Pelerinaj organizat de Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei, 18-25 mai 2015
Capadocia este într-adevăr un loc deosebit, unic în lume prin specificitatea lui. Vechi erupÅ£ii vulcanice au tapetat întreaga regiune cu rocă vulcanică groasă, care în timp s-a solidificat într-o rocă moale. Apoi, ploaia, vântul ÅŸi nisipul au început să erodeze, creând platourile imense, văile, defileurile ÅŸi hornurile care împânzesc astăzi întreaga zonă. Prin săparea rocii moi, oamenii au reuÅŸit să construiască în timp, locuinÅ£e, biserici, mănăstiri, oraÅŸe subterane. Dar Capado- cia nu înseamnă numai straturi de lavă ÅŸi rocă vulcanică depuse de-a lungul timpului, ci ÅŸi un loc care „piatra s-a lăsat zgâriată de semnele creÅŸtine, «oferindu-se» voluntară în a deveni, în vreme de prigoană, ceea ce a fost chitul pentru Iona”1. Odată cu extinderea creÅŸtinismului, Capadocia a devenit o zonă puternic creÅŸtină, dovadă fiind ÅŸi prima epistolă a Sfântului Apostol Petru care se adresează „celor care trăiesc împrăÅŸtiaÅ£i printre străini, în Pont, în GalaÅ£ia, în Capadocia, în Asia ÅŸi în Bitinia...”2. Printre oamenii acestor locuri se numără ÅŸi Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazianz. Tot în aceste Å£inuturi sfântul Ioan Rusul ÅŸi-a trăit vremea de surghiun, mai exact în Urgup3, loc de altfel cuprins în programul nostru de pelerinaj.
Peregrinarea noastra s-a desfăÅŸurat în acest cadru pietros cu oaze de verdeaÅ£ă, unele împânzite de lanuri de maci, în bătaia soarelui, pe poteci prăfuite. Programul vizitei noastre a cuprins mai bine de 30 de biserici dedicate sfinÅ£ilor deja cunoscuÅ£i: Sfânta Varvara (în Valea Soganli), Sfântul Teodor (în Yesiloz), Sfântul Ioan Evanghelistul (în Gulsehir), Sfântul Vasile (în Goreme). Interesant este că acolo unde hramul bisericii nu a mai fost cunoscut, localnicii, nefiind creÅŸtini, au numit biserica în functie de picturile găsite în interior; de exemplu, câteva din bisericile unde se află fresce cu Sf. Gheorghe omorând balaurul au primit denumirea de „biserica cu ÅŸerpi”. Unele dintre aceste biserici datează din perioada iconoclastă, cu o vechime deci de mai bine de o mie de ani, altele din secolele X - XIII.
De fiecare dată când vizitam o biserică primul lucru era acela de identificare a scenelor din fresce deoarece timpul le ster- sese din prosperÅ£ime sau fuseseră parÅ£ialdistruse. Următoarea etapă era încercarea de a estima perioada în care biserica fusese construită, Å£inând cont de informaÅ£iile date de plăcuÅ£ele de la intrarea fiecărei biserici (nu întotdeauna exacte) ÅŸi de stilul sau rafinamentul arhitecturii ÅŸi frescelor. Era un adevarat puzzle. Ajutor în acest sens ne-au fost părintele Andreas Andre- opoulos ÅŸi organizatorul nostru, părintele diacon Bogdan Grecu. Unele scene erau destul de uÅŸor de identificat, căci ilustrau evenimente descrise în Noul Testament; pe altele le-am recunoscut din TradiÅ£ia Bisericii despre Mântuitorul sau Maica Domnului; alte fresce înfăÅ£iÅŸau sfinÅ£i locali, cum ar fi Sfântul Athenogenos (martirizat în timpul împăratului DiocleÅ£ian), autor al imnului „Lumină lină”, pictat în „biserica cu ÅŸerpi” din Valea Ihlara. Însă cu toÅ£ii ne-am reconsiderat poziÅ£ia faÅ£ă de afirmaÅ£ia potrivit căreia o biserică pictată ar fi Biblia neÅŸtiutorilor de carte! Ei bine, am fost surprinÅŸi în câteva rânduri să avem în faÅ£ă registre cu icoane cărora noi nu le-am putut face vreo asociere precisă cu Scriptura sau istoria Bisericii creÅŸtine, dar care probabil că aveau o semnificaÅ£ie importantă pentru creÅŸtinii acelor vremuri.
Din punct de vedere arhitectural, am putut constata o evoluÅ£ie firească a stilului abordat de capadocieni: dacă la bisericile din Valea Soganli compartimentarea clasică nu era încă bine conturată, la cele din Goreme ÅŸi Gulsehir observăm deja o maturitate a stilului. De asemenea, geometria arcelor, bolÅ£ilor, pandativilor ÅŸi a stâlpilor de susÅ£inere sunt mult mai îngrijite la bisericile construite după secolul XII. Acustica acestor biserici uimeÅŸte până astazi: sunetul emis din faÅ£a Sf. Mese ajunge să fie foarte amplificat ÅŸi bogat în armonici, fară a distorsiona câtuÅŸi de puÅ£in sunetul primar. SenzaÅ£ia este cutremurătoare; impresia pe care o aveam când Îi cântam Domnului era că toată creaÅ£ia din jurul nostru se unea, discret, laudei noastre.
Chiar dacă toate bisericile ÅŸi mănăstirile vizitate au fost transformate în muzee, ele sunt vii prin prezenÅ£a Celui care a fost chemat ÅŸi Care s-a pogorât în ele în Sfânta Liturghie. Ele au fost ÅŸi rămân case ale lui Dumnezeu împreună cu casnicii săi, sfinÅ£ii. Ritualul sfinÅ£irii oricărei biserici presupune ca particele din sfinte moaÅŸte de mucenici să fie îngropate/săpate în masa altarulul, adică în Sfânta Masă. Aceste biserici mai răman de asemenea vii ÅŸi prin vizitarea lor an de an de către sute de pelerini creÅŸtini care au venit ÅŸi vor mai veni pe aceste meleaguri ÅŸi care vor cânta ÅŸi vor lăuda numele lui Dumnezeu în aceste locaÅŸuri aÅŸa cum am făcut-o ÅŸi noi la rândul nostru. A merge în pelerinaj în calitate de creÅŸtin în aceste locuri în care creÅŸtinismul nu mai este demult la el acasă, înseamnă a da „posibilitatea” lui Dumnezeu de a-ÅŸi continua planul Său de mântuire numai de El stiut, pentru oamenii acestor locuri, pentru cei care le vizitează ÅŸi le vor mai vizita. Împreună slujirea Sfintei Liturghii (clerici ÅŸi credinicioÅŸi) într-o biserică unde se slujeÅŸte poate o dată sau de două ori pe an, într-un oraÅŸ (Mustafa paÅŸa, fostul Sinasos de pe vremea dinainte de 1923, când acele meleaguri erau încă locuite de greci ortodocÅŸi) unde „oficial” nu mai există creÅŸtini, aÅŸ zice că nu este puÅ£in lucru.
Dimpotrivă, consider că este un lucru minunat, o experienÅ£ă unică, inundată de bucuria de a chema numele lui Hristos Cel prin Care toate se binecuvintează: „oraÅŸul acesta, Å£ara aceasta ÅŸi toate oraÅŸele ÅŸi satele ÅŸi cei ce cu credinÅ£ă vieÅ£uiesc întrânsele”4. Căci „acolounde sînt doi sau trei adunaÅ£iîn Numele Meu, sunt ÅŸi Eu în mijlocul lor”, zice Domnul5.
Timpul, spunea Părintele Stăniloae, poartă cu sine posibilitatea veÅŸniciei, care se poate realiza în comuniune cu Dumnezeu prin harul Său6. Astfel numai prin comuniune cu Dumnezeu omul poate dobandi, prin harul Său, veÅŸnicia. DeÅŸi multe dintre zidurile acestor biserici ÅŸi mănăstiri au căzut, prin prezenÅ£a/existenÅ£a lor, ele continuă să zidească în chip nevăzut credinÅ£a în sufletele celor ce-L caută pe Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem posibilitatea sa lucrăm nu numai la propria noastră mântuire, aÅŸa cum au făcut-o cei care au construit aceste locaÅŸuri, lăsându-ne nouă celor de astăzi aceste mărturii ale credinÅ£ei în Hristos. CreÅŸtinul care peregrinează, aÅŸa cum am făcut ÅŸi noi, dă mărturie despre
Hristos oriunde merge. Åži unde merge el acolo este ÅŸi Hristos ÅŸi Biserica Lui, căci el este templu al lui Dumnezeu: „Voi sunteÅ£i templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: «Voi locui în ei ÅŸi voi umbla ÅŸi voi fi Dumnezeul lor ÅŸi ei vor fi poporul Meu»”7.
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team