în care a fost zidit de Dumnezeu. Åži ce rod dă acest avânt către Dumnezeu, când se împlineÅŸte? Face să trea­că pe om de la o stare împotriva firii la o stare după fire.În Hristos, omul este unit cu Dumnezeu, iar omul unit cu Dumnezeu este omul după fire,adevărata fire, în vreme ce omul despărÅ£it de Hristos, despărÅ£it de Dumnezeu, este un om împotriva firii, pentru că de la fa­cere, firea omului nu este pur ÅŸi simplu o fire omenească, ci o fire care închide în sine che­marea lui Dumnezeu prin puterea zidirii.

NevoinÅ£a ne dă posibilitatea de a ne reîntoarce către dragostea lui Dumnezeu, de a regăsi adevăratul chip al lui Dumne­zeu, care nu este o simplă lege, ci Iubirea: „Dumnezeu este iubire, ÅŸi cel ce rămâne în iubire rămâne întru Dumnezeu ÅŸi Dumne­zeu rămâne întru el" (I Ioan, 4, 16).