Sănătetea, fericirea și binele

Însă putem oare, cu propria noastră dorire de bine sau de rău, chiar să influenÅ£ăm starea semenilor noÅŸtri? A fi bun ÅŸi a gândi binele este dumnezeiesc. Evident că dorirea noastră influenÅ£ează starea sufletească a celor din jur, chiar ÅŸi pe cea fizică, ÅŸi determină de multe ori relaÅ£ia pe care o putem avea cu cei apropiaÅ£i sau cu persoana cu care in­trăm în contact. Nu este tot una să spu­nem că dorim bine sau că îi dorim răul. În ce măsură sau până unde merge influenÅ£a stării noastre interioare asupra celuilalt, nu putem măsura cu exactitate, însă Mân­tuitorul nostru Iisus Hristos ne trimite adesea la omul lăuntric, aduce înainte atenÅ£ia pe care o avem sau ar trebui să o avem asupra stărilor noastre lăuntrice, deci ÅŸi asupra intenÅ£iilor îndreptate spre seme­nul nostru, din inimă, prin cuvânt si pri­vire, dublate apoi de faptă. Åžtim din pro­pria noastră experinÅ£ă că nu este tot una să arunci spre semenul tău priviri înveni­nate ca săgeÅ£ile otrăvite, sau priviri lumi­noase, pline de dragoste si bucuria de a-l vedea. Să îi spui vorbă mângâietoare sau vorbă de ocară, care îi va lumina sufletul sau îl va arunca în tristeÅ£e adâncă. A lucra pe ogorul lăuntric, a lucra la curăÅ£irea ini­mii este chemarea cea mai tainică a lui Hristos pentru om – omul credinÅ£ei.

Domnul Hristos ne spune: „Lumină­torul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat; deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Mt 6, 22-23). Dacă îi spun prietenului sau cunoscutului meu „să ai o zi bună”, sau „toate cele bune”, sau „îÅ£i doresc sănătate si bucurie” fără ca inima mea să simtă aceasta cu adevărat si fără a-L avea pe Dumnezeu martor al simÅ£irii mele lăuntrice – Singurul, de altfel, Care îmi poate dărui curăÅ£ia inimii si căutarea binelui pentru fratele meu din adâncul sufletului – cum se va si împlini aceasta aievea? „Bunătatea este gândirea lui Dumnezeu înfăptuită de oameni” (Sf. Ignatie Teoforul). Dorind fratelui meu în numele Domnului, dorirea mea devi­ne rugăciune, cuvântul meu se adapă din harul lui Dumnezeu, din lumina si bucu­ria veÅŸniciei cu care El ne-a unit prin viaÅ£a Sa cu noi. Tot darul desăvârÅŸit de la El este. Dorindu-ne binele unii altora, înmulÅ£im darul lui Hristos în sufletele noastre ÅŸi ale celorlalÅ£i. Gândul ÅŸi dispoziÅ£ia omului lăuntric către cel de lângă el, dispoziÅ£ia inimii, pe acelea le vrea Hristos curate, acolo se defineÅŸte omul pe sine, ce fel este, în ce fel se vrea ÅŸi se caută pe sine a fi : „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoÅ£iile, uciderile...” (Mc 7, 21). „Cum a fost lucrat pomul, arată ro­dul lui; aÅŸa ÅŸi cuvântul arată gândul cel din inima omului” (Eccl 27, 6).

Însă adesea ne uităm unii pe alÅ£ii, ne ignorăm, ne închidem în propriile noas­tre nevoi. Sau spunem doar cu buzele dra­gostea noastră, inima rămânând de piatră. Una este să spună inima tristă a unui om împreună cu psalmistul „Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat” (Ps 30, 12), strigând durerea ui­tării de către semenii săi. Åži alta este să spună cu inima plină de harul iubirii : fraÅ£ii m-au „primit cu bucurie” (FAp 21, 17), aceasta din urmă fiind rodul fraÅ£ietăÅ£ii în Hristos.

Iată deci că starea de rai a noastră ÅŸi a semenului începe din inima noastră, prin dorire, prin privire, prin cuvânt. De aceea ne îndeamnă Mântuitorul să pă­zim inimile noastre curate de intenÅ£ii rele, de judecată, de părerea de sine, de mân­drie, îndemnându-ne ca „toate câte voiÅ£i să vă facă vouă oamenii, asemenea ÅŸi voi faceÅ£i lor, că aceasta este Legea ÅŸi proro­cii” (Mt 7, 12).