Trăim în vremurile în care credinÅ£a poate fi pierdută foarte uÅŸor. Ispita cea din afară, din lume, ajunge cu mai multă uÅŸurinÅ£ă la noi, uneori chiar în cele mai ascunse sau retrase locuri, prin mijloacele moderne de comunicaÅ£ie. Iar atunci când ni se pare că avem puÅ£ină pace, puÅ£ină rugăciune, gândul la Dumnezeu, puÅ£ină bucurie duhovnicească, dacă ne lăsăm prinÅŸi de ispitele cele din afară, din lume, pierdem acel puÅ£in pe care-l avem sau ni se pare că-l avem.

Dar în acelaÅŸi timp a crescut puterea de comunicare între noi ÅŸi în sensul celor bune, al celor adevărate, al experienÅ£elor pe care ni le putem împărtăÅŸi, al credinÅ£ei pe care o putem spune în toată libertatea. Se poate înmulÅ£i harul în sufletele noastre prin experienÅ£a ÅŸi credinÅ£a celuilalt, pe care le putem cunoaÅŸte azi cu atâta uÅŸurinÅ£ă. Uneori primim, alteori refuzăm ceea ce celălalt trăieÅŸte. Ne răzvrătim împotriva formelor sau a ceea ce ni se pare de neînÅ£eles la prima vedere, a interdicÅ£iilor.

Să avem însă grijă să auzim ÅŸi să primim chemarea lui Dumnezeu în sufletele noastre, să primim sămânÅ£a harului nu în inimă împietrită, ci în pământ bun, primitor, în inimă simÅ£itoare. Harul ÅŸi glasul lui Dumnezeu vine uneori dinlăuntrul nostru, alteori prin cei din jur, prin trăirile lor.

Pe toate să le socotim pentru a putea vedea prin ce ÅŸi prin cine Hristos seamănă în noi chemarea Sa în vremurile în care trăim, pentru a nu pierde puÅ£inul duhovnicesc agonisit, ci a-l înmulÅ£i.

† Mitropolitul IOSIF