Probleme de ordin canonic legate de rânduiala ÃŽnmormântării

Asumând înmormântarea ca un act eclezial de părtăÅŸie a trupului la întreaga creaÅ£ie, în plan ceremonial ritualul a fost organizat în aÅŸa fel încât să pună în evidenÅ£ă legătura celui adormit cu Biserica. Atunci când persoana în cauză nu face parte din Biserică, nici Biserica nu poate aduce mărturie. De aceea nu pot fi săvârÅŸite înmormântări după ritul ortodox pentru persoane care nu sunt membri ai Bisericii Ortodoxe.

În acelaÅŸi timp, toate persoanele care sunt asumate de Biserică în calitate de fii duhovni­ceÅŸti, indiferent de starea lor de vrednicie, sunt însoÅ£ite de Biserică până la ultimul act, acela al aÅŸezării în pământ.

Biserica a considerat potrivit să dea mo­mentului înmormântării ÅŸi un caracter peda­gogic, aÅŸa încât au fost statornicite anumite ele­mente de ritual care să marcheze poziÅ£ia faÅ£ă de anumite situaÅ£ii cu o semnificaÅ£ie morală aparte. Astfel, a fost statornicită rânduiala unui ritual restrâns stabilit de episcopul locului pen­tru persoana care se sinucide din liberă alege­re ÅŸi în deplinătatea facultăÅ£ilor mintale¹ ÅŸi s-a hotărât marcarea dezacordului Bisericii faÅ£ă de incinerare².

În privinÅ£a înmormântării persoanelor care au decis ca trupul lor să fie incinerat, Biserica Ortodoxă ÅŸi-a exprimat în mod clar poziÅ£ia, prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 4529 din 5 iulie 2012, care menÅ£ine poziÅ£ia anterioară a Bisericii Ortodoxe Române exprimată prin Hotărârea Sfântului Sinod din 15 iunie 1928, reconfirmată prin Hotărârea din 20 februarie 1933. Conform acestor norme bisericeÅŸti, este interzisă acordarea asistenÅ£ei religioase pentru cel ce a decis să fie incinerat, episcopul locului având competenÅ£a de a acorda dispensă în cazul în care „incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinÅ£ei celui decedat, din mo­tive obiective (financiare sau legale, legi spe­cifice unor state în care incinerarea este obli­gatorie)”. Chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunÅ£ite a fie­cărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală³.

Rămâne de clarificat în acest sens care sunt criteriile de analizare a modului de luare a de­ciziei incinerării, ÅŸtiut fiind că familia decide asupra modului de împlinire a ritualului de în­mormântare, ÅŸi în acelaÅŸi timp cum poate Biserica să-ÅŸi manifeste calitatea de mamă îndurera­tă chiar pentru un fiu decedat care a hotărât să nu-i respecte cuvântul ÅŸi învăÅ£ătura.

Dacă, în cazul sinuciderii, măsura Bisericii este de însoÅ£ire sobră cu ritual restrâns, din cele de mai sus reiese că pentru o persoană care a decis incinerarea soluÅ£ia este mai radicală. Pe de altă parte, dacă o persoană hotărăÅŸte să fie incinerată, familia îndurerată, creÅŸtină, probabil în dezacord cu această soluÅ£ie, dar dornică să respecte ultima dorinÅ£ă a adormitului are dreptul la o asistenÅ£ă religioasă? Cum se raportează Biserica la rolul ei de mamă îndurerată pentru toa­te neascultările fiilor ei, dar în acelaÅŸi timp rămânând consecventă cu propria rânduială?

Aceste întrebări îÅŸi aÅŸteaptă răspunsul din partea organismelor de autoritate bisericească, Sinod ÅŸi episcop, ÅŸi de modul în care Biserica va ÅŸti să gestioneze situaÅ£iile delicate va depinde ÅŸi consolidarea responsabilităÅ£ii credincioÅŸilor ÅŸi slujitorilor ei.

Un alt aspect legat de ierurgia înmormântării îl constituie problema asistenÅ£ei religioase acordate familiilor în cazul copiilor născuÅ£i morÅ£i sau al pruncilor nebotezaÅ£i din motive inde­pendente de voinÅ£a părinÅ£ilor.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunÅ£at în legătură cu acest subiect prin Hotărârea din 5 mai 1908, con­form căreia pruncilor născuÅ£i morÅ£i sau celor morÅ£i nebotezaÅ£i, născuÅ£i în familii ale Bisericii Ortodoxe, li se poate face rânduiala obiÅŸnuită de îngropare a pruncilor⁴. Această hotărâre este normativă pentru Biserica Ortodoxă Română, ea este pusă în evidenÅ£ă de manualul de Liturgică generalăcu cea mai mare autori­tate în Biserica Ortodoxă Română, retipărit în 2005 cu binecuvântarea IPS LaurenÅ£iu, Mitropolitul Ardealului, profesor de Teologie Liturgică⁵. Ne putem întreba de ce reiese din textul hotărârii caracterul permisiv: pot fi în­mormântaÅ£i? Răspunsul ne vine din observa­rea tradiÅ£iilor existente în anumite Biserici locale, conform cărora pruncii nebotezaÅ£i nu erau înmormântaÅ£i cu ritualul obiÅŸnuit⁶. Această afirmaÅ£ie permisivă poate fi ea consi­derată ca o poartă deschisă refuzului înmor­mântării unor astfel de copii?

Considerăm că din moment ce avem o Hotărâre a Sfântului Sinod, neabrogată, care arată că nu există impediment pentru înmor­mântarea pruncilor nebotezaÅ£i care s-au năs­cut în familii creÅŸtine, regula este împlinirea acestui ritual. Doar episcopul locului poate decide altfel din motive temeinice.

Hotărârile citate mai sus subliniază carac­terul pedagogic al refuzului asistenÅ£ei religi­oase. Refuzarea ritualului comun în astfel de cazuri este exprimată pentru a sublinia în mod clar dezacordul Bisericii. În acelaÅŸi timp, nu trebuie pierdut din vedere faptul că Biserica este mamă ÅŸi pentru cei buni, ÅŸi pentru cei răz­vrătiÅ£i, chiar pentru cei care o reneagă prin ale­gerile lor. Ea nu se poate manifesta cu indife­renÅ£ă sau respingere lipsită de compasiune. Atitudinea Bisericii în astfel de cazuri trebu­ie să sublinieze durerea, dar în acelaÅŸi timp să păstreze rânduiala. În anumite circumstanÅ£e, pentru a sublinia gravitatea unor situaÅ£ii care riscă să fie tratate cu superficialitate ÅŸi să cre­eze confuzii, Biserica poate aplica iconomia în sensul acribiei, rigorii ÅŸi să refuze anumite servicii.

Refuzul asistenÅ£ei religioase care nu are un fundament pastoral-pedagogic justificat de circumstanÅ£e excepÅ£ionale poate să se con­stituie într-un act ce exprimă lipsa de tact pas­toral ce aduce prejudicii slujirii ÅŸi misiunii Bisericii.

Pr. Conf. Dr. Patriciu Dorin Vlaicu

Note: