Cuvânt la ÃŽnvierea Domnului

Această frumuseÅ£e, pe care am pri­mit-o la botez, să ne străduim să o păstrăm nevătămată, păzind ÅŸi împlinind cuvântul pe care Hristos Domnul ni l-a dat. El are nevoie ÅŸi de noi pentru ca puterea iubirii Lui să lumineze întunericul urii din su­fletele stăpânite de păcat în lumea aceasta. „AÅŸa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aÅŸa încât să vadă faptele voastre cele bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Mt 5, 16). Puterea întuneri­cului adusă de păcat nu se poate birui decât cu puterea luminii dragostei, adusă de Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Cruce si prin Înviere. Taina lucrării în lume a iubirii dumnezeieÅŸti plină de lumina În­vierii trece ÅŸi prin omul credincios, pre­cum spune Mântuitorul Apostolilor Săi: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiÅ£i unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aÅŸa ÅŸi voi să vă iubiÅ£i unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaÅŸte toÅ£i că sunteÅ£i ucenicii Mei, dacă veÅ£i avea dragoste unii faÅ£ă de alÅ£ii” (In 13, 34-35). Întru această dragoste ne vor cunoaÅŸte toÅ£i ca ucenici ai Lui, dar Îl vor cunoaÅŸte ÅŸi pe El ca Izvor al dragostei ÅŸi al iertării de păcate, al păcii ÅŸi al bucuriei care vin din iertare. „Iar eu zic vouă: iubiÅ£i pe vrăjmaÅŸii voÅŸtri, bi­necuvântaÅ£i pe cei ce vă blestemă, faceÅ£i bine celor care vă urăsc ÅŸi rugaÅ£i-vă pentru cei ce vă vatămă ÅŸi vă prigo­nesc, ca să fiÅ£i fiii Tată­lui vostru Celui din ceruri, că El face să ră­sară soarele peste cei răi ÅŸi peste cei buni ÅŸi trimite ploaie peste cei drepÅ£i ÅŸi peste cei ne­drepÅ£i. Căci dacă iubiÅ£i pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veÅ£i avea? Au nu fac ÅŸi vameÅŸii acelaÅŸi lucru?” (Mt 5, 44-46). Lumina dragostei lui Hristos Cel Înviat am primit-o ÅŸi noi în această noapte a În­vierii, lumină care se cere trăită în viaÅ£a noastră prin faptele cele bune ale dragostei revărsate cu prisosinÅ£ă în inimile noastre. Lumina pe care o Å£inem în mâini este lu­mina lui Hristos, lumina iubirii cu care El ne iubeÅŸte, iubire pe care am primit-o astăzi ÅŸi noi împreună cu Apostolii în mij­locul cărora Hristos Cel Înviat vine prin uÅŸile încuiate.

Cu iubirea Lui plină de lumina Învierii, Hristos vine înspre noi, dar nu poate in­tra prin uÅŸile încuiate ale inimii, are nevo­ie să Îi deschidem ÅŸi să Îl chemăm, să ne aÅŸezăm la masa iubirii Lui jertfelnice, să Îl lăsăm să ne umple de Înviere. SuferinÅ£ele ÅŸi neputinÅ£ele noastre le cunoaÅŸtem foar­te bine, slăbiciunile ne aÅŸteaptă ÅŸi ne prind la tot pasul în mrejele lor, cursa întinsă a păcatului este pururea înaintea noastră, dar puterea iubirii lui Hristos este mai mare decât toate ÅŸi ne-a scos din înlănÅ£u­irea lor, dându-ne iertare. Lumina Învierii este ÅŸi lumina iertării prin care ne-a vin­decat de rana morÅ£ii, lăsându-Se pe Sine rănit pentru iertarea noastră, precum spu­ne Isaia prorocul: „Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre ÅŸi zdrobit pentru fă­rădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră ÅŸi prin rănile Lui noi toÅ£i ne-am vindecat” (Isaia 53, 5). Credem oare că suntem vindecaÅ£i de păcat ÅŸi de moar­te prin Crucea Lui, că ne-a ridicat ÅŸi pe noi odată cu ridicarea Lui din morÅ£i? A nu crede însemnă a-L căuta încă pe Hristos între cei morÅ£i, aÅŸa cum Îl căutau plân­gând mironosiÅ£ele femei ÅŸi Apostolii îna­inte de a înÅ£elege că a Înviat, pentru că, deÅŸi au văzut pe Lazăr revenind din moar­te la cuvântul Lui, se îndoiau că va învia, precum a rămas ÅŸi Toma cu îndoiala până L-a văzut ÅŸi a pipăit coasta Sa, încredinÅ£ându-se pe el ÅŸi pe cei de după el.

De câte ori nu pierdem sensul vieÅ£ii, de câte ori nu pune deznădejdea stăpânire pe noi, de câte ori nu pierdem credinÅ£a că Cel Înviat ne va învia ÅŸi pe noi, ÅŸi căutăm alina­re în cele trecătoare ale vieÅ£ii, adică în moar­te! Dar plecând totuÅŸi în căutarea lui Hristos, chiar ÅŸi atunci când nu vedem altceva de­cât mormântul în faÅ£a noastră ÅŸi moartea, sigur ne va întâmpina Îngerul care ne va îndrepta paÅŸii spre adevărul Învierii precum pe mironosiÅ£e! Să Îl căutăm pe Hristos cu orice preÅ£ în viaÅ£a aceasta, fără frică, aÅŸa pre­cum mironosiÅ£ele femei ÅŸi Apostolii, deÅŸi erau înspăimântaÅ£i de cele petrecute cu ÎnvăÅ£ătorul lor. Să credem din adâncul ini­mii că Hristos a Înviat ÅŸi nu ne-a părăsit ÅŸi nu ne va părăsi niciodată atâta timp cât cre­dinÅ£a noastră este întreagă în El, Cel Răstignit ÅŸi Înviat.

Lumina iubirii dumnezeieÅŸti izvorâtă din Mormântul dătător de viaÅ£ă, aducă­toare de iertare, de speranÅ£ă, de bucurie mântuitoare, de putere în răbdarea sufe­rinÅ£elor ÅŸi ispitelor de tot felul, de bună­tate, de libertate, să ne călăuzească în via­Å£a de zi cu zi, făcându-ne iubitori faÅ£ă de toÅ£i ÅŸi iertători, milostivi cu cei care sunt – atât de numeroÅŸi astăzi – în necazuri ÅŸi lipsuri de tot felul, nejudecători ÅŸi blânzi, ÅŸtiind că Blând ÅŸi Bun este Domnul Cel Înviat ÅŸi cu noi ÅŸi că nu a venit „ca să jude­ce lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lu­mea(In 3, 17) ÅŸi să facă din noi oameni vii, trăitori ai darului Învierii Lui.

HRISTOS A ÎNVIAT!