„PocăiÅ£i-vă!" Hristos începe a propovădui Evanghelia

Mai întâi este nevoie să reamintim ceea ce s-a petrecut înainte de plecarea Lui de­finitivă la Capernaum. După ce a Å£inut piept ispitirilor Satanei în pustie², biruindu-l pe acesta ca om, Iisus S-a întors în Galileea, în oraÅŸul său, Nazaret, pentru un motiv precis, arătat de Sfântul Matei: a auzit că Ioan „a fost întemniÅ£at”. Ioan Botezătorul a fost arestat ÅŸi aruncat în închisoare de către Irod Antipa³ deoarece îi reproÅŸa că luase pe femeia fratelui său Filip, iar aceasta, Irodiada, îl ura. Înaintemergătorul ÅŸi-a săvârÅŸit misiunea (va fi ucis curând), Hristos o începe pe a Sa: prorociile se împlinesc (ÅŸi mai cu seamă cea făcută de către Ioan Botezătorul).

De îndată întors în „patria” Sa, ÎÅŸi începe misiunea de evanghelizare. Primul lucru pe care îl săvârÅŸeÅŸte este să meargă la sinagogă într-o zi de sabat. Hristos va merge foarte des în sinagogi⁴, iar Apostolii Săi vor face ÅŸi ei la fel, căci sinagoga, apărută pro­babil după distrugerea Templului lui Solomon ÅŸi întoarcerea din exil, a rămas centrul vieÅ£ii religioase evreieÅŸti chiar ÅŸi după restaurarea Templului de către Zorobabel, ÅŸi apoi după reconstruirea lui de către Irod. Existau sinagogi peste tot, ceea ce a permis poporului să participe la cult (pe când cultul la Templu nu includea decât o mică parte a populaÅ£iei). Sinagogile erau locuri de transmitere a Legii (Torah) ÅŸi case de rugăciune. Iisus, ca orice evreu evlavios, mergea la sinagoga din Nazaret de fieca­re sabat, care era ziua cea mai solemnă. În acea zi slujba începea cu rugăciuni, apoi se citea din Torah (în mai multe secven­Å£e, cu mai multe lecturi), apoi se citea un pasaj din proroci (în general referitor la lectura din Torah), după care urma o pre­dică. Cititorii erau desemnaÅ£i de către „mai-marele sinagogii”, la fel ca ÅŸi predi­catorul, în funcÅ£ie de competenÅ£ele lor re­cunoscute. Dacă Iisus „se ridică pentru a citi” înseamnă că ÅŸeful sinagogii l-a de­semnat.

Slujitorul Îi întinde sulul lui Isaia: contrar lecturii din Torah, care era pro­gramată dinainte, cea din prorocii era lă­sată la inspiraÅ£ia cititorului. Domnul de­rulează cartea ÅŸi alege să citească una dintre prorociile care Îl privesc („Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns⁵”) ÅŸi care recapitulează misiu­nea Sa pământească („să binevestesc să­racilor; să propovăduiesc celor robiÅ£i slo­bozire ÅŸi celor prinÅŸi în război libertate”) (Is. 61, 1 ÅŸi 58, 6). Toate acestea ne dau indicaÅ£ii preÅ£ioase asupra lui Hristos în tinereÅ£ea Sa: El era cunoscut ca un băr­bat evlavios, cu viaÅ£ă integră ÅŸi care cu­noÅŸtea bine Scriptura. Apoi se aÅŸază ÅŸi comentează prorocia lui Isaia (aici Îl ve­dem pe Iisus „pe scaunul lui Moise”). Åži spune oamenilor din Nazaret, cu simpli­tate, această frază inimaginabilă: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în ure­chile voastre” Apoi urmează rostind „cu­vintele harului” (Lc 4, 22). Oamenii sunt uluiÅ£i ÅŸi îÅŸi zic: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Într-adevăr, îl cunosc bine pe fiul tâmplarului Iosif ÅŸi al Mariei, l-au văzut crescând ÅŸi devenind adult (are 30 de ani), dar se pare că nu avea nici un semn distinctiv care să le poată atrage atenÅ£ia: era un evreu „de bine”, dar discret. Åži de­odată le arată: Eu sunt Mesia. Ei se îndo­iesc ÅŸi ar vrea să-i spună: dovedeÅŸte aceas­ta (discursul lui Hristos arată că nu dăduse încă nici un semn al puterii Sale dumnezeieÅŸti la Nazaret). SimÅ£im că se arată în filigran acest gând: cine se crede Acesta?

Apoi lucrurile se înrăutăÅ£esc, pentru că le e greu să creadă că un om de rând, un om din popor, poate fi Mesia. Sfântul Luca dă o versiune a faptelor puÅ£in dife­rită de cea a Sfântului Matei ÅŸi care poate să ne ajute să înÅ£elegem: după el, Hristos ar fi început mai întâi să predice în Galileea, ÅŸi mai ales la Capernaum, săvârÅŸind mi­nuni (Lc 4, 23), iar apoi S-ar fi întors în oraÅŸul Său, la Nazaret, unde ar fi avut loc această înfruntare cu concetăÅ£enii Săi. Văzând aceasta, Hristos anticipează criticile ÅŸi spune oamenilor: „Cu adevărat Îmi veÅ£i spune această pildă: Doctore, vinde- că-te pe tine însuÅ£i! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă ÅŸi aici în patria Ta”. Apoi proroceÅŸte asupra Lui ÎnsuÅŸi: „nici un proroc nu este bine primit în patria sa” (Lc 4, 23-24) ÅŸi dă câteva exemple din is­toria lui Israel, ceea ce trezeÅŸte mânia evre­ilor. Atunci oamenii Îl alungă din sinago­gă ÅŸi din oraÅŸ ÅŸi vor să-L omoare⁶. Deja! Însă Iisus trece printre ei ÅŸi se duce (cea­sul Său nu venise încă).

Este interesant de notat că, după Sfântul Matei, Iisus a avut curajul de a Se arăta mai întâi alor Săi, oamenilor din ce­tatea Sa (pe când I-ar fi fost mai uÅŸor să Se arate mai întâi în altă parte) ÅŸi aceÅŸtia L-au respins. A vrut să le facă cinste, iar ei au vrut să-L omoare. Aici avem un rezumat impresionant al întregii vieÅ£i publice a lui Hristos, care corespunde întocmai Prologului de la Sfântul Ioan („(...) în­tru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au pri­mit”, Ioan 1, 11). De la început până la sfârÅŸit, misiunea de evanghelizare a Domnului se va petrece în suferinÅ£ă.

După ce a fost alungat din Nazaret, El, Care se va chema mai apoi Nazarinean⁷, Se va instala definitiv, cu mama Sa, Maria, ÅŸi cu fraÅ£ii ÅŸi surorile sale (In 2, 12), la Capernaum⁸, pe Å£ărmul Mării Galileii, în capătul de nord-vest, într-o regiune de graniÅ£ă. Evanghelistul precizează că este vorba despre „Å£ara lui Zabulon si a lui Neftali": aceasta face referire la împărÅ£i­rea Å¢ării Canaanului, după cucerirea ei de către Iosua, între cele douăsprezece se­minÅ£ii ale lui Israel⁹. Pământul lui Neftali (cel de-al doilea fiu al lui Iacov) era cel de pe malul apusean al Mării Galileii ÅŸi se prelungea spre nord, de-a lungul Iordanului, până la graniÅ£a cu Fenicia. Hristos ÎÅŸi va instala „cartierul general” al misiunii Sale în acest Å£inut, la Capernaum. Pământul lui Zabulon (al zecelea fiu al lui Iacov) era alăturat celui al lui Neftali, la nord ÅŸi la est, dar nu atingea Mediterana (unde se găsea Å£inutul lui Aser).

De ce Sfântul Matei face această preci­zare? Pentru a putea cita prorocia lui Isaia: „pământul Zabulonului ÅŸi Å£inutul lui Neftali... Galileea neamurilor... Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumi­nă mare ÅŸi voi cei ce locuiaÅ£i în latura um­brei morÅ£ii lumină va străluci peste voi” (Is. 8, 23-9, 1). Lumina cea mare este Hristos: de aceea Matei zice: s-a săvârÅŸit.

Poate părea surprinzător că Hristos a venit din Iudeea în Galileea, dat fiind că Iudeea, pământul lui Iuda (Hristos este „leul din seminÅ£ia lui Iuda”, Ap 5, 5), este un pământ sfânt, cu Templul din Ierusalim, sălaÅŸul lui Dumnezeu printre oameni, cu atât mai mult cu cât acest Å£inut al Zabulonului ÅŸi al lui Neftali este numit „Galileea neamurilor”¹⁰, adică un Å£inut păgân. Aici atingem chiar miezul tainei mântuirii Omului ÅŸi a lumii. Desigur că Domnul a plinit toate „tainele” mântuirii noastre în Iudeea ÅŸi la Ierusalim (Patima, moartea ÅŸi Învierea, ÎnălÅ£area) pentru că este Împărat ÅŸi Preot, însă misiunea Sa de evanghelizare, propovăduirea VeÅŸtii celei Bune a ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu, s-a fă­cut mai cu seamă în Galileea, tocmai pen­tru că era un pământ cu popoare ameste­cate, deschis către lume ÅŸi cu mulÅ£i păgâni (lucru legat de istoria ei). E limpede că Hristos a vrut să arate, încă de la începu­tul misiunii Sale, că a venit în lume pen­tru a mântui întreaga omenire, ÅŸi nu nu­mai poporul lui Israel. De altfel, îndată după Învierea Sa, va trimite Apostolii să propovăduiască în lumea întreagă. Aceasta este una dintre cheile creÅŸtinismului, care va fi respinsă de Israelul istoric, de popo­rul ales.

Încă de la sosirea Sa la Capernaum, Domnul „începe a propovădui”, căci pen­tru aceasta a venit în lume. Iisus Hristos este Fiul cel Unul născut al Tatălui ceresc: El e Cel Ce ne arată pe Tatăl („Cine M-a văzut a văzut pe Tatăl”, In 14, 9) ÅŸi Care exprimă cugetele Tatălui („Eu nu spun ni­mic de la Mine. Cuvintele pe care vi le spun vin de la Tatăl”, In 14, 10). El este Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, „Cuvântul care iese din gura tăcerii”.

Iar primele Sale cuvinte sunt semni­ficative: „PocăiÅ£i-vă, căci s-a apropiat ÎmpărăÅ£ia cea cerească¹¹”. El spune în­tocmai ceea ce Duhul Sfânt îi spusese lui Ioan Botezătorul să propovăduiască în pustia Iudeii (Mt 3, 2), pentru a arăta tu­turor că El este Cel care fusese vestit de către Ioan. După cum subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aceasta începe: apoi va arăta tainele ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu timp de trei ani. Iar acest me­saj, care putea fi înÅ£eles de evreii care se duseseră în număr mare la Ioan¹², El îl propovăduieÅŸte tot într-un pustiu, dar într-un pustiu duhovnicesc, lumea fără de Dumnezeu, Galileea neamurilor, aco­lo unde oamenii mor din necunoaÅŸterea lui Dumnezeu. De fapt, acest mesaj este destinat lumii întregi.

A se pocăi¹³ înseamnă, pe plan etimo­logic, a schimba direcÅ£ia. Omul căzut, care a pierdut legătura cu Dumnezeu, alunecă pe o pantă ameÅ£itoare către prăpastie, iadul veÅŸnic, adică starea creaÅ£iei cea mai apropiată de nefiinÅ£ă. Dacă ar fi posibil să se coboare cineva mai jos de atât, ar înceta să existe. Hristos ne spune: urcaÅ£i, faceÅ£i dru­mul invers. LuaÅ£i cu curaj calea cea abruptă ÅŸi anevoioasă a muntelui care duce la Dumnezeu; schimbaÅ£i-vă inima, schimbaÅ£i-vă viaÅ£a; mărturisiÅ£i-vă păcatele ÅŸi cereÅ£i iertare lui Dumnezeu. Tatăl Meu ceresc vă va ierta. Iar această ÎmpărăÅ£ie a lui Dumnezeu, acest Rai regăsit, re-deschis, este cu adevărat aproape, pentru că Hristos este de faÅ£ă, dinaintea lor ÅŸi El ÎnsuÅŸi este Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, Cel Ce vorbeÅŸte: El ma­nifestă în persoana Sa împărăÅ£ia lui Dumnezeu în om, prin cuvintele dumnezeieÅŸti pe care le rosteÅŸte ÅŸi prin minunile pe care le săvârÅŸeÅŸte. Sfântul Marcu adaugă două lucruri în gura lui Hristos: „.. .s-a împlinit vremea...” (Israel a zămislit pe Mesia: ome­nirea poate deci să asculte glasul însuÅŸi al lui Dumnezeu) ÅŸi: „..pocăiÅ£i-vă ÅŸi credeÅ£i în Evanghelie” (este criteriul esenÅ£ial al mântuirii: credinÅ£a în Hristos) [Mc 1, 15].

Apoi Domnul nu va înceta a străbate satele ÅŸi cetăÅ£ile, cu o ardoare impresionan­tă, pentru că Se grăbeÅŸte să mântuiască pe Om, ÅŸi a merge în sinagogi pentru a vesti acolo „Vestea cea Bună”, Evanghelia. Mesajul Său este cu adevărat prima mare nou­tate pentru Om de la alungarea sa din grădina Edenului, iar această noutate, această veste care va schimba totul, este fundamental „bună”, căci arată negrăita bunătate a lui Dumnezeu, nu numai iertarea Sa, ci mai mult încă, voia Sa de a Se uni cu Omul ÅŸi de a-l îndumnezei. Acest lucru este mai presus de orice înÅ£elegere.

Este semnificativ că primele cuvinte ale lui Hristos, la începutul misiunii Sale de evanghelizare, sunt „pocăiÅ£i-vă”, căci pocăinÅ£a este singura poartă a mântuirii ÅŸi a ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu.

Note:

1. Acest lucru nu este de mirare, deoarece Evangheliile zise „ale copilăriei” [lui Hristos ] se găsesc aproape exclusiv la Sfântul Luca. De fapt, ar fi nevoie să fa­cem apel ÅŸi la Sfântul Ioan pentru Nunta din Cana (In 2, 1-11), care s-a petrecut în timp ce Iisus locuia la Nazaret, deoa­rece era la „trei zile după” [întâlnirea lui Iisus cu viitorii Săi Apostoli la Ioan Botezătorul, în Iudeea].
2. A se vedea comentariul din Apostolia, nr. 72 (3/14).
3. Despre dinastia irodiană se pot afla mai multe din articolul despre „Iisus mergând pe apă” din Apostolia, nr. 64-65 (7-8/14), nota 3, ÅŸi din cel despre „mărturisirea lui Simon-Petru”, nr. 75 (6/14), nota 20. În chip curios, arestarea lui Ioan nu este is­torisită de Sfântul Matei decât retrospec­tiv, în capitolul 14, cu prilejul pomenirii muceniciei sale.
4. Sinagogă vine din grecescul synagogein: a aduna, a strânge. Sinagoga a apă­rut după dispariÅ£ia Templului lui Solomon (prin distrugerea lui de către babilonieni în 587 î.Hr.). După întoar­cerea din exil, ea a fost instituÅ£ia care a permis iudaismului să rămână viu, fă­când poporul să participe activ la rugă­ciune. Era o clădire impresionantă, care semăna cu bazilicile romane, unde în­treaga comunitate evreiască dintr-un anumit loc se reunea pentru a se ruga ÅŸi a asculta Scriptura, a discuta ÅŸi a se forma. Nu exista cler: totul se baza pe bătrâni (presbiteri). Mobila principală era dupalul în care erau puse sulurile Scripturii. Exista o estradă ÅŸi un pupi­tru pentru lectură, ca ÅŸi un scaun pen­tru predicator ÅŸi scaune pentru cei care ajutau la slujbă. Cea mai mare slujbă, cea a sabatului, se concentra asupra lec­turii Legii (Torah): mai multe lecturi se succedau pentru citirea „pericopei” zilei (seder),prevăzută de „canon”: apoi nu se făcea decât o lectură din proroci, după care urma predica. Existau sina­gogi peste tot în Israel ÅŸi în întregul im­periu roman. Ele erau locul de formare a conÅŸtiinÅ£ei religioase evreieÅŸti ÅŸi con­stituiau o legătură între toÅ£i israeliÅ£ii. De aceea au fost un loc privilegiat de evanghelizare pentru Hristos ÅŸi pentru Apostoli. Biserica le datorează mult: în­suÅŸi conceptul, foarte apropiat, de ec- clesia[biserică], presbiterii (viitorii pre­oÅ£i creÅŸtini) ÅŸi cultul (liturghia noastră a cuvântului – a catehumenilor – pro­vine din cultul sinagogal).
5. Cu patruzeci de zile înainte, la botezul Său, Duhul Sfânt se pogorâse asupra Lui „în chip trupesc [adică văzut, material] ca un porumbel” (Lc 3, 22). Cel care este „uns” de Duhul Sfânt este Mesia, Hristosul (în greacă; christosînseamnă uns, miruit, dat cu untdelemn). Aceasta este chiar plinirea prorociei făcute de Isaia cu opt veacuri mai devreme.
6. Există lângă Nazaret un deal abrupt care este, după tradiÅ£ie, locul unde oamenii au vrut să-L ucidă pe Iisus: este muntele „Aruncării”.
7. Nazarean sau nazarinean: citat de 4 ori la Sfântul Marcu ÅŸi de 2 ori la Sfântul Luca.
8. Capernaum: deformare grecească a evre­iescului „kfar Nahum”: cetatea lui Nahum, adică a mângâierii. OraÅŸ de frontieră im­portant în nord-estul extrem al Mării Galileii, pe drumul care merge din Siria în Egipt ÅŸi unde se găseau o garnizoană romană ÅŸi un post de vamă. S-a găsit aici temelia sinagogii în care a propovăduit Iisus (sub temeliile sinagogii din secolul al II-lea).
9. Cucerirea „Å¢ării Canaanului”, pământul făgăduit de Dumnezeu lui Avraam, lui Isaac ÅŸi lui Iacov, apoi lui Moise, a avut loc după ieÅŸirea din Egipt, sub conduce­rea lui Iosua, la sfârÅŸitul secolului al XIII-lea ÅŸi o bună parte din secolul al XII-lea î. Hr. Teritoriul ei a fost împărÅ£it geogra­fic între cele 12 seminÅ£ii care reprezen­tau urmaÅŸii celor 12 fii ai lui Iacov-Israel. SeminÅ£ia lui Levi nu a căpătat nimic de­oarece avea deja veniturile preoÅ£iei (jert­fele ÅŸi ofrandele în bani), însă Iosif a fost reprezentat de urmaÅŸii celor doi fii ai săi, Efraim ÅŸi Manase: deci e respectat numă­rul simbolic de 12 seminÅ£ii.
10. „Galileea neamurilor” are o origine is­torică. Ea făcea parte din Regatul de mia­zănoapte (Israel). Regimul său fiind in­stabil ÅŸi fragil, a fost învinsă cea dintâi de către asirieni în secolul al VIII-lea î.Hr. Încă de la cea de-a doua victorie a asirienilor, în 732, Galileea a devenit o pro­vincie asiriană. După victoria definitivă a asirienilor (luarea Samariei în 722), Regatul Israelului a dispărut cu totul ÅŸi a devenit o provincie asiriană. În jur de 30.000 de israeliÅ£i au fost deportaÅ£i în Asiria, iar provincia Galileii a fost popu­lată cu coloni asirieni, ceea ce a dus la un amestec de popoare, de culturi ÅŸi de re­ligii (de unde a pornit schisma samariteană, care s-a petrecut în timpul lui Ezdra, în jurul anului 400). Trebuie men­Å£ionată ÅŸi marea apropiere a Galileii de Fenicia, pământ prin excelenÅ£ă al idola­triei ÅŸi magiei (aici s-au făcut multă vre­me jertfe omeneÅŸti; „Baal”, pe care Hristos îl numeÅŸte Satana, este un zeu fenician), ÅŸi cu regatul Damascului („Aram”), care ÅŸi el era păgân. De aici numele peiorativ de Galileea neamuri­lor, adică a păgânilor.
11. În textul grec ÅŸi în cea mai mare parte a traducerilor se spune „împărăÅ£ia Cerurilor”. Însă această traducere este la fel de inexactă ca ÅŸi cea de „Tatăl nostru care eÅŸti în ceruri”. P. Jean Carmignac a arătat într-adevăr că este vorba despre un ebraism care fusese rău tradus de că­tre traducătorul grec al lui Matei. ÎmpărăÅ£ia vestită nu se găseÅŸte în stele, precum nici Dumnezeu Tatăl. După cum Tatăl nostru este ceresc, prin opoziÅ£ie cu părinÅ£ii pământeÅŸti, tot aÅŸa ÅŸi împărăÅ£ia este cerească, spre deosebire de împără­Å£iile pământeÅŸti. Această împărăÅ£ie este ÅŸi lăuntrică (Hristos a spus: „împărăÅ£ia lui Dumnezeu este în voi” [textul grec: înlăuntrul vostru], Lc 17, 21). Această împărăÅ£ie este domnia Tatălui în noi, prin Duhul Său cel Sfânt care ne îndumnezeieÅŸte (cf. Tatăl nostru: „vie împărăÅ£ia Ta”).
12. Despre aceasta avem o mărturie: pe vii­torii Apostoli (Andrei, Petru, Iacov ÅŸi Ioan etc.) erau galileeni ucenici ai lui Ioan. Conform tradiÅ£iei, Petru îÅŸi avea casa în Capernaum.
13. PocăiÅ£i-vă: în greacă: metanoeite,de la metanoia,care înseamnă schimbarea duhu­lui (sau a minÅ£ii), convertire, pocăinÅ£ă. Sfântul Ieronim a tradus acest termen în latină prin poenitentia (penitenÅ£ă).