Adaugat la: 23 Septembrie 2014 Ora: 15:14

Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Torrejon de Ardoz

Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Torrejon de Ardoz

În Duminica a VlI-a după Pogorârea Sfântului Duh, a Vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum, credincioşii parohiei ortodoxe române „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” din localitatea Torrejon de Ardoz au avut parte de mai multe bucurii duhovniceşti, prin aceea că l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Igna- tie Mureşanul, Arhiereu Vicar al Episco­piei Ortodoxe Române a Spaniei şi Por­tugaliei, care – cu prilejul hramului parohiei – a săvârşit Sfânta Liturghie ar­hierească înconjurat de un sobor de pre­oţi. Cu o seară înainte, Preasfinţia Sa a să­vârşit în sobor slujba Vecerniei unită cu Litia, după care a vorbit celor prezenţi des­pre viaţa Sfântului Pantelimon.

În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa le-a tâlcu- it credincioşilor prezenţi pericopa evan­ghelică şi câteva aspecte minunate despre vindecare. Preasfinţia Sa a evidenţiat fap­tul că relaţia noastră cu Hristos trebuie să fie una discretă, aşa cum Însuşi Domnul a îndemnat pe cei doi orbi să nu spună nimă­nui nimic despre minunea care s-a săvârşit cu ei.

La sfârşit, după cuvântul de învăţătură, s-a oficiat şi Slujba Parastasului pentru cei opt români victime ale accidentului rutier care a avut loc marţi, 22 iulie 2014, în loca­litatea Cox-Alicante. Dumnezeu să-i odihnească!

Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Torrejon de Ardoz

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni