Cuvânt la Nașterea Domnului

Am trăit în aceste zile ale Săp­tămânii Patimilor momente foarte intense ÅŸi importante pentru viaÅ£a noastră creÅŸti­nă de următori ai lui Hristos ÅŸi de ucenici ai Lui. Ne-am aplecat în ru­găciunea ÅŸi Liturghia din fiecare zi asupra tuturor suferinÅ£elor, dar ÅŸi nedreptăÅ£ilor noastre omeneÅŸti luate asupră-Åži de către Domnul Hristos, Care le-a primit pentru noi pe Cruce. „Să fie răstignit” (Mt 27, 23), strigau odinioară cei pe care El îi iubea ÅŸi pentru care Se răstignea, dar strigăm ÅŸi noi astăzi prin aceea că facem păcatul. ToÅ£i L-au părăsit atunci, precum ÅŸi noi Îl pără­sim prin păcat, chiar dacă ne numim ca fi­ind prietenii Săi. Când confortul ÅŸi viaÅ£a noastră sunt în joc, când ne sunt atinse propriile interese, ne lepădăm, Îl părăsim, nu-L mai cunoaÅŸtem, ne îndepărtăm, ne ascundem, ne spălăm pe mâini de El ÅŸi de cele pe care Îl facem să le sufere, precum Pilat. Ne dezicem de cuvintele Lui, de dra­gostea Lui, de faptele Lui pentru noi, de aceea că doar în El se lucrează mântuirea oamenilor, căutăm la alte lucruri salvatoa­re, la iluziile ÅŸi conforturile noastre de fi­ecare zi, la legile ÅŸi neputinÅ£ele omeneÅŸti care ne-ar putea salva oarecum din singu­rătatea ÅŸi suferinÅ£a interioară la care ne condamnă păcatul ca îndepărtare de Dum­nezeu ÅŸi de adevăr. Nici în cele mai grele chinuri pe care omul I le-a procurat, Hristos nu S-a dezis de om, nu l-a lepădat, nu l-a batjocorit, nu l-a uitat, nu l-a înjosit, nu l-a luat în râs, Se face frate al celor mici si năpăstuiÅ£i, la toÅ£i le întinde mâna Sa cea puternică prin milă, mângâietoare prin dragoste, împreună-suferind cu noi și împreună-murind cu noi.

Desi căutăm cu disperare dragostea Lui, izvor a toată dragostea, slăbiciunea noastră face să ne lepădăm de El ca odi­nioară Petru si toÅ£i Apostolii, să ne îndo­im de El, să Îl negăm, desi El nu ne părăsește, nu ne leapădă, deși El nu se îndoiește de noi. Au făcut-o până și Apos­tolii, atunci când viaÅ£a lor a fost amenin­Å£ată, dar repede și-au venit în fire și au măr­turisit apoi cu preÅ£ul vieÅ£ii dragostea lor pentru Hristos Cel Răstignit și Înviat.

Sfântul Pavel, cel care i-a persecutat pe Apostoli, urmărindu-i ca să-i omoa­re, a ajuns să predice lumii întregi Învierea Celui pe Care Îl prigonea odinioară. Åži de-a lungul veacurilor, următori Sfântului Pavel, Hristos Domnul a făcut din dușmani aliaÅ£ii Săi, din persecutori, perse­cutaÅ£i, din cei slabi, puternici, din cei ui­taÅ£i si neluaÅ£i în seamă de nimeni, vestitori ai Evangheliei în toată lumea. Îi face pe cei îndoielnici prieteni, pe cei de neier­tat, moÅŸtenitori ai raiului, sufletele arse de păcat și neputinÅ£e și de dorul după adevăr și dragostea lui Dumnezeu le-a înălÅ£at și le-a dăruit frumuseÅ£ea cerească netrecătoare. Orbii și surzii au văzut și auzit Cuvântul Lui și muÅ£ii l-au spus lu­mii întregi. În Botezul pe care l-am pri­mit, moartea a devenit viaÅ£ă, păcatul l-a sters și întunericul l-a transformat în lu­mină, dându-ne vederea celor cerești, ne­trecătoare. A schimbat omul cu dragos­tea Lui, însă doar pe cel care se lasă cucerit și schimbat de ea. A schimbat lu­mea întreagă și curgerea istoriei morÅ£ii a preschimbat-o cu dragostea Lui în isto­ria Învierii.

Hristos a făcut din noi mădulare ale Trupului Său care este Biserica, cea care de 2000 de ani stă mărturie a dragostei Lui pentru omenire. Dragostea pentru omul chemat la demnitatea cerească și la frumuseÅ£ea dumnezeiască l-a urcat pe Hristos pe Cruce, de unde neîncetat stri­gă Părintelui ceresc, spre iertarea noastră: „Părinte, iartă lor, că nu ÅŸtiu ce fac” (Lc 23, 34). Ne împacă neîncetat cu Părintele ce­resc, redă sufletului nostru, omului lăun­tric, lumina frumuseÅ£ii dumnezeiești prin iertare, dar și trupului nostru strălucirea Trupului Său înviat, precum ne spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă trupul nostru este mădular al lui Hristos, ÅŸi dacă Hristos a înviat, apoi negreÅŸit că ÅŸi trupul va urma Capului” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Cu tot cel ce stă înaintea lui Dumnezeu Tatăl, în Taina Spovedaniei, mărturisindu-și păcatele și neputinÅ£ele, Hristos Însuși stă cu el înaintea Tatălui cu Care îl împa­că și îl ridică, îl învie. Pentru fiecare dintre noi coasta Lui izvorăste iertare și hrană cerească, dându-i-Se în Sfânta Împărtășanie, care ne spală și ne învie, prin care primim iertarea și ne sălăsluim în cer, devenim cereÅŸti și pământeÅŸti în acelaÅŸi timp, deve­nim cereÅŸti, dar ÅŸi mai umani, pentru că învă­Å£ăm de la Hristos să iubim pe fratele nos­tru precum El ne iubeÅŸte. Roada Învierii lui Hristos se vede nu numai în veÅŸnicie, ci ÅŸi aici ÅŸi acum, imedi­at, noi fiind purtători în faptele noastre ai realităÅ£ii Învierii, măr­turisitori prin faptă, prin iubire, ai Învierii care deja lucrează în noi ÅŸi care ne face liberi faÅ£ă de păcat.

Să zicem ÅŸi astăzi, la această Sărbătoare a sărbătorilor, lui Hristos Cel Înviat din morÅ£i, PaÅŸtile nostru, Pâinea noastră de via­Å£ă veÅŸnică dătătoare, împreună cu Sfântul Simeon Noul Teolog:

„Tu, Hristoase - Împă­răÅ£ie Cerească, Tu - Pământ al celor blânzi, Tu - Rai plin de verdeaÅ£ă, Tu - Cămară Dumnezeiască, Tu - Taină negrăită, Tu - Masă pentru toÅ£i, Tu - Pâinea vieÅ£ii, Tu - Băutură nouă, Tu - Potir cu apă ÅŸi Apa vie­Å£ii, Tu pentru fiecare sfânt - Făclie nestinsă, Tu - ÅŸi Haină, ÅŸi Cunună, ÅŸi ÎmpărÅ£itor al cununilor, Tu - Încântare ÅŸi Împăcare, Tu - Desfătare ÅŸi Slavă, Tu - Veselie ÅŸi Bucurie”, nădejdea vieÅ£ii noastre, slavă Å¢ie!

HRISTOS A ÎNVIAT!