Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul ÅŸi ÃŽnaintemergătorul Domnului (Luca 1, 5-25)

Sărbătorile „zămislirii” unor mari per­sonaje biblice sunt, după cum le numeÅŸ­te marele liturgist Baumstark, „sărbători de idee”, adică praznice instituite de Biserică pentru a mărturisi o taină, mai degrabă decât pentru a comemora un eve­niment istoric stricto sensu.Cel mai bun exemplu este cel al Zămislirii după trup a lui Hristos: Biserica universală a stabilit data acestei sărbători la Buna Vestire (25 martie) pentru a mărturisi că această ză­mislire a avut drept izvor pe singur Dumnezeu³. Însă numai Tatăl ceresc ÅŸi Duhul Sfânt cunosc ziua ÅŸi momentul pre­cis.

Cu toate aceste rezerve, sărbătoarea Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul este îndreptăÅ£ită, mai întâi datorită măreÅ£iei Înaintemergătorului (fapt atestat de Hristos ÎnsuÅŸi), ÅŸi apoi pentru că Evanghelia îi consacră un lung paragraf. Acest lucru a motivat probabil instituirea praznicului în Răsărit⁴. Nu este de mira­re că pericopa respectivă se găseÅŸte în Evanghelia de la Sfântul Luca, pentru că acesta a consemnat cele mai importante evenimente din ceea ce numim „Evangheliile copilăriei” [lui Iisus Hristos]⁵.

Pentru a înÅ£elege acest pasaj, trebuie început cu versetul 26, care nu este cuprins în pericopă. Sfântul Luca istoriseÅŸte aici Buna Vestire⁶. Versetul începe cu „În luna a ÅŸasea”: care lună a ÅŸasea? Este vorba des­pre sarcina Elisabetei. Ioan Botezătorul a fost ales de Dumnezeu – de Dumneze­iasca Treime – pentru a fi Înaintemergătorul lui Mesia – Hristos –, lucru vestit cu opt veacuri mai înainte de către Proro- cul Isaia (mai ales în capitolele 40 ÅŸi 49), precum ÅŸi de Maleahi în secolul al V-lea î. Hr („Iată, Eu trimit pe îngerul Meu ÅŸi va găti calea înaintea feÅ£ei Mele", Ml 3, 1)⁷. Zămislirea lui are loc cu ÅŸase luni mai devreme decât cea a lui Hristos. Numă­rul 6 are o semnificaÅ£ie simbolică: este numărul Omului ÅŸi al căderii. Omul, zămis­lit în cea de-a ÅŸasea zi, nu a voit, din neas­cultare, să se unească cu Dumnezeu în cea de-a ÅŸaptea zi (a „odihnei dumnezeieÅŸti", sabbatul). Ioan Botezătorul vesteÅŸte pe Cel Care va trece omenirea de la ziua a ÅŸasea la cea de-a ÅŸaptea, pe Hristos⁸.

Evenimentele se petrec „în zilele lui Irod, regele Iudeii": este vorba de sinistrul Irod⁹ (numit „cel Mare" de către istoricul Flavius Josephus), un mic rege corupt ÅŸi crud aflat în slujba ocupanÅ£ilor romani, dar care a pus să fie reconstruit Templul de la Ierusalim¹⁰ cu măreÅ£ie, pentru ca po­porul evreu să-i ierte răutăÅ£ile ÅŸi crimele.

Această poveste începe cu un cuplu de oameni drepÅ£i, Zaharia ÅŸi Elisabeta. Zaharia¹¹ este un „sacrificator", adică pre­ot, deci din neamul lui Levi. În Israel exis­ta un cler numeros (mai mult de 7000 de preoÅ£i) care locuiau pe tot cuprinsul teri­toriului; acest cler era împărÅ£it, de la David, în 24 de „cete" care săvârÅŸeau slujba în Templu (jertfele ÅŸi cultul) timp de o săp­tămână, pe rând. Evanghelia ne precizează că Elisabeta¹², soÅ£ia lui Zaharia, era din se­minÅ£ia lui Aaron, cel din neamul lui Levi, mare preot prin excelenÅ£ă. Ei sunt, s-ar pu­tea spune, un „cuplu preoÅ£esc". Sunt evrei evlavioÅŸi, „umblând fără prihană în toate poruncile ÅŸi rânduielile Domnului", „drepÅ£i înaintea lui Dumnezeu". Locuiesc în Iudeea, dar nu ÅŸtim exact unde. În schimb, Evanghelia ne spune că Elisabeta ÅŸi Maria sunt rude, probabil destul de apropiate, de vreme ce Maria merge să o viziteze pe „vara" sa îndată după Buna Vestire.

Însă, la fel ca Avraam ÅŸi Sara sau ca Ioachim ÅŸi Ana (aceÅŸtia din urmă fiind aproa­pe contemporani cu ei ÅŸi tot iudei), aceÅŸti drepÅ£i sunt în vârstă ÅŸi nu pot avea copii¹². Sterilitatea era o ocară în Israel, căci orice cuplu evreu nădăjduia să poată fi părtaÅŸ la zămislirea lui Mesia, ÅŸi de aceea se rugau pentru a fi izbăviÅ£i de nerodirea pântecelui (cf. răspunsul Arhanghelului Gavriil către Zaharia: „rugăciunea ta a fost ascultată").

„Ceata lui Avia” căreia îi aparÅ£inea Zaharia (a 8-a ceată) este chemată pentru a asigura slujirea în Templu: el se duce, aÅŸadar, la Ierusalim, unde este desemnat de sorÅ£i pentru a intra în Templu ÅŸi a tă­mâia dinaintea lui Dumnezeu. Se trăgea la sorÅ£i pentru că preoÅ£ii erau numeroÅŸi (aproximativ 300 într-o „ceată”), iar aces­ta era un mod de a lăsa pe seama lui Dumnezeu să hotărască cui îi revenea cin­stea de a pătrunde în locaÅŸul sfânt pentru a tămâia. Aici este vorba nu despre espla­nada Templului¹³, ci despre însuÅŸi altarul, care era o clădire înaltă de 45 de metri: el cuprindea un vestibul (un nartex) din care se intra în „Sfânta” printr-o poartă mag­nifică, ale cărei uÅŸi monumentale erau îm­podobite cu viÅ£e de aur; în capătul înde­părtat al acestei săli sacre se găsea „catapeteasma Templului”¹⁴ care ascun­dea „Sfânta Sfintelor”, unde numai mare­le preot intra o dată pe an pentru a aduce jertfa curăÅ£irii (Yom Kippur). Dinaintea acestei catapetesme se afla candelabrul de aur cu 7 braÅ£e (menorah),o masă de aur (pentru „pâinile punerii înainte”) ÅŸi alta­rul tămâierii (numit ÅŸi „cădelniÅ£a de aur”). Numai preoÅ£ii puteau intra în Sfânta, îm­brăcaÅ£i în veÅŸmintele liturgice. Chiar ÅŸi la tămâiere, care era slujba cea mai solem­nă, săvârÅŸită dimineaÅ£a ÅŸi seara, preotul tras la sorÅ£i trebuia să fie singur în Sfânta (ceea ce se va întâmpla cu Zaharia). După această slujbă, preoÅ£ii, adunaÅ£i pe trepte­le pridvorului, binecuvântau poporul (mai exact, pe bărbaÅ£ii evrei în stare de purita­te rituală, singurii care aveau dreptul de a pătrunde în Curtea israilitenilor) prin ri­dicarea mâinilor.

Zaharia intră deci în Sfânta pentru să­vârÅŸirea slujbei (nu ÅŸtim dacă acest lucru se petrecea dimineaÅ£a sau seara). În timp ce tămâia rostind rugăciunile potrivite, al­cătuite din versete de Psalmi, îngerul Gavriil i se arată „de-a dreapta altarului tămâierii”. Sfântul Luca foloseÅŸte terme­nul generic de înger¹⁵, dar Gavriil este un serafim (din prima ceată îngerească). Zaharia este tulburat¹⁶. Îngerul îl liniÅŸteÅŸ­te, ceea ce arată că vine cu adevărat de la Dumnezeu¹⁷, ÅŸi îi spune că „rugăciunea lui a fost ascultată” ÅŸi că „femeia sa îi va naÅŸte un fiu ÅŸi-l va numi Ioan”. Apoi face o prorocie extraordinară –chiar unică – asupra acestui copil: „va fi mare înaintea Domnului”, adică „mare în ochii lui Dumnezeu”¹⁸; nu va bea vin¹⁹ (va fi un as­cet), ÅŸi încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt, ceea ce corespun­de pe deplin prorociei lui Isaia (Is. 49, 1-3); „pe mulÅ£i din fiii lui Israel îi va în­toarce la Domnul Dumnezeul lor” (Ioan Botezătorul va fi ascultat de mulÅ£ime de iudei: un număr mare dintre aceÅŸtia se vor „converti” ÅŸi vor regăsi, datorită lui, duhul iudaismului); „va merge înaintea lui Dumnezeu cu duhul ÅŸi puterea lui Ilie”²⁰, aceasta însemnând că duhul prorociei era în Ioan, aÅŸa cum era ÅŸi în Ilie, cu aceeaÅŸi putere. De altfel, numeroÅŸi evrei vor cre­de că el este Ilie revenit pe pământ.

Zaharia este uimit ÅŸi cere un semn: „După ce voi cunoaÅŸte aceasta? Căci eu sunt bătrân ÅŸi femeia mea înaintată în zile­le ei”. Atunci îngerul îl ceartă pe un ton so­lemn: îi spune numele său (Gavriil) ÅŸi ran­gul său ierarhic: „cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (serafimii sunt cei mai apro­piaÅ£i de tronul lui Dumnezeu; ei îÅŸi acope­ră faÅ£a pentru a nu fi arÅŸi, mistuiÅ£i de focul necreat al Dumnezeirii). De asemenea, îi dezvăluie conÅ£inutul misiunii sale: Dumnezeu m-a trimis ca să-Å£i „binevestesc” acestea (în greacă, „a aduce vestea cea bună”, Evanghelia).Åži de îndată îngerul îl loveÅŸte cu muÅ£enie, pentru că Zaharia nu a crezut în cuvintele lui. Este interesant de remarcat că îngerii mesageri ai lui Dumnezeu, mijlocitori între Dumnezeu ÅŸi făpturile văzute, sunt ascultători ÅŸi nu se abat de la ceea ce au de transmis, dar, în îm­plinirea misiunii lor, persoana lor nu este negată. Gabriel îi spune lui Zaharia: „pen­tru că n-ai crezut în cuvintele mele”, ÅŸi nu „în cuvintele lui Dumnezeu pe care am fost trimis să Å£i le aduc”²¹. Se poate face o com­paraÅ£ie între comportamentul lui Zaharia ÅŸi cel al Mariei. Maria nu se va îndoi ÅŸi nu va cere semn, ci va întreba: „cum...?”, lucru legitim, pentru că era fecioară ÅŸi voia să-ÅŸi păstreze fecioria pentru Dumnezeu. Iar îngerul îi va răspunde îndată, explicând cum avea să se facă aceasta.

Tot poporul este uimit: de fapt, este vorba de evreii din „Curtea israilitenilor”, care se găsea dinaintea altarului din afară, cel al jertfelor de animale. Faptul că Zaharia a zăbovit mult mai mult timp în Sfânta decât prevedea „tipicul” ÅŸi că a ie­ÅŸit de acolo mut îi face să înÅ£eleagă că pre­otul a avut o „vedenie”, dar fără a putea limpezi despre ce era vorba. La sfârÅŸitul săptămânii sale de slujire, Zaharia se în­toarce acasă. Atunci se uneÅŸte cu femeia sa ÅŸi ea zămisleÅŸte: prorocia se împlineÅŸ­te. Dar Elisabeta tăinuieÅŸte aceasta, pen­tru că se ruÅŸina să fie însărcinată la vârsta ei: nu e mereu uÅŸor sa fii proroc... Însă e conÅŸtientă că a primit „un har de la Domnul" care a „ridicat dintre oameni ocara sa": s-a făcut părtaÅŸă venirii lui Mesia zămislind pe cel care avea să-L vestească nemijlocit ÅŸi să-L boteze.

Cu ÅŸase luni mai târziu, chiar după Buna Vestire, va avea loc „întâlnirea": Maria vine din Nazaret în Iudeea pentru a-ÅŸi vizita „vara" ÅŸi a împărtăÅŸi cu ea bucu­ria nespusă de a-L purta în pântece pe Mesia: aceasta va fi ÅŸi prima întâlnire din­tre Hristos ÅŸi Înaintemergătorul Său, în sânul maicilor lor. Ioan va sălta în pânte­cele maicii sale la întâmpinarea Mariei, iar Elisabeta se va umple de Duhul Sfânt²² ÅŸi va fi slobozită de orice ocară. Cât despre Zaharia, el nu-ÅŸi va regăsi glasul decât la opt zile după naÅŸterea lui Ioan, când va scrie pe o tăbliÅ£ă de ceară numele prun­cului: „Ioan este numele său"²³, nume ales de Dumnezeu. Acesta este Ioan cel des­pre care Hristos va spune: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuÅ£i din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul"²⁴ (Mt 11, 11).

Note:

1. În materie de „zămislire" a unei fiinÅ£e omeneÅŸti, Apusul nu sărbătoreÅŸte decât zămislirea Fecioarei Maria (8 decembrie [9 decembrie în Apus]) ÅŸi pe cea a lui Iisus Hristos (după firea Sa ome­nească, bineînÅ£eles), stabilită anume în ziua Bunei Vestiri (25 martie) [vezi nota 3].
2. Vorbind într-o zi cu un medic creÅŸtin ortodox despre problema delicată a avorturilor spon­tane (naturale), mi-a spus că există nenumăra­te asemenea avorturi de care femeile nici nu-ÅŸi dau seama, căci „natura elimină de la sine ceea ce nu este viabil".
3. Acesta este motivul pentru care sărbătoarea Bunei Vestiri, a cărei dată istorică nu o cunoaÅŸ­tem ÅŸi care a fost mai întâi sărbătorită la date diferite după tipicurile Bisericilor locale, a fost până la urmă stabilită la 25 martie, cu 9 luni înaintea NaÅŸterii lui Hristos (Crăciunul).
4. Se cuvine totuÅŸi să observăm că acest argument nu este valabil în mod absolut. De pildă, „Întâlnirea" [Mariei cu Elisabeta] nu este sărbă­torită în Răsărit ÅŸi doar foarte puÅ£in în Apus, cu schimbări de date care o umbresc; la fel se întâm­plă ÅŸi cu episodul „Iisus copil printre cărturari’. Or, ÅŸi aceste două evenimente sunt descrise pe larg în Evanghelie. Uneori există incoerenÅ£e în viaÅ£a liturgică a Bisericii: „heortologia” (ÅŸtiinÅ£a sărbătorilor) nu este o ÅŸtiinÅ£ă exactă.
5. Este adevărat că anumite elemente se regăsesc ÅŸi la Sfântul Matei, mai ales cele legate de Sfântul Iosif (îndoiala lui Iosif, închinarea Magilor, fuga în Egipt, întoarcerea la Nazaret), însă cele mai importante detalii cu privire la copilăria lui Iisus Hristos nu sunt descrise decât de Sfântul Luca, despre care TradiÅ£ia spune că era apropiat de Maica Domnului, a cărei primă icoană ar fi pictat-o. TradiÅ£ia Bisericii nedes­părÅ£ite consideră că Apostolul auzise aceste lu­cruri chiar din gura Mariei.
6. Pentru Buna Vestire, se poate vedea Apostolia nr. 60, din martie 2013.
7. Citat de Hristos cu privire la Ioan Botezătorul în Mt 11, 16.
8. Legătura dintre cea de-a ÅŸasea ÅŸi cea de-a ÅŸaptea zi este simbolică. Este înscrisă în planul dintru început al lui Dumnezeu: căderea Omului va schimba nu planul iniÅ£ial, căci ceea ce Dumnezeu a hotărât se împlineÅŸte întotdeauna, ci înÅ£elesul lui simbolic: în cea de-a ÅŸaptea zi (Sâmbăta Mare), Hristos, Care a primit moartea în ziua a ÅŸasea (Vinerea Mare), Se pogoară la iad „cu su­fletul”, pentru a slobozi de acolo pe cei Å£inuÅ£i în robia demonilor. El înviază duminica, această zi fiind la evrei ÅŸi la romani „prima” zi a săptă­mânii, ÅŸi care va deveni la creÅŸtini „a opta zi”. Simbolistica s-a schimbat pentru că omul a pă­cătuit, lucru pe care Dumnezeu nu putea să-l aibă în vedere datorită iubirii Sale, dar intenÅ£ia dumnezeiască rămâne aceeaÅŸi, adică unirea cu zidirea Sa: aceasta este veÅŸnică.
9. Irod, care nu era evreu, ci idumeu (coborâtor din idumei), a fost numit „regele evreilor” de către romani în anul 40 î.Hr: va domni efectiv asupra întregului Israel sub protecÅ£ie romană începând cu anul 37 î.Hr. El este cel care a voit să-L omoare pe Iisus la naÅŸterea Sa ÅŸi care va pune să fie măcelăriÅ£i copiii din Betleem. A nu fi confundat cu fiul său, Irod Antipa, tetrarhul Galileii, care va pune să se taie capul lui Ioan Botezătorul ÅŸi Îl va „judeca” pe Hristos.
10. BibliÅŸtii îl numesc „al doilea Templu”, după obiceiul evreiesc. Primul Templu a fost ridicat de Solomon la începutul secolului al X-lea î.Hr. pe Muntele Moria, locul cel mai înalt din Ierusalim, unde Avraam primise să jertfească lui Dumnezeu pe fiul său, Isaac, ÅŸi unde un în­ger se arătase regelui David. Acest templu a fost distrus de babilonieni la începutul seco­lului al VI-lea. A fost reconstruit, în parte ÅŸi foarte modest, de către Zorobabel la sfârÅŸitul secolului al VI-lea, după întoarcerea din exil. Irod a întreprins, începând cu anul 19 î.Hr, o reconstruire totală a Templului, care va fi mai mare ÅŸi mai somptuos decât cel al lui Solomon. În vremea lui Zaharia, altarul era deja ridicat (sfinÅ£irea Templului a avut loc în anul 10 î.Hr.). Când Hristos avea să predice în Templu, aces­ta nu era încă terminat în întregime. Va fi dis­trus de armatele lui Titus în 70 d.Hr.
11. Zaharia înseamnă „Domnul ÎÅŸi aduce aminte”. Elisabeta înseamnă „Dumnezeul meu este pli­nătate”.
12. Printre numeroasele semnificaÅ£ii ale acestui fapt, se pot menÅ£iona mai cu seamă două: aces­te cupluri reprezintă, în ciuda sfinÅ£eniei lor, lu­mea cea veche, căzută, care este stearpă, dar din care va izvorî lumea înnoită, Hristos; de asemenea, ele dau mărturie că „nimic nu este cu neputinÅ£ă la Dumnezeu” (Lc 1, 37).
13. Nu trebuie confundată esplanada Templului cu Templul însuÅŸi. Esplanada era imensă (de 5 ori cât Acropolele de la Atena). În locul cel mai înalt se găsea „altarul” [sanctuarul], Templul propriu-zis, care era o clădire foarte înaltă (45 metri).
14. În Epistola către Evrei, această catapeteasmă este numită „catapeteasma a doua” (Evr 9, 3), ceea ce înseamnă că exista ÅŸi „catapeteasma în­tâia”, între intrare ÅŸi Sfânta, chiar în spatele por­Å£ii, dar această idee nu este susÅ£inută de bibliÅŸti. Această catapeteasmă („catapeteasma a doua”) se va sfâÅŸia la moartea lui Hristos.
15. În Liturghie, serafimii sunt numiÅ£i „Arhangheli” (etimologic, mai-marii îngerilor), un termen generic care nu trebuie confundat cu „arhan­ghelii” din cea de-a 8-a ceată îngerească [faÅ£ă de tronul lui Dumnezeu]. Mihail ÅŸi Rafail sunt alÅ£i doi serafimi pomeniÅ£i în Biblie ÅŸi sărbăto­riÅ£i liturgic.
16. Sfântul Efrem spune „îngrozit” (Comentariu la Diatessaron). Putem să-l comparăm cu Maria, căreia Gavriil i se va arăta la puÅ£ină vreme după aceea: ea nu va fi tulburată de apariÅ£ia însăÅŸi, pentru că vorbea cu îngerii în fiecare zi cât se aflase în Templu, ci va fi tulburată de conÅ£inu­tul mesajului.
17. Acesta este unul dintre criteriile de căpătâi în deosebirea duhurilor: îngerii care vin de la Dumnezeu ÅŸtiu că arătarea lor le stârneÅŸte oa­menilor teamă ÅŸi se grăbesc să-l liniÅŸtească pe cel înaintea căruia se înfăÅ£iÅŸează, aÅŸa cum face Dumnezeu ÎnsuÅŸi (când Hristos se apropie de ucenicii Săi noaptea, mergând pe apă, iar aceÅŸ­tia se tem crezând că văd o nălucă, le spune imediat: „ÎndrăzniÅ£i, Eu sunt; nu vă temeÅ£i!”, Mt 14, 27). Numai demonii vin cu înfricoÅŸa­re, pentru că acest lucru le îngăduie să aibă pu­tere asupra oamenilor ÅŸi deci să-i domine.
18. Origen, Despre Sfântul Luca,omilia a 4-a.
19. Există o apropiere interesantă între cele două elemente ale acestei părÅ£i a prorociei: nu va bea vin, dar se va umple de Duhul Sfânt, adi­că va cunoaÅŸte beÅ£ia Duhului (cf. cuvântul Sfântului Apostol Petru către popor în ziua Cincizecimii: „AceÅŸti bărbaÅ£i nu sunt beÅ£i, ci plini de Duhul Sfânt”, FA 2, 15-18).
20. Ilie (secolul IX î.Hr.) a fost primul dintre ma­rii proroci „istorici” ridicaÅ£i de Dumnezeu după schisma din Israel ÅŸi reprezintă duhul profetic prin excelenÅ£ă. Va apărea în ziua Schimbării la FaÅ£ă la stânga lui Hristos, în timp ce Moise, aflat la dreapta Domnului, reprezenta legea (Tora). Se poate spune că, dacă Ilie marchea­ză începutul acestui duh al prorociei, Ioan este pecetea lui, împlinirea, pentru că după el vine Mesia, iar prorociile sunt astfel împlinite. Întoarcerea lui Ilie „înaintea zilei Domnului” este ultima prorocie a lui Maleahi, care închi­de cartea acestuia ÅŸi deci întreg Vechiul Testament (Ml 4, 5-6), de unde confuzia din­tre Ioan Botezătorul ÅŸi Ilie făcută de mulÅ£i, prin­tre care ÅŸi Irod Antipa (Mt 14, 1).
21. Există ceva similar la Buna Vestire. Maria îi spune lui Gavriil „fie mie după cuvântul tău”, ÅŸi nu „după cuvântul lui Dumnezeu pe care ai fost trimis să mi-l aduci”.
22. Sfântul Ambrozie (Despre Sfântul Luca) crede că aceasta este dovada plinirii prorociei lui Gavriil: faptul că Ioan saltă de bucurie în sâ­nul maicii sale simÅ£ind apropierea lui Hristos este semnul că Duhul Sfânt S-a pogorât asu­pra lui. Este interesant de remarcat că, în mo­mentul acela, Ioan se găseÅŸte de ÅŸase luni în pântecele Elisabetei (cf. nota 8 despre simbo­listica numărului 6).
23. Ioan (în ebraică, Yohânân) înseamnă „Domnul dă har”. Botezătorul se arată a fi întocmai numelui său.
24. Acest cuvânt al lui Hristos poate părea surprin­zător dacă ne gândim la Fecioara Maria, dar trebuie să înÅ£elegem sensul lui precis. Maica Domnului nu este numai cea mai mare între făpturile omeneÅŸti, ci este mai mult decât atât: este cea mai mare între toatefăpturile lui Dumnezeu („mai cinstită decât Heruvimii ÅŸi mai preaslăvită fără de asemănare decât Serafimii.”). Å¢inând seama de acest fapt, se poate afirma, într-adevăr, că Ioan este cel mai mare dintre pruncii născuÅ£i din femeie.