Există o unitate nemaipomenită între opera științifică a lui Eliade Profesorul Universitar și opera artistică a lui Eliade Romancierul de geniu : aceasta rezidă în primatul Spiritului, în supremația Credinței, în ceva ce există cu adevărat dincolo de noi și în afara noastră : în integrarea unui Dumnezeu în realitatea tangibilă și de toate zilele.

Mircea Eliade este deci el însuși și în primul rând un homo religiousus, un concept foarte central în filozofia sa hermeneutic - fenomenologică privind istoria religiilor. Numai așa trebuie abordată întreaga sa operă. Repet : întreaga sa operă. Pe care voi din ziua de azi o găsiți disponibilă pe orice ordinator la adresa fnac.com– cu 67 titluri pe ecran, și 40 sau 45 de titluri ne-epuizate încă … Cam același lucru se poate spune pentru mai toate țările de limbă engleză – că doar fusese Profesor la Chicago vreme de un sfert de veac… Ce alt autor român vădește o asemenea răspândire în Occident ? Niciunul, niciodată !

Ce viață zbuciumată a avut, și el: la București în anii treizeci, la Londra și Lisabona în timpul războiului, la Paris ca exilat în anii cincizeci, până la numirea la Chicago în 1956, cu locuințe în ambele mari orașe : la Paris locuia în Place Pigalle, iar la Chicago chiar în complexul Departamentului de Teologie.

Dar care a fost coroana vieții sale ? A fost numirea ca redactor-șef al Enciclopediei Religiilor în atâtea volume : aceasta a fost recunoașterea formală a sa ca omul cel mai luminat privind istoriile respective ale tuturor religiilor din toată lumea ! Ecumenism – veți gândi poate… Tare greșit !  Cuvântul nu apare mai nicăieri la el, deși Suedia și Uppsala – leagănul ecumenismului prin 1929 – îi erau foarte apropiate.

În ultimă instanță, Eliade nu poate fi explicat. Trebuie citit în întregime. Trebuie studiat. Ce paradox plin de taine și miracole este faptul că omul sintezei universale în ale Religiei nu prea poate fi aproape deloc sintetizat. Vorbe goale ? Ba nu : Romanul Pe Strada Mântuleasa, cartea pe care Eliade mi-a scris cuvintele « mitologii bucureștene », se ocupă în mod foarte complex de România anului 1956, an în care s-au prăbușit cu mult zgomot Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu … și a Evenimentelor din Ungaria ! Ce vreți mai concret ? Mai ales la Eliade … care părăsise definitiv țara cu peste 15 ani mai înainte.

Dar Eliade a fost nu numai Savant în ale religiilor, și Romancier de mare succes: a mai fost încă două lucruri: Memorialist de mare anvergură, cu două volume ce acoperă mai bine de o jumătate de veac mai mult decât zbuciumat (1907-1937 și 1937-1960), și chiar și Dramaturg.

Închei referindu-mă la Coloana nesfârșită a lui Mircea Eliade – o piesă de teatru prea puțin cunoscută ! Această piesă despre geneza Tripticului de la Târgu-Jiu definește esența supremă a românismului nostru, în ființarea și dăinuirea sa aproape supraomeneacă vreme de peste 2000 de ani. Piesa lui Eliade, despre un parizian bine cunoscut nouă pe nume Brâncuși, scrisă la Chicago în 1970, publicată la Roma, rezumă personalitatea lui Eliade ca filozof al culturii, și cel mai original uomo universale al României secolului 20. Chinurile de veacuri ale unui întreg neam, schițate în câteva trăsături de condei. Åži vreți să știți paradoxul suprem ? Mai totul a fost scris pe românește !

C. George SÄ‚NDULESCU