Cei zece leproÅŸi

„Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim": acest prim verset¹ este vag ÅŸi nu ne îngăduie să ne dăm seama că Domnul este de fapt la începutul „urcării Sale către Ierusalim"², unde are să să­vârÅŸească mântuirea lumii. Trebuie să reamintim că cronologia este destul de greu de înÅ£eles la Sfântul Luca³ ÅŸi, în general, suntem siliÅ£i să ne ajutăm de celelalte două Evanghelii Sinoptice, a lui Matei ÅŸi a lui Marcu. Însă această minune nu este relatată decât de Sfântul Luca: prin urma­re, ne lipsesc anumite precizări. Hristos va face un lung periplu, trecând prin Pereea (de cea­laltă parte a Iordanului), însoÅ£it de cei doisprezece ucenici ai Săi (ÅŸi probabil ÅŸi de ceilalÅ£i 72 [Luca 10, 1-2], ca ÅŸi de Sfintele Femei). Însă, la începutul acestui periplu, dacă ne bazăm doar pe mărturia Sfântului Luca, El ia calea dreaptă, obiÅŸnuită, trecând prin Galileea pentru a ajun­ge în Samaria⁴. Această precizare geografică este interesantă pentru înÅ£elegerea minunii. Domnul se găseÅŸte „între Samaria ÅŸi Galileea", fel ciudat de a exprima lucrurile, pentru că nu se poate înÅ£elege decât în legătură cu Ierusalimul, care este mult mai la sud, în Iudeea. Aceste trei pro­vincii au o semnificaÅ£ie simbolică: Iudeea este mai sus ÅŸi cuprinde cetatea sfântă a Ierusalimului, unde se găseÅŸte Templul în care Dumnezeu sălăÅŸluieÅŸte dimpreună cu oamenii: cele două sim­bolizează Cerul, ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu. Aici Hristos va împlini toate faptele preoÅ£eÅŸti din viaÅ£a Sa pământească.

Galileea „Neamurilor”⁵ este mai jos: este o provincie amestecată din punct de vedere et­nic ÅŸi religios; ea reprezintă „lumea”, omenirea căzută. Aici va chema Domnul pe ucenicii Săi ÅŸi va predica.

Samaria, care se găseÅŸte între cele două, este eretică, nu recunoaÅŸte decât Legea (nu ÅŸi pe Proroci) ÅŸi a clădit un templu care rivaliza cu cel din Ierusalim, pe muntele Garizim. Evreii nu au nici o legătură cu samaritenii⁶ (ca, de altfel, nici cu leproÅŸii!).

În această regiune de graniÅ£ă, la intrarea în Samaria, alaiul care îl avea în frunte pe Hristos se apropie de un sat al cărui nume nu îl cunoaÅŸtem. Iar la intrarea în acest sat se află un grup de zece leproÅŸi care se îndreaptă încet-încet către Iisus. AceÅŸti zece leproÅŸi sunt în acelaÅŸi timp personaje istorice, reale, ÅŸi un simbol.

„Zece” reprezintă plinătatea firească, cosmică. Lepra, în schimb, este ceva înfricoÅŸător. Este o boală contagioasă care roade mădularele omului, îi desfigurează chipul, îl urâÅ£eÅŸte. Din toa­te bolile pomenite de Biblie ca simboluri ale păcatului ÅŸi ale căderii omului, este cea mai expresivă ÅŸi cea mai groaznică. Reprezintă pierde­rea frumuseÅ£ii dumnezeieÅŸti a Omului, pierderea asemănării cu Dumnezeu. AceÅŸti zece leproÅŸi simbolizează omenirea căzu­tă. Toată omenirea este căzută, fără nicio ex­cepÅ£ie. Textele liturgice bizantine Îl numesc adesea pe Hristos: „Tu singur Cel fără de pă­cat". Hristos este singurul om fără de păcat: este Noul Adam.

AceÅŸti leproÅŸi, care trăiesc în cete, stau „la intrarea" în sat, pentru că nu au dreptul să in­tre, ÅŸi se adresează Domnului „stând departe", pentru că nu au voie să se apropie de oamenii sănătoÅŸi ÅŸi nici să-i atingă. Lepra, într-adevăr, era considerată ca o necurăÅ£ie pentru ritualul evreiesc ÅŸi orice persoană care intra în contact cu un lepros era „necurată". Legea lui Moise era extrem de strictă faÅ£ă de ei, iar regulile pri­vind lepra sunt foarte numeroase⁷. De fapt, le­proÅŸii erau excluÅŸi din comunitatea evreiască ÅŸi nu aveau nici un drept, de unde ÅŸi faptul că se adunau în cete.

Ei văd venind acest alai, iar în fruntea lui pe cel mai faimos rabbi din Israel, Ieshouah din Nazaret. Se îndreaptă spre El ÅŸi „ridică gla­sul": strigă, pentru că nu au voie să se apropie de el. Ce strigă ei? „Iisuse, ÎnvăÅ£ătorule, fie-Å¢i milă de noi!" Strigătul este aproape identic cu rugăciunea lui Iisus: „Iisuse", „Numele care este mai presus de orice nume" (Filip 2, 9), ÅŸi care înseamnă „Mântuitorul". „ÎnvăÅ£ătorule": în textul grec epistates,care este traducerea grecească a termenului rabbi,care se folosea pentru a-i desemna pe Dascălii Legii, ÎnvăÅ£aÅ£ii lui Israel; Apostolii folosesc adesea acest ter­men pentru a-I vorbi lui Iisus⁸. Se poate spu­ne că este un echivalent al lui Kyrios,Domnul, însă mai semitic. „Fie-Å¢i milă de noi": în tex­tul grec eleison imas⁹.Este strigătul omului că­tre Dumnezeu, rugăciunea creÅŸtinilor de 2000 de ani. Acest strigăt al leproÅŸilor este admira­bil: este o adevărată rugăciune.

Răspunsul Domnului este imediat ÅŸi poa­te să ne pară ciudat. Pentru a-l înÅ£elege trebuie să-l situăm în contextul evreiesc din acea vre­me. Domnul răspunde în funcÅ£ie de Legea evre­iască: „DuceÅ£i-vă ÅŸi vă arătaÅ£i preoÅ£ilor". Iisus aplică Legea, pe care a dat-o El ÎnsuÅŸi lui Moise, prin Sfântul Duh, pe muntele Sinai, cu treispre­zece veacuri mai înainte. Legea într-adevăr pre­vedea ÅŸi cazul vindecării (neexplicate) a leprei: însă impunea leprosului care se considera vin­decat să meargă să se supună verificării unui preot, care în acest caz ridica impuritatea ritu­ală ÅŸi reintegra persoana în comunitatea evre­iască. De fapt, Hristos a spus: sunteÅ£i vindecaÅ£i; mergeÅ£i să vă arătaÅ£i unui preot.

Cei zece cred acestui cuvânt al lui rabbi Ieshouah ÅŸi se duc. Pe drum îÅŸi dau seama că sunt vindecaÅ£i. Acesta este un element duhov­nicesc foarte important. Hristos a dat harul vindecării, însă ei au făcut efortul de a-L cre­de ÅŸi au pornit la drum. Au fost vindecaÅ£i pen­tru că au pornit la drum. Avem aici o minu­nată pildă a sinergiei între Dumnezeu ÅŸi Om, a unirii libere a două voinÅ£e. Dumnezeu dă în dar harul vindecării, dar acest har trebuie să-l dorim, să-l primim ÅŸi să-l păstrăm.

Unul dintre cei zece ia cunoÅŸtinÅ£ă de fap­tul că este vindecat ÅŸi „se întoarce, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu". Însă toÅ£i au fost vin­decaÅ£i. Evanghelia spune lămurit: „pe când ei se duceau, s-au curăÅ£it". Nouă ÅŸi-au continu­at drumul către un preot. Unul singur s-a în­tors. Åži „a slăvit pe Dumnezeu", adică a măr­turisit că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Se întoarce până la Hristos ÅŸi se închină la picioarele Lui pentru a-I mulÅ£umi: aceasta înseam­nă că I se închină ca Dumnezeu. Întoarcerea acestui lepros este plină de înÅ£elesuri simbolice: aminteÅŸte de Iordan care îÅŸi întoarce apele văzând pe Iisus botezându-Se în el, cu alte cuvinte revine către izvorul său, către Ziditorul său. Acest om a regăsit izvorul legii, pe Hristos. Åži-a re­găsit curăÅ£ia dintru început, legătura cu Ziditorul său: ÅŸi-a schimbat viaÅ£a. Evanghelia aici este concisă: „Åži acela era samarinean". Această frază cade ca o secure, ca o judecată.

Ce nesfârÅŸită tristeÅ£e a lui Hristos, ce amărăciune a lui Dumnezeu dinaintea nerecunoÅŸtin- Å£ei omeneÅŸti! Suntem miÅŸcaÅ£i până la lacrimi. „Dar cei nouă, spune Domnul, unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?" Cuvintele Domnului ne fac să credem că ceilalÅ£i nouă leproÅŸi erau evrei, pentru că El spune „decât numai acesta, care este de alt neam". Ce tristeÅ£e a lui Hristos dinaintea orbirii propriu­lui Său popor! De fapt, cei nouă evrei au aplicat Legea în litera ei, în timp ce samariteanul a aplicat-o în duh: s-a întors către preot, Iisus Hristos, Cel care a săvârÅŸit vindecarea sa. CeilalÅ£i au mers la „preoÅ£i", care nu sunt decât chipuri ale unui Preot, Mesia ÅŸi Fiul lui Dumnezeu.

Morala acestei poveÅŸti este teribilă. Hristos spune leprosului curăÅ£it¹⁰: „Scoală-te ÅŸi du-te; credinÅ£a ta te-a mântuit". Hristos îl vindecase deja trupeÅŸte, exterior: îl vindecă ÅŸi duhovniceÅŸte, lăuntric; îl mântuie de moartea cea veÅŸni­că. „Scoală-te”: este o înviere. CeilalÅ£i nouă nu au fost vindecaÅ£i decât trupeÅŸte; duhovniceÅŸ- te, însă, au rămas necuraÅ£i. Hristos ne învaÅ£ă aici să trecem de la religia exterioară ÅŸi forma­lă la cea lăuntrică, în duh. Tocmai pentru aceas­ta preoÅ£ii, cărturarii ÅŸi fariseii, la Ierusalim, Îl vor osândi la moarte ÅŸi vor pune să fie ucis de către ostaÅŸi păgâni. A trăi religia creÅŸtină în duh este o mucenicie.

Note: