...

Când băiatul se trezi, era aproape seară... Sări repede din pat, fugi în sufra­gerie, dar casa era goală. Afară ningea cu fulgi mari. „Unde sunt părinÅ£ii? De ce nu s-au întors până acum?” Puse mâna pe telefon, ca să îi sune pe mobil, dar te­lefonul nu avea ton. Se îmbrăcă repede, îÅŸi puse cizmele ÅŸi ieÅŸi pe uÅŸă. Nu avu răbdare să aÅŸtepte liftul, coborî scările în fugă ÅŸi ieÅŸi din bloc. Se îndreptă spre biserică. Mai avea puÅ£in de mers, când se opri brusc. Trebuia să treacă pe lân­gă ÅŸcoală. Dar ÅŸcoala nu mai era... În lo­cul ei se afla o groapă mare, plină de no­roi îngheÅ£at.

Un trecător în vârstă se apropia, mer­gând încet ca să nu alunece. Băiatul îl în­trebă:

– Nu vă supăraÅ£i, ÅŸtiÅ£i cumva ce s-a întâmplat cu ÅŸcoala? E ÅŸcoala mea, e ÅŸcoala unde învăÅ£...

Nu primi nici un răspuns. „O fi surd...”, se gândi Iuliu. Din direcÅ£ie in­versă se apropiau doi tineri, Å£inându-se de mână. Băiatul se îndreptă spre ei.

– ÅžtiÅ£i cumva ce e aici? Ce s-a întâm­plat cu ÅŸcoala? Săptămâna trecută era aici...

Tinerii trecură pe lângă băiat fără să îi dea nicio importanÅ£ă.

– Hei, ce e cu voi, aÅ£i asurzit? Nu mă mai aude nimeni? strigă băiatul, luând-o la fugă spre biserică.

În câteva secunde, însă, se opri. Gardul bisericii era la locul lui... Copacii din faÅ£a bisericii la locul lor... Dar în lo­cul bisericii, o altă groapă. La fel de ciu­dată ca aceea de pe locul ÅŸcolii. Copilul se sperie. O luă la fugă spre casă. Ajunse repede în bloc. Sună la parter, la uÅŸa apar­tamentului în care locuia colegul lui de bancă. Nu îi răspunse nimeni. Luă liftul ÅŸi urcă la ultimul etaj, unde locuiau doi

fraÅ£i gemeni, cei mai buni prieteni ai lui. Soneria era defectă. Bătu la usă, dar de­geaba. Bătu si mai tare, fără niciun re­zultat. Începu să lovească usa cu picioa­rele, asteptând ca măcar vreun vecin să deschidă si să îl întrebe de ce face gălă­gie. Dar, desi picioarele îl dureau de câte lovituri dăduse în usă, nimeni nu părea deranjat de zgomot.

Copilul coborî scările până la etajul la care locuia. Tocmai intrau în lift veci­nii, doi tineri căsătoriÅ£i de curând.

– StaÅ£i o clipă, vă rog, strigă Iulian.

Dar ei intrară în lift si liftul coborî spre

parter. Copilul intră în apartament. Auzi zgomot în sufragerie. Se repezi acolo. Biblioteca era la locul ei, dar multe cărÅ£i lipseau. Nu îsi dădea seama de unde se auzea zgomotul. Se uită pe geam, spre lo­curile în care de obicei vedea scoala si, în depărtare, crucea de pe biserică. Acum nu mai vedea nimic acolo... Iesi pe hol, si iarăsi auzi zgomotul. Când se întoarse în sufragerie, observă că si mai multe cărÅ£i lipseau din raft. Se trânti mirat în fotoliu, să vadă ce se întâmplă. Nu se mai auzea niciun zgomot. La un moment dat, în­chise ochii. Auzi iar zgomotul acela, asa că întredeschise ochii si văzu cum o mână mare iesea din televizor si strângea cărÅ£i­le din bibliotecă. Băiatul era foarte atent la ce vedea. Biblioteca era acum goală. Mâna televizorului iesi din nou si se în­dreptă spre peretele mare al sufrageriei.

– Nu, icoana nu, strigă Iulian, dar mâna însfăcă repede icoana si o trase înăuntrul televizorului.

Copilul fugi în camera lui. Åži de aco­lo lipsea o icoană. Se aseză în genunchi si se rugă cu inima plină de tristeÅ£e:

Spuse rugăciuni până când somnul îl birui. Se trânti atunci în pat, descum­pănit.

DimineaÅ£a nu mai voia să deschidă ochii. Îi era frică. Se apucă să cânte co­linde, ca să îi treacă frica... Dar nu apu­că să termine primul colind, că auzi, ca prin vis, usa deschizându-se... Copilul se frecă la ochi si văzu, pe perete, icoa­na din cameră. Icoana lui, icoană pe care o  avea de când era mic, era la locul ei.

Iulian era foarte emoÅ£ionat. Îsi privi părinÅ£ii fără să spună nimic. Apoi se duse în sufragerie. Icoana era la locul ei, căr­Å£ile la locul lor. Se uită pe geam si văzu si scoala, si crucea de pe biserică. Inima îi era plină de bucurie...

Bine că nu v-a furat ÅŸi pe voi, nu-i aÅŸa? Mă gândeam eu să nu vin azi la biserică, că e un film pentru copii la televizor exact în timpul slujbei.

(www.danionvasile.ro)

NU UITATI:

În ziua de azi, cel rău a devenit tot mai priceput la a înÅŸela oamenii – e în pas cu moda, cu noile descoperiri (tele­vizor, internet, telefon, nintendo, Wii, PS etc.). Åžtie să prezinte totul foarte ademenitor, oferind alternative pentru timpul ce ar trebui să-l dedicăm Mântuitorului nostru. Dar noi ÅŸtim că putem alege! AÅŸadar, ochii larg deschiÅŸi, ca să nu cădem în capcana lui! Åži, mai ales, învăÅ£aÅ£i din păÅ£aniile altora!

JOCURI

URÅžII LA PESCUIT:

Se formează două echipe egale ca nu­măr, unii sunt peÅŸtii, iar ceilalÅ£i ursii. Ursii se Å£in de mână ÅŸi formează o plasă. PeÅŸtii încearcă să nu intre în această plasă, iar urÅŸii încearcă să-i prindă, fără să-ÅŸi dea drumul la mâini. Fiecare peÅŸte atins de plasa urÅŸilor este eliminat din joc sau se adaugă la plasa acestora.

DANS PRINTRE STICLE:

Se aranjează 10 sticle într-un rând, lăsând între ele o distanÅ£ă de lungimea unei sticle. Provocarea este: cine poate să parcurgă rândul de sticle fără să răs­toarne nici una? Cine doreÅŸte să încerce, este lăsat mai întâi să treacă printre sti­cle fără a fi legat la ochi. După ce a fă­cut această probă, este legat la ochi. Pe furiÅŸ, cineva îndepărtează sticlele. Hazul va fi foarte mare, pentru că temerarul va executa un adevărat dans, balansându-se în toate direcÅ£iile, de teamă să nu răstoarne sticlele care oricum nu mai există (proba se mai poate face ÅŸi cu 3-4 participanÅ£i simultan).