Preacuvioase părinte stareț Iustin, știm că de la Sfântul Simeon Noul Teolog încoace, povățuitorii duhovnicești se tot împuținează; astăzi, când suntem martorii unei mari secătuiri duhov­nicești, cum mai recunoaștem unpovățuitor du­hovnicesc? Sfinții Calist și Ignatie Xantopoulos arătau trei criterii: să fie înalt la înțelegere, sme­rit la cuget și blând în toată purtarea...

Este greu de găsit, dar nu-ți trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoști un povățu­itor duhovnicesc. Cel care caută cu adevărat un povățuitor duhovnicesc, la momentul potrivit îl va simți. Sufletul simte cui trebuie să i se în­credințeze, căci Dumnezeu este Cel Care pune în inimă dragostea față de cel căruia ți-a rându­it să îi urmezi. Eu abia așteptam să ies din tem­niță numai ca să-l văd pe părintele Paisie Olaru. Ardea inima în mine să-l văd, astfel încât, după eliberare, am mers direct la chilia părintelui Paisie, așteptând două zile la ușă ca să mă pri­mească la spovedit. De atunci înainte, timp de opt ani nu m-am mai despărțit de povățuirea caldă a părintelui Paisie Olaru. Mă trimisese mai întâi la părintele Ilie Cleopa, însă la el nu am simțit atâta odihnă sufletească. Relația din­tre ucenic și duhovnic este foarte puternică și în numele ei se pot face multe minuni. Însă nu este suficient ca povățuitorul să fie cercat, ci să fie și în același duh cu ucenicul.

Preacuvioase părinte Iustin, dar ce ați învă­țat cel mai mult de la părintele Paisie Olaru?

Smerenia și dragostea lui față de aproape­le. Era de o căldură și tandrețe sufletească rar întâlnite. Părintele Paisie era neîncetat neo­bosit cu oamenii, încât uita de el însuși.

Este bine în zilele noastre să mai căutăm povățuitori duhovnicești sau nu?

Este mai bine să dobândești tu puțină pri­cepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veți mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinții Părinți. Sfinții Părinți până acum reco­mandau povățuirea după Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, însă vin vremuri când vor lipsi și acestea.

Dar până la vremurile acelea?

Până atunci să le învățați pe de rost. În în­chisori aveam pururea în minte Paraclisul Maicii Domnului și alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor. Adevărata rugăciune nu se face la mănăstire, chiar dacă dispune de toa­te condițiile exterioare prielnice contempla­ției și rugăciunii. Noi, în închisoare, eram lip­siți de frumusețile acestui relief al munților Carpați, numai între patru pereți, unde zeci de ani stăteai între ei și nu vedeai raza soare­lui prin crăpăturile zăbrelelor de la geam; iar dacă te urcai cumva să vezi o rază de soare, gardianul era la spatele tău și-ți dădea câte-o pedeapsă de cinci zile la arest sever, încât nu scăpai sănătos de acolo. Ei bine, suferința ace­ea era adevărata stare călugărească. La baza mănăstirii este suferința; vrei să trăiești creș­tinește, vrei să te apropii de Dumnezeu? Trebuie să te zbați să ajungi de la aceste laude pe care le face Biserica, să nu le mai spui prin simplu cuvânt, ci să le trăiești prin căldura aceasta a harului și să le transformi în duh, să dematerializezi acest cuvânt, pe care acum îl mai și schimonosim silindu-ne să terminăm cât mai repede slujbele, să cântăm cât mai sa­cadat Sfânta Liturghie, unde ar trebui să ui­tăm de orice grijă lumească. Așadar, trăirea și suferința trezesc în monah rugăciunea. Respectarea regulilor și rânduielilor, fără aceas­tă trăire, naște împrăștierea și stinge duhul ru­găciunii. Dumnezeu nu are nevoie să-i reciți rugăciuni, ci vrea ca acest cuvânt să devină transparent.

Dar Rugăciunea Inimii, a lui Iisus Hristos, nu v-a fost de ajutor acolo?

N-am spus rugăciunea aceasta, pentru că la pușcăria Aiudului abia după vreo 2-3 ani s-a luat contact cu foști deținuți: Virgil Maxim, Vasile Marin, Valeriu Gafencu și alții, care într-adevăr au cultivat Rugăciunea Inimii. Cea mai mare parte, însă, s-au bazat pe rugăciunea aceasta orală. Pentru că nu erau numai deți­nuți politici de aceeași nuanță; printre tinerii aceștia legionari erau și de alte culori politice, care n-aveau habar de viața creștină; și nu erau pregătiți pentru Rugăciunea Inimii, ei nu cu­noșteau nici Tatăl nostru. Chiar miniștrii ace­ia cu care am stat un an și jumătate, cum ar fi generalul Arbore, ministrul Mareș, care era ministrul Comunicațiilor, au fost nevoiți să învețe Tatăl nostru și Crezul, un Cuvine-se cu adevărat... , la 50-60 de ani.

Sfințite Părinte, cum vedeți reînvierea duhov­nicească a monahismului, astăzi?

Aceasta se va petrece odată cu reînvierea creștinismului. Monahismul este un mădular al creștinismului, care slăbește odată cu aces­ta. Am ajuns la starea în care monahii s-au fă­cut precum mirenii, iar mirenii asemenea de­monilor. Creștinătatea este foarte slăbită și nu știu dacă se va mai îndrepta.

Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viața duhovnicească în zilele noastre?

Pentru că a slăbit dragostea între frați și nu se mai poate înțelege om cu om. Åži, fără unitate, cum să mai reclădești ceva?

Ce să facem ca să păstrăm dragostea și uni­tatea între noi, oamenii?

Este nevoie de multă rugăciune, căci ru­găciunea întreține buna noastră înțelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele ma­teriale decât de cele duhovnicești. Înainte, for­țele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Åži încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită... Forța diavolului stă în patimile și relele noastre.

Ce trebuie să facem să ne întărim credința și să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Åži cunoaștem din prorociile sfinților că, de vor răbda creștinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăznește să spună că „mulți sfinți și-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre”.

Cugetând la moarte. Monahul și creștinul nu are această însușită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă trăiești și cum trăiești... Din ce în ce oamenii sunt mai dificili și mai cu scadențe intelectuale și pute­re de judecată. Ei, sunt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece și acuși bate de Utrenie...

Vă mulțumesc mult, preacuvioase părinte Iustin, și binecuvântați!...

Domnul!...

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Veșnică să-i fie amintirea și pomenirea. Amin!

Stelian Gomboș