Din mila Atotputernicului Dumnezeu, Care pe toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El, prin mâna Preasfințitului Părinte Timotei, chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, în ziua de 6 iulie 2013, a patra Duminică după Rusalii, s-a sfințit biserica din Cuellar a Parohiei Ortodoxe Române din Segovia.
Ocrotitorul acesteia, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, l-a ajutat pe Preacucernicul Părinte Sorin Cosmin Trică, primul paroh al bisericii, ca, încă de la înființarea parohiei, comunitatea să se închege sănătos și astfel oamenii să se adune la un loc de rugăciune și jertfă. Parohul instalat în 16 martie 2013 a continuat lucrarea de apropiere a românilor ortodocși din aceste ținuturi de sfântul altar, de Sfânta Împărtășanie – hrana spre viața cea veșnică. Cu trecerea lunilor, micul locaș de închinare s-a înfrumusețat și împodobit cuviincios (pereți îmbrăcați în scândură de pin, tavan nou, policandre, catapeteasmă și mobilier sculptate în lemn de tei de către meșterul Nicolae Câmpean).
Adunării parohiale chiriarhul nostru i-a înmânat o diplomă de recunoaștere a eforturilor depuse de cei care, în provincia Segovia, iubesc podoaba casei lui Dumnezeu. La sfârșitul slujbei, Preacucernicul Părinte Ion Cătălin Liță a fost hirotesit iconom.
Slavă marelui Dumnezeu; căci niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Sale!

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team