MulÅ£i oameni de pe întregul glob merg în Å¢ara Sfântă mânaÅ£i de dorul de a vedea, de a atinge urmele pe care Hristos le-a lăsat pe pământ. Dar, ni s-ar putea pune întrebarea, ce nevoie aveaÅ£i să mergeÅ£i în Israel? Nu este Dumnezeu peste tot? Nu este El prezent în fiecare biserică? Nu se pogoară Duhul Sfânt la fiecare Sfântă Liturghie peste darurile de pâine ÅŸi vin ÅŸi le transformă în chiar Trupul ÅŸi Sângele lui Hristos? Nu ne împărtăÅŸim noi cu ÎnsuÅŸi Hristos? Ce nevoie mai aveaÅ£i de o plimbare până în Israel? Atâta cheltuială ÅŸi atâta oboseală! Mai bine aÅ£i fi împărÅ£it toÅ£i banii aceÅŸtia săracilor!

Åži, cu adevărat, în esenÅ£ă, acel cineva care ne-ar pune aceste întrebări nu ar greÅŸi. Dar acel cineva ar vorbi ca unul care nu a avut încă experienÅ£a ajungerii în locurile în care, fără nicio exagerare, Dumnezeu a pus picio­rul pe pământ. Åži nu e puÅ£in lucru. Abia după acest contact cu Å£ara în care a trăit Dumnezeu-Omul înÅ£elegerea despre Hristos se lărgeÅŸte. Dumnezeu chiar a călcat pe aici, a respirat aerul fierbinte al Å£ării acesteia, a su­ferit de sete, a obosit mergând pe jos dintr-un capăt în altul al Å£ării, a trăit într-un anumit context politic ÅŸi într-un anumit mediu soci­al. Dumnezeu-Omul, Care ne dă lucruri mari, Care ne dă slava pe care o are de la Tatăl (In 17, 22), dar mai ales Cel ce Se dă pe Sine, ne-a dăruit ÅŸi bucuria acestui pelerinaj. Domnul ne-a invitat acasă la El, ne-a făcut oaspeÅ£i ai Săi ÅŸi dorim ca această bucurie să o împărtăÅŸim ÅŸi altora.

Pelerinajul a fost organizat în perioada 19 februarie - 1 martie la cererea unui grup de credincioÅŸi ai parohiei Romainville - Paris, grup condus de părintele Mircea Filip. Ceea ce înseamnă că dintru început a existat un avantaj, acela al omogenităÅ£ii grupului. Oamenii se cunoÅŸteau între ei ÅŸi îÅŸi cunoÅŸteau păstorul. Dar ÅŸi păstorul îi cunoaÅŸte pe fiecare din ei. De altfel, la unul din desele puncte de control de pe cuprinsul Å¢ării Sfinte, părintele a fost în­trebat de un ofiÅ£er local dacă îi cunoaÅŸte pe toÅ£i membrii grupului. „Da, îi cunosc pe toÅ£i, i-am cununat, le-am botezat copiii...” Åži ce poate fi mai dătător de siguranÅ£ă când ÅŸtii că e cineva care garantează pentru tine, care se pune pentru tine ÅŸi dă mărturie că eÅŸti de-al lui? E un moment care ne face să ne gândim la clipa judecăÅ£ii. Cum ai să stai ÅŸi ce răspuns ai să dai în faÅ£a lui Dumnezeu? Dacă întreba­rea unui ofiÅ£er de vamă poate crea emoÅ£ii, deÅŸi te ÅŸtii necălcător de lege, cum te vei simÅ£i în faÅ£a lui Dumnezeu, Autoritatea supremă, ÅŸi mai ales că, de data aceasta, ÅŸtii că nu eÅŸti fără de păcat? Dar, aÅŸa cum acum părintele a inter­venit pentru întregul grup ÅŸi pentru fiecare în parte, tot aÅŸa nădăjduim ca ÅŸi în momentul în care vom fi în faÅ£a Domnului, părintele care ne-a dezlegat de păcate la spovedanie, rugă­ciunile lui ÅŸi ale tuturor sfinÅ£ilor la care am alergat să ne fie de ajutor.

Pelerinajul nostru a început cu câteva zile petrecute în Sinai. Călătoria destul de lungă de la Betleem la Sinai oferă destule surprize europeanului venit pentru prima oară pe aces­te meleaguri. Mai întâi faptul de a străbate de­ÅŸertul stâncos, în plin soare, îl uimeÅŸte pe omul venit de pe plaiurile mioritice, în care codrul e frate cu românul. PrezenÅ£a oazelor este o mi­nune a lui Dumnezeu: cum se face că aici e ver­deaÅ£ă, iar de la centimetrul următor începe brusc uscăciunea? Åži parcă nu poÅ£i înÅ£elege cum ÅŸi de ce a spus Dumnezeu poporului Israel că-l va duce în Å£ara pe care a ales-o „pentru ei, în Å£ara în care curge lapte ÅŸi miere, cea mai fru­moasă dintre toate Å£ările" (Iez. 20, 6).

Ne-am oprit puÅ£in la malul Mării Moarte. Prilej de reflecÅ£ie ÅŸi de noi uimiri. Marea Moartă, apă lipsită de viaÅ£ă, înconjurată de deÅŸert, se află pe locul unde, în vechime, se găseau cetăÅ£ile Sodoma ÅŸi Gomora. În faÅ£a ei eÅŸti cuprins de teamă ÅŸi înÅ£elegi că nu poÅ£i primi cu uÅŸurătate cuvântul lui Dumnezeu. Dacă păcatele locuitorilor celor două cetăÅ£i au determinat o astfel de acÅ£iune din partea lui Dumnezeu, cu ce ne vom putea scuza noi, care beneficiem de întreaga RevelaÅ£ie ÅŸi ră­mânem indiferenÅ£i sau aÅŸteptăm să rezolve alÅ£ii provocările aduse de societatea contem­porană valorilor noastre creÅŸtine, mai bine zis, firescului omului?

Ajungem la Mănăstirea Sfânta Ecaterina – o minune a lui Dumnezeu. Căci nu e puÅ£in lucru ca o mănăstire situată de multe secole în plin mediu arab să rămână vie. Iar Dum­nezeu, Care lucrează prin orice om atunci când e nevoie, a lucrat ÅŸi în cazul acesta într-o manieră asemănătoare. Åžtiind că aici este lo­cul în care Moise a văzut rugul aprins ÅŸi a vor­bit cu Dumnezeu, Mohamed a lăsat un în­scris, pecetluit cu amprenta mâinii sale, cum că acestei mănăstiri ÅŸi locuitorilor ei să le fie îngăduit a trăi după cum îÅŸi au rânduiala. De aceea, în baza acestui act, mănăstirea a fost protejată de orice agresiune ÅŸi a putut conti­nua viaÅ£a monastică fără întrerupere. În mă­năstirea de pe Sinai, ca o gazdă generoasă, Dumnezeu ne-a copleÅŸit cu daruri. Am căl­cat pe locul pe care, odinioară, creÅŸtea rugul ce ardea în chip minunat, loc sfânt în care Dumnezeu i-a spus lui Moise să nu intre de­cât desculÅ£ (leÅŸ. 3, 5). Ne-am închinat la moaÅŸ­tele Sfintei Ecaterina, la minunatele icoane din biserică ÅŸi din muzeu, dar mai ales am ră­mas fără grai în faÅ£a icoanei Mântuitorului aflată tot în muzeu. Ne-am închinat la moaÅŸ­tele Sfântului Åžtefan Sinaitul care a adormit întru Domnul în scaunul de spovedanie, în pustia Muntelui Sinai, ÅŸi poate fi văzut ca ata­re în osuarul mănăstirii. Am urcat noaptea pe vârful Sinai pentru a contempla frumuse­Å£ea răsăritului de soare. Ne-am minunat cum e posibil ca în acest deÅŸert torid să fie încă zăpadă pe vârful muntelui. Am ascultat lec­tura biblică despre urcarea lui Moise pe mun­te, participând ÅŸi simÅ£indu-ne părtaÅŸi cu Mo­ise la dialogul pe care l-a avut cu Dumnezeu în timp ce jos, la poalele muntelui, oamenii se lepădau de Dumnezeu ÅŸi se închinau ido­lului făcut de mână. Ne întrebăm dacă noi, aflaÅ£i într-o situaÅ£ie asemănătoare de uscă­ciune, nu cumva căutăm refugiul umbros al compromisului. Ne minunăm cum poporul Israel a petrecut nu o zi sau două, ci pa­truzeci de ani peregrinând prin aceste pustiuri, hrăniÅ£i de Dum­nezeu în chip minunat. Ne-am bucurat de Liturghia de dumi­nică în biserica mare a mănăsti­rii, de binecuvântarea PS Damianos, arhiepiscopul Sinaiului, de prezenÅ£a beduinilor ÅŸi a cămile­lor lor, de mâncarea binecuvân­tată de la mănăstire. Nu poÅ£i ple­ca din Sinai decât îmbogăÅ£it, copleÅŸit dar, în acelaÅŸi timp, lă­sând o parte din inima ta aici. Te trezeÅŸti mai apoi că Å£i-e dor de Sinai. La plecarea din Sinai ad­mirăm minunile lui Dumnezeu din deÅŸert, nisipul alb aflat când­va pe fundul unei mări, stâncile albe, negre, roÅŸiatice, prezenÅ£a ascunsă a oazelor, apa azurie a golfului Aqaba, muntele în T pe lângă care au rătăcit evreii 40 de ani. Privirile se răsucesc dintr-o parte în alta, bogăÅ£ia de informaÅ£ii nu acoperă nostalgia locului sfânt lăsat în urmă.

Ne întoarcem în Israel ÅŸi po­posim peste noapte în Ierihon, pri­lej cu care ne închinăm ÅŸi în AÅŸe­zământul românesc de aici. După care, în drum spre Galileea, ne oprim la Iordan – locul în care Hristos a fost botezat de Ioan. Te uiÅ£i la apa aceasta atât de renumi­tă, dar atât de smerită faÅ£ă de râu­rile de acasă, Dunărea cea mare, ÅŸi iar te minunezi cum Hristos a intrat în această apă ÅŸi S-a lăsat bo­tezat de slugă. Continuăm peleri­najul urmărind linia cronologică a vieÅ£ii Mântuitorului ÅŸi urcăm pe muntele Carantaniei. De aici în­văÅ£ăm că nu se cuvine să negoci- ezi în ceas de ispită, căci ÅŸi Mân­tuitorul a respins fără drept de apel orice intervenÅ£ie insidioasă. Ne rugăm să ne ajute ÅŸi nouă Dom­nul la ceas de nevoie, să ne dăru­iască din puterea Sa cu care a bi­ruit vicleniile vrăjmaÅŸului. La fiecare oprire părintele ne citeÅŸte pericopa evanghelică ce corespun­de locului, ne subliniază câte un aspect sau altul, iar Bogdan ne îm­părtăÅŸeÅŸte ÅŸi el tot ceea ce ÅŸtie des­pre fiecare din obiective. Privirea, auzul, mirosul, mintea sunt pline de tot ceea ce primim.

Un loc special la care poposim este fântâna lui Iacov aflată în cripta bisericii unei mănăstiri ortodoxe ridi­cată în vechiul Sihar, Samaria. Vedem fântâna pe care a ridicat-o patriarhul Iacov cu mii de ani în urmă, dar specială pentru noi mai ales pentru că aici S-a oprit Domnul să Se odihnească, să bea apă, dar mai ales pen­tru a câÅŸtiga un alt suflet din rătăcire – pe femeia samarineancă, cea care căuta adevărul. Åži iarăÅŸi nu e pu­Å£in lucru să bei apă din aceeaÅŸi fântână de la care a băut Dumnezeu. De această fântână S-a sprijinit Mântuitorul ÅŸi a stat de vorbă cu o localnică. În unele zone din România se foloseÅŸte expresia „a sta de taină” în loc de a spune că doi oameni discută. Aici Hristos a stat de taină cu samarineanca ÅŸi i-a luminat înÅ£elegerea pen­tru lucruri de taină. De aceea, din acest moment, fe­meia respectivă va deveni Fotini, adică cea luminată.

AjunÅŸi în Galileea, mergem întâi în Nazaret, unde vizităm locul fostei sinagogi în care a predicat Hristos, ne închinăm la locul Bunei Vestiri ÅŸi în Biserica Arhanghelului Gavriil, care adăposteÅŸte izvorul de la care Maica Domnului lua apă. Nu putem ieÅŸi de aici fără să citim acatistul Bunei Vestiri. Căci aici Dumnezeu S-a unit cu omul. Aici Fecioara devine purtătoare de prunc. La Nazaret este începutul mântuirii noastre.

Ziua în curs ne dăruieÅŸte intrarea la mănăstirea ortodoxă din Cana Galileii, locul în care Hristos a binecuvântat nunta, ca inceput al familiei, locul in care a făcut prima minune: preschim­barea apei in vin. Apoi mergem la Capernaum, oraÅŸ bogat in locuri sfinte. Vizităm sinagoga in care mergeau Hristos ÅŸi Apostolii, vedem ruinele de pe locul casei lui Petru, biserica SfinÅ£ii Apostoli, locul pescuirii minunate, lo­cul arătării lui Hristos ucenicilor după invi- erea Sa, locul inmulÅ£irii pâinilor ÅŸi peÅŸtilor, apoi la Biserica de pe Muntele Fericirilor. Încheiem ziua cu o plimbare cu vaporaÅŸul pe Marea Galileii, insoÅ£iÅ£i de pescăruÅŸi. Nu ÅŸtim ce am fi făcut dacă, asemenea Apostolilor, am fi fost cuprinÅŸi de o furtună in mijlocul mării. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o du- pă-amiază liniÅŸtită ÅŸi un apus de soare mag­nific pe Lacul Tiberiadei. Avem pentru al­bum ÅŸi un moment emoÅ£ionant, căci vaporaÅŸul arborează ÅŸi steagul României, iar noi intonăm imnul naÅ£ional.

Mergem cu Domnul mai departe, pe fi­rul vieÅ£ii Sale, ÅŸi urcăm pe Tabor, la locul unde S-a schimbat la faÅ£ă, dar vizităm ÅŸi mănăsti­rea ortodoxă de pe Tabor a cărei biserică a fost ridicată de un călugăr român, Irinarh Roseti. Trecem din nou prin Ierihon pentru a ajunge la sicomorul lui Zaheu, copac ce e legat de schimbarea traseului vieÅ£ii unui mare vameÅŸ la intâlnirea cu Hristos. Intrăm apoi in Betania ÅŸi ne inchinăm la locul unde Hristos S-a intâlnit cu Marta, apoi intrăm in grupuri mai mici in mormântul lui Lazăr. De acum nu mai e mult până la Ierusalim.

Ierusalimul, ca ÅŸi celelalte localităÅ£i ale Å¢ării Sfinte, străluceÅŸte in soare, căci e con­struit in cea mai mare parte din piatra albă specifică Å£ării. Doar Moscheea lui Omar, cu pereÅ£ii săi albaÅŸtri ÅŸi imensa cupola aurită, sparge uniformitatea imaginii oraÅŸului vechi. În cele câteva zile pe care le petrecem aici avem puÅ£in timp să simÅ£im oraÅŸul. Ierusalimul vechi este impărÅ£it in patru cartiere de di­mensiuni diferite ÅŸi atribuite creÅŸtinilor, ar­menilor, evreilor ÅŸi musulmanilor. Aici vine­rea e zi sfântă pentru musulmani, sâmbăta e zi sfântă pentru evrei, duminica e zi sfântă pentru creÅŸtini. Un oraÅŸ in care nu-Å£i poÅ£i per­mite să fii căldicel in credinÅ£ă.

Vizităm Zidul Plângerii. Nu e zi de ÅŸabat, ca urmare ne putem apropia. În faÅ£a lui ÅŸi văzând oamenii care vin aici să plângă slava pierdută a vechiului templu, mintea noastră din nou iÅŸi opreÅŸte discursul ÅŸi ini­ma trăieÅŸte o nouă uimire. AceÅŸti oameni, care nu au avut o Å£ară a lor din secolul întâi până in secolul XX, ne stârnesc admira­Å£ia, căci au avut capacitatea, determinarea de a nu pierde niciuna din valorile religioa­se, de a nu-ÅŸi uita limba, de a nu renunÅ£a la pământul care le-a fost făgăduit ÅŸi dăruit de Dumnezeu. Aceasta ne ruÅŸinează pe noi, creÅŸtini fiind, dar parcă mai neatenÅ£i une­ori la cuvântul lui Dumnezeu, porunca Sa imperativă de a ne iubi unii pe alÅ£ii. Ne ru­ÅŸinează pe noi ca neam care-ÅŸi uită uneori atât de uÅŸor tradiÅ£iile, limba, permeabil la toate noutăÅ£ile de orice fel. Ne ruÅŸinează pe noi, cei care uităm că inaintaÅŸii noÅŸtri au luptat ÅŸi au murit pentru credinÅ£a creÅŸtină ÅŸi pentru Å£ara română. Este adevărat că evre­ii  nu-l cunosc pe Hristos ca Dumnezeu, ÅŸi prin aceasta pierd totul, dar putem ÅŸi noi invăÅ£a câte ceva din felul in care ei au rezis­tat in timp. Putem apoi, văzând efortul pe care il fac pentru a beneficia de orice pică­tură de apă ÅŸi orice petic de pământ arabil, cum fiecare din cele două e considerat o valoare in­estimabilă, să ne întoar­cem întru ale noastre mai mobilizaÅ£i în a aprecia la adevărata măsură darul pe care ni l-a lăsat nouă Dum­nezeu: ape limpezi, din belÅŸug, verdeaÅ£ă până sus pe munte, pământ mănos care aÅŸteaptă mâini harni­ce, climă blândă ÅŸi toate celelalte.

În cele câteva zile petrecute la Ierusalim încercăm să cuprindem cele mai importan­te momente din ultimele zile ale vieÅ£ii Mântuitorului: mergem împreună pe Sion în foiÅŸorul Cinei celei de Taină, apoi ne ru­găm în grădina Ghetsimani, parcurgem dru­mul pe valea pârâului Cedrilor spre locul în­tâlnirii dintre Hristos ÅŸi Ana ÅŸi Caiafa, vedem rămăÅŸiÅ£ele drumului roman pe care l-a urcat Hristos spre sinedriu, suferim împreună cu Hristos ÅŸi nu judecăm momentul de slăbi­ciune al lui Petru în clipa trădării, ajungem la locul judecăÅ£ii lui Hristos de către Pilat, după care pornim în tăcere pe străduÅ£ele care acoperă drumul Crucii. Un scurt popas la mănăstirea rusească de la Poarta JudecăÅ£ii. Aici, văzând ÅŸi intrând prin poarta cea mică a urechilor acului, înÅ£elegem mai adânc fap­tul că doar prin smerenie ÅŸi lepădând toată averea de orice fel, toată grija cea lumească, putem intra în Ierusalimul cel ceresc.

Odată ajunÅŸi la Biserica Sfântului Mormânt, ne închinăm pe Golgota, locul răs­tignirii lui Hristos, coborâm la piatra unge­rii, după care îngenunchem pe rând în faÅ£a Sfântului Mormânt, cel din care ne-a răsărit nouă viaÅ£a veÅŸnică. Mormântul pecetluit care ne-a deschis nouă ÎmpărăÅ£ia cerurilor, comu­niunea cu Dumnezeu. În prag de seară, ne strângem lângă baldachinul Sfântului Mormânt ÅŸi cântăm „Hristos a Înviat”

Însă darurile nu s-au terminat. În zilele ur­mătoare ajungem la Betleem, locul naÅŸterii lui Hristos, locul în care biserica e singura din Å¢ara Sfântă care nu a fost distrusă în timpul invaziilor, ci o vedem aÅŸa cum au văzut-o mi­lioane de oameni de pe timpul Sfintei Împărătese Elena ÅŸi a împăratului Iustinian în­coace. Ajungem în Ain Karem, locul naÅŸterii prietenului Mirelui, Sfântul Ioan Botezătorul. Aici, auzind din nou episodul evanghelic în care pruncul Ioan a săltat în pântecele mamei sale, Elisabeta, la întâlnirea dintre aceasta ÅŸi Fecioara Maria, cea care Îl purta în pântece pe Dumnezeu-Omul, pricepem de ce avortul este ucidere ÅŸi nu o eliminare a unui conglomerat amorfde celule, că omul e om încă din prima clipă a zămislirii lui.

Trecem apoi pe la biserica Sfintei Cruci, ridicată pe locul din care s-a tăiat copacul pen­tru Crucea lui Hristos. Biserica impresionea­ză atât prin frescele ei deosebit de vechi ÅŸi de frumoase, cât ÅŸi prin faptul că, pentru scurt timp, a adăpostit o comunitate de credincioÅŸi care slujeau Liturghia în limba ebraică.

Dumnezeu ne binecuvântează pelerina­jul cu închinarea la alte două locuri aflate în pustie: Mănăstirea Sfântului Sava cel SfinÅ£it (5 decembrie) ÅŸi Mănăstirea din Hozeva, unde îl aflăm pe Sfântul Ioan Iacob (5 au­gust), român de-al nostru. Văzându-l pe Sfântul Ioan Iacob întreg în raclă, sufletul se cutremură de sfinÅ£enia sa. A fost om ca noi, a trăit vremuri ca ale noastre. Iar acestea nu l-au împiedicat să împlinească întru sine cu­vântul lui Dumnezeu ÅŸi să dobândească via­Å£a veÅŸnică, nestricăciunea. Pustia aceasta ari­dă, aspră, a devenit pentru el prilej de dobândire a vieÅ£ii lui Dumnezeu.

Ajungem să ne închinăm ÅŸi la locul ÎnălÅ£ării Mântuitorului, după care zăbovim puÅ£in mai mult la biserica mormântului Născătoarei de Dumnezeu din Ghetsimani, un alt loc încărcat de har, împodobit ÅŸi cu o icoană foarte frumoasă ÅŸi făcătoare de mi­nuni a Maicii Domnului. Aici ne dezgolim sufletul în cântări pe grai românesc ÅŸi cu ac­cent din Zona OaÅŸului. Părintele Anatolie, nevoitor român la această biserică, ne rela­tează pe scurt câteva din minunile care s-au întâmplat cu această icoană, e un moment plin de har ÅŸi încărcat emoÅ£ional, încât toată lumea se închină cu smerenie celeia ce este mai presus decât cerurile ÅŸi care, întru sme­renia sa, L-a purtat pe Mântuitorul în pânte­ce ÅŸi pe braÅ£e, celeia ce ne povăÅ£uieÅŸte în tă­cere către Fiul său ÅŸi ne îndeamnă să facem tot ce ne porunceÅŸte El (In 2, 5).

Încheiem pelerinajul nostru cu partici­parea la Sfânta Liturghie de la Sfântul Mormânt în noaptea de vineri spre sâmbă­tă, liturghie la care ne împărtăÅŸim cu toÅ£ii, căci părintele i-a spovedit pe toÅ£i pelerinii din grup în după-amiaza acelei zile. Este o atmosferă ca de PaÅŸti, acum, în pragul Postului PaÅŸtilor, ca pregustare a marii săr­bători a Învierii Domnului ÅŸi ca pregătire pentru învierea fiecăruia dintre noi spre via­Å£a veÅŸnică. A doua zi urmează să ne întoar­cem la casele ÅŸi rânduielile noastre. Dar, aÅŸa cum spunea Ion, unul dintre pelerinii noÅŸ­tri, nu-i de ajuns să ne fi atins de atâtea lo­curi sfinte dacă ne ducem acasă ÅŸi facem tot ce făceam înainte.

Ajută-ne, Doamne, ca, sprijiniÅ£i de harul Tău, să renunÅ£ăm la tot ce nu ne este de fo­los, să ne înnoim viaÅ£a în Duhul Sfânt, iar acest pelerinaj să ne fie ca o trambulină în viaÅ£a duhovnicească!

MulÅ£umim, Doamne, pentru tot ce ne-ai dăruit ÅŸi pentru toată purtarea de grijă din timpul călătoriei!

MulÅ£umim părintelui Mircea pentru ocro­tire ÅŸi grija părintească!

MulÅ£umim lui Bogdan care s-a dăruit pe sine nouă ÅŸi cu tot ceea ce ÅŸtia, pentru a ne fi cât mai ziditoare această închinare la Locurile Sfinte!

MulÅ£umim grupului de pelerini care for­mează familia românească de la Romainville-Paris!

Maica Gabriela, pelerin în Å¢ara Sfântă împreună cu credincioÅŸii parohiei „SfinÅ£ii Trei Ierarhi" de la Romainville