La data de 26 octombrie 1950, a in­trat ca frate la Mănăstirea NeamÅ£, fiind tuns în monahism în acelaÅŸi an, la data de 9 decembrie, cu numele de Adrian. La Praznicul Bunei Vestiri din anul 1951 este hirotonit diacon, slujind în această treap­tă până în anul 1958. Ca ierodiacon, a slu­jit la Mănăstirea NeamÅ£ (1951-1953) ÅŸi la Mănăstirea Plumbuita (1953-1958). Între anii 1957 ÅŸi 1958 a fost egumen la Mănăstirea Slatina ÅŸi profesor la Åžcoala monahală de aici, fiind hirotonit în treap­ta preoÅ£iei. StareÅ£ între anii 1958 ÅŸi 1959 al schitului Durău din judeÅ£ul NeamÅ£, ieromonahul Adrian este numit mare ecle- siarh al Catedralei Mitropolitane din IaÅŸi ÅŸi exarh al mănăstirilor eparhiei până în anul 1973, când este hirotonit arhiereu pentru scaunul de Episcop-vicar al Arhi­episcopiei IaÅŸilor.

În 1980, la data de 16 iulie, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Misiona­re Ortodoxe Române pentru Europa Cen­trală ÅŸi Occidentală, cu sediul la Paris, la puÅ£ină vreme după aceea fiind ridicat la treapta de Arhiepiscop. În această calitate, de ierarh aparÅ£inând unei Biserici de dincolo de Cortina de Fier, dar păstorind în lumea liberă, occidentală, s-a străduit, în condiÅ£ii deosebit de grele din punct de vedere material, pastoral ÅŸi politic, să păs­treze unitatea clerului ÅŸi a credincioÅŸilor ortodocÅŸi români, risipiÅ£i în atâtea Å£ări europene: FranÅ£a, Germania, Austria, Ita­lia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg; s-a îngrijit împreună cu preoÅ£ii parohi de găsirea unor spaÅ£ii adecvate pentru sfin­tele slujbe, de împodobirea lor cu odoarele Sfintei noastre Biserici: catapetesme, icoane, sfinte vase, cărÅ£i de slujbă etc. A transformat buletinul Arhiepiscopiei, Ves­titorul, dintr-o revistă redactată la maÅŸina de scris într-un jurnal de calitate. A iniÅ£iat ÅŸi a coordonat apariÅ£ia mai multor volume din Almanahul Vestitorul,publicate, de asemenea, în condiÅ£ii remarcabile ÅŸi conÅ£inând materiale importante pentru cunoaÅŸterea vieÅ£ii bisericeÅŸti a diasporei româneÅŸti din Europa Occidentală. A in­tensificat ritmul ÅŸi solemnitatea momen­telor comemorative la mormintele eroilor români aflate în diverse Å£ări europene ÅŸi a cultivat prezenÅ£a românească ÅŸi îngrijirea mormintelor marilor personalităÅ£i româneÅŸti din cimitirele pariziene: BrâncuÅŸi, Enescu, Mitropolitul Visarion Puiu, Arhiepiscopul Teofil Ionescu etc., unele dintre ele proscrise în propria Å£ară. În condiÅ£ii modeste ÅŸi de cele mai multe ori singur, a străbătut distanÅ£e mari pentru a fi prezent la hramurile ÅŸi evenimentele comunităÅ£ilor româneÅŸti din toată Europa Occidentală. A cultivat relaÅ£ii frăÅ£eÅŸti cu ceilalÅ£i ierarhi ai diasporei ortodoxe ÅŸi ra­porturi cordiale cu autorităÅ£ile civile ÅŸi cu responsabilii Bisericilor care găzduiau comunităÅ£ile ortodoxe româneÅŸti.

În anul 1990, ÎnaltpreasfinÅ£itul Părin­te Arhiepiscop Adrian s-a retras la pensie. A rămas la Paris, unde a trăit în modestie ÅŸi smerenie, continuând lucrarea duhov­nicească prin slujirea la diferite parohii ortodoxe din Paris sau din împrejurimile acestuia, la Mănăstirea românească Buna Vestirede la Rosiers, iar mai târziu chiar la parohia românească SfinÅ£ii Arhan­gheli din strada Jean de Beauvais.

Ultimii ani ai vieÅ£ii i-a petrecut în liniÅŸte, la Mănăstirea PogleÅ£, judeÅ£ul Bacău, unde s-a săvârÅŸit la data de 23 februarie a anului 2013. SfârÅŸitul vieÅ£ii sale pământeÅŸti a fost marcat de o scurtă, dar grea suferinÅ£ă, creÅŸtineÅŸte îndurată, cu răbdare ÅŸi cu nă­dejde în milostivirea lui Dumnezeu.