Între 27 decembrie 2013 ÅŸi 2 ianuarie 2014 s-a desfăÅŸurat tabăra de iarnă (sau de ski) organizată de Nepsis pentru tinerii din Mitropolia noastră. De la prima ediÅ£ie din 2010, numărul participanÅ£ilor a crescut continuu, ajungând anul acesta la aproa­pe 170. Despre cum a fost în tabără s-a scris deja în mass-media. Despre încărcătu­ra ei duhovnicească, umană ÅŸi emoÅ£ională aÅ£i citit deja în articolele despre ediÅ£iile ta­berei din anii trecuÅ£i. De aceea am ales să publicăm de această dată doar o mărturie, cea a unei participante care venea pentru prima dată la o activitate organizată de Nepsis. Vă aÅŸteptăm să veniÅ£i ÅŸi să vedeÅ£i!

Povesteam cu un prieten înainte de Sfintele Sărbători, spunându-i că mi-e dor de sufletul ro­mânesc.

De obicei, de sărbători mă duc acasă, alături de cei dragi, familie, prieteni vechi. A fost prima dată când am mers într-o tabără Nepsis, iar ceea ce am găsit acolo a fost ceea ce mă aÅŸtepta ÅŸi acasă de sărbă­tori: suflete calde, veselie, tradiÅ£ie, credinÅ£ă.

DeÅŸi nu am avut brad anul acesta, l-am găsit prin­tre munÅ£ii acoperiÅ£i de zăpadă, podoabele fiind su­fletele grupului nostru, poveÅŸtile lor, discuÅ£iile la care am participat, activităÅ£ile avute, prezenÅ£a preoÅ£ilor, colindele.

Nu mă aÅŸteptam să întâlnesc oameni pe care i-am văzut acum câÅ£iva ani în Belgia (părintele Patriciu, la biserica căruia mergeam prin 2008), sau părin­tele Iulian din Paris, de la biserica unde mergeam pentru că mă simÅ£eam cumva acasă... Văzându-i. mi-am adus aminte de locurile pe unde am fost, ui­tate cumva...

M-a impresionat salutul lor: „Doamne ajută!”, care mă bloca oarecum, în special la început, pentru că eu nu-l foloseam, mai ales de când sunt plecată din Å£ară.

Nu mă aÅŸteptam să-l văd pe Mitropolitul Iosif, m-a impresionat modestia lui, cum lua masa cu noi toÅ£i... Nu ziceam nimic, doar priveam...

Aceasta a fost tabăra de la Chamonix pentru mine, ceva deosebit, clădit de oameni cu suflet româ­nesc!