Sărbătoarea Bunei Vestiri, care este vestirea făcută Mariei de Arhanghelul Gavriil a zămislirii lui Hristos în sânul ei, a fost mereu socotită de Biserica universală ca fiind a Zămislirii lui Hristos, după firea omenească, întru Fecioara Maria, prin Duhul Sfânt. De aici importanÅ£a sa de prim ordin.

Această sărbătoare nu s-a Å£inut întotdeauna la 25 martie: ea a fost fixată ÅŸi în timpul Adventului (probabil datorită faptului că era legată de Post) în riturile mozarab, ambrozian ÅŸi cel din Aquileia, ca ÅŸi la Nestorieni (Mesopotamia de sus). Data de 25 martie a fost aleasă în funcÅ£ie de cea a Crăciunului, la 25 decembrie (cu 9 luni înainte). Sărbătoarea cade întotdeauna în timpul Postului ÅŸi adesea în timpul Săptămânii Patimilor. De aceea, unii PărinÅ£i au văzut un raport simbolic între Buna Vestire ÅŸi Vinerea Mare, adică între venirea pe pământ a lui Hristos (zămislirea Sa se petrece înaintea naÅŸterii Sale) ÅŸi moartea Sa (care este o „naÅŸtere la Ceruri”)¹. Această sărbătoare este atât de importantă în istoria Mântuirii încât se sărbătoreÅŸte în orice zi ar cădea² (inclusiv în Vinerea Mare), cu excepÅ£ia zilei de PaÅŸti (în acest caz se amână pentru lunea PaÅŸtilor). Numele său grecesc este bogat în semnificaÅ£ii: Evanghelismos (vestirea cea bună). Iconografia Bunei Vestiri este foarte veche (secolul al II-lea). Icoana-tip este foarte folositoare pentru înÅ£elegerea tainei. Singura noastră sursă canonică este Evanghelia de la Sfântul Luca, ceea ce nu este de mirare, deoarece acolo găsim aproape toate „Evangheliile copilăriei” [lui Hristos], dar istoria se găseÅŸte relatată ÅŸi în cele două Evanghelii apocrife, Protoevanghelia lui Iacov ÅŸi Evanghelia lui Vartolomeu³.

Evenimentul este datat în raport cu Ioan Botezătorul. Îngerul Gavriil fusese mai întâi trimis de Dumnezeu la Zaharia în Templul de la Ierusalim, pentru a-i vesti zămislirea lui Ioan Botezătorul (zămislire miraculoasă, deoarece Zaharia ÅŸi Elisabeta erau în vârstă ÅŸi nu mai puteau da viaÅ£ă, însă ea s-a petrecut după legea firii): la puÅ£in timp după aceea Elisabeta rămâne însărcinată, însă „cinci luni s-a tăinuit pe sine” (Luca 1, 11-25), pentru că îi era ruÅŸine de vârsta sa. Åži tocmai „în cea de-a ÅŸasea lună” a sarcinii Elisabetei Gavriil este trimis din nou de Dumnezeu, de data aceasta la Maria. Aceasta este mărturia precisă a faptului că Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul lui Hristos: se va naÅŸte cu 6 luni înaintea Lui. Numărul 6 are o semnificaÅ£ie simbolică: este numărul Omului ÅŸi al căderii, al Omului care nu a voit să treacă de la cea de-a ÅŸasea la cea de-a ÅŸaptea zi, adică la unirea cu Dumnezeu. Ioan Botezătorul vesteÅŸte pe Cel care va aduce omenirea de la ziua a ÅŸasea la ziua a ÅŸaptea, pe Hristos. Dar această a ÅŸaptea zi va fi cea a morÅ£ii Sale, fiindcă Omul a păcătuit, iar unirea cu Dumnezeu se va face în cea de-a opta zi, care este ÅŸi „cea dintâi”, zi una ÅŸi veÅŸnică, ziua Învierii.

Scena se petrece în Nazaretul Galileii, în conformitate cu realitatea istorică, ceea ce e însă foarte surprinzător în plan simbolic ÅŸi teologic. Relatarea confirmă povestea Mariei pe care o cunoaÅŸtem exclusiv din Protoevanghelia lui Iacov. Maria intrase în Templu, fiind dăruită Domnului de către părinÅ£ii săi, Ioachim ÅŸi Ana, la vârsta de trei ani. Aici avea să se pregătească pentru lucrarea sa „dumnezeiască”, în rugăciune, citirea Scripturii ÅŸi asceză, „hrănită de mâna unui înger”⁴. De la vârsta de 12 ani, avea să fie încredinÅ£ată unui om în vârstă ÅŸi văduv, dreptul Iosif, care „o luă la sine”⁵. Apoi ÅŸtim că avea să primească de la marele preot misiunea de a Å£ese purpură pentru fabricarea „vălului Templului”⁶. Acest văl roÅŸu simbolizează firea omenească a lui Hristos (el se va sfâÅŸia de la sine în Vinerea Mare, la moartea Domnului în ceasul al nouălea). Maria este într-adevăr cea care avea să „Å£easă” trupul lui Hristos în sânul său. Cum ÅŸi când au venit Maria ÅŸi Iosif de la Ierusalim la Nazaret? Nu ÅŸtim aceasta (cele două apocrife nu vorbesc despre acest lucru).

Însă este cu adevărat surprinzător că acest eveniment capital s-a petrecut în Galileea, la Nazaret, întrucât toate marile evenimente din viaÅ£a lui Hristos s-au petrecut în Iudeea (care, cu Ierusalimul ÅŸi templul său, simbolizează ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu), deoarece Hristos este Împărat ÅŸi Preot. Să fie oare pentru a arăta că întruparea Cuvântului priveÅŸte întreaga omenire sau/ÅŸi pentru a proroci ceea ce Hristos avea să spună El ÎnsuÅŸi cu tărie: Nu cei sănătoÅŸi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi ÅŸi: Fiul Omului a venit să caute ÅŸi să mântuiască pe cei căzuÅ£i⁷?

„Îngerul Gavriil” este un serafim, un înger din prima ceată îngerească, dintre cei pe care Apocalipsa îi numeÅŸte „cei ÅŸapte îngeri care stau dinaintea feÅ£ei lui Dumnezeu”⁸. El este „trimis de Dumnezeu”: este un mesager al Domnului; vorbeÅŸte în numele lui Dumnezeu. El merge să-i vorbească „unei fecioare logodite cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria”. Dintru început ni se dau criteriile revelaÅ£iei.

„Unei fecioare”: Maria va săvârÅŸi ceea ce Eva nu voise să facă. Eva îl ascultase pe Åžarpe (ÅŸi deci îÅŸi întorsese faÅ£a de la Dumnezeu) ÅŸi primise duhovniceÅŸte sămânÅ£ă prin cuvântul lui Satan. Maria este pe de-a-ntregul fecioară: ea ÅŸi-a păstrat neÅŸtirbită unitatea (integritatea, fecioria), fiind fecioară cu trupul ÅŸi cu sufletul, fecioară din punct de vedere fizic, psihic ÅŸi duhovnicesc; ea nu ÅŸi-a plecat niciodată urechea, nici inima lui Satan ÅŸi nimănui altcuiva în afară de Dumnezeu. Este cel mai mare luptător duhovnicesc al omenirii. Este întoarsă în întregime către Dumnezeu; însuÅŸi numele ei arată aceasta: „Maria” este un calc în aramaică al unei expresii egiptene care înseamnă „iubitoarea de lumină”. Pentru a răspunde iubirii nebuneÅŸti a lui Dumnezeu, trebuia ca femeia (care reprezintă omenirea) să fie fecioară cu inima, cu gândul ÅŸi cu trupul. Ea este cu adevărat noua Evă. Protoevanghelia ne arată că Maria avea 16 ani⁹.

„Logodită”: Protoevanghelia lui Iacov, care confirmă Evanghelia, spune că Iosif nu era acolo, tocmai pentru că nu erau decât „logodiÅ£i” ÅŸi deci nu trăiau împreună ca soÅ£i. Acest lucru este confirmat de Evanghelia după Matei: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei dinainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Mt 1, 18). Este atestarea fecioriei ei.

Iosif este „din casa lui David”, pentru a se arăta că Iisus avea să fie fiu al lui David (Iosif va fi tatăl său după lege).

Îngerul, luând înfăÅ£iÅŸare omenească, intră în casă ÅŸi se închină Mariei în chip neobiÅŸnuit (ÅŸi unic). Închinarea obiÅŸnuită era, în greacă, „Hairé” (bucură-te) [în latină „Ave” (mântuire)]. Gavriil adaugă: „cea plină de har”¹⁰ (care a primit plinătatea harului, cea plină de energiile dumnezeieÅŸti necreate), „Domnul este cu tine” (eÅŸti apropiată de Dumnezeu, aleasă de El, pe tine te-a iubit), „binecuvântată eÅŸti tu între femei” (Eva a fost osândită ÅŸi „blestemată”; toate femeile după ea sunt astfel, însă tu, ÅŸi tu singură, eÅŸti binecuvântată). Maria este tulburată. Nu numai pentru că vede un înger: văzuse îngeri în fiecare zi în Templu, de la 3 la 12 ani (ÅŸi probabil chiar pe acelaÅŸi Gavriil). Nu, este tulburată de conÅ£inutul închinării lui, care nu este obiÅŸnuit ÅŸi se întreabă ce înseamnă aceasta, pentru că este smerită (ÅŸi nu tresare de bucurie, ca ÅŸi cum i s-ar fi cuvenit). Ci păstrează tăcerea.

Îngerul o liniÅŸteÅŸte pe dată¹¹: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Dumnezeu a primit jertfa inimii sale). Apoi îi dă Vestea extraordinară, unică, sublimă: iată, vei lua în pântece ÅŸi vei naÅŸte fiu, ÅŸi vei chema numele lui Iisus (numele ales de Dumnezeu Tatăl), ÅŸi îi dă criteriile după care să poată recunoaÅŸte în acest fiu pe Fiul lui Dumnezeu: „Fiul Celui Preaînalt”, fiul lui David („tronul lui David, părintele Său”), va împărăÅ£i peste casa lui Iacov („împăratul lui Israel”), va împărăÅ£i în vecie. Maria, care cunoaÅŸte desăvârÅŸit Scriptura pe care o citeÅŸte în fiecare zi încă din copilăria ei, recunoaÅŸte imediat prorocia lui Isaia (Is 7, 14) ÅŸi înÅ£elege că este vorba despre Mesia. Dinaintea acestui cuvânt incredibil ÅŸi a acestei responsabilităÅ£i zdrobitoare, ea nu se îndoieÅŸte ÅŸi nu fuge în numele unei false smerenii.

Spune numai: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ÅŸtiu de bărbat?”. Admirabilă înÅ£elepciune a Fecioarei Maria! Sunt fecioară prin iubire pentru Dumnezeu ÅŸi nu vreau să trădez această iubire, nu vreau să fac un adulter spiritual. RenunÅ£ând la orice legătură de iubire trupească cu un bărbat, cum se va putea face aceasta¹²? Era singura întrebare legitimă pe care putea să ÅŸi-o pună, fără să se lase pradă îndoielii, căci prorocul Isaia nu spusese cum anume avea să se facă aceasta. Când punem lui Dumnezeu o întrebare legitimă cu inima curată, El răspunde întotdeauna. Dumnezeu răspunde prin gura serafimului: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine ÅŸi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Nu numai harul Sfântului Duh Å£i se va da, ci Duhul Sfânt în persoană, Dătătorul de har, va veni întru tine. Nu va fi întru tine sămânÅ£ă de bărbat: ci va fi sămânÅ£ă dumnezeiască, păstrând nestricată pecetea fecioriei tale. În tine se va săvârÅŸi unirea tainică între Dumnezeu ÅŸi Om. Åži aici adaugă, spre a lămuri miezul ÅŸi Å£elul tainei: „Pentru aceasta, ÅŸi Sfântul care Se va naÅŸte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Va fi plinirea Legii ÅŸi a Prorocilor, plinirea planului lui Dumnezeu cel mai dinainte de zidire, plinirea făgăduinÅ£ei făcute Evei ÅŸi pe care aceasta o lepădase.

Åži apoi îngerul mai adaugă, dar abia la sfârÅŸit, pentru că Maria nu se îndoise, că ruda sa Elisabeta zămislise ÅŸi ea fiu „la bătrâneÅ£ea ei”, stearpă fiind. Maria nu ceruse dovezi, ci crezuse în cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce îngerul îi spune nu este o dovadă (cu atât mai mult cu cât nu încape nici o comparaÅ£ie între cele două minuni), ci vrea să-i arate: „Căci nimic nu este cu neputinÅ£ă la Dumnezeu”. Dumnezeu este atotputernic ÅŸi lucrează după voia Sa, „bună voia” Sa, voia Sa cea bună, ca să reluăm expresia din rugăciunea Tatăl Nostru la cea de-a patra cerere: „Facă-se (bună) voia Ta pe pământ”. Aceasta este Maria.

Răspunsul final al Mariei este o culme duhovnicească: „Iată roaba Domnului”. Maria nu se situează decât în legătură cu Dumnezeu. Sfântul Ambrozie arată că numindu-se pe sine „roabă” ea nu revendică nici un privilegiu¹³. Aceasta mai înseamnă ÅŸi: mă fac părtaÅŸă lucrării lui Dumnezeu. Robul este împreună-lucrător cu stăpânul său, ÅŸi lucrează împreună amândoi. Lui Dumnezeu îi place ca Omul să-I fie împreună-lucrător. Åži, în sfârÅŸit, perla duhovnicească de mare preÅ£: „Fie mie după cuvântul tău”: facă-se întru mine voia lui Dumnezeu. Voia mea este voia Sa: este o singură voinÅ£ă. Admirabilă sinergie între Dumnezeu ÅŸi Om¹⁴! Åži spune îngerului: cuvântul „tău”. Åži totuÅŸi este vorba de cuvântul lui Dumnezeu. Însă îngerul, ca persoană, nu este negat. Fie mie după cuvântul lui Dumnezeu, pe care tu, vestitorul Său, mi-l aduci cu credincioÅŸie. În această clipă, toată istoria omenirii s-a schimbat. În Maria, toată omenirea a spus „Da” lui Dumnezeu. Da, Te iubesc ÅŸi vreau să mă unesc cu Tine. Eva a fost răscumpărată.

Episcopului Jean de Saint-Denis îi plăcea să amintească în ce constă măreÅ£ia Mariei ÅŸi pentru ce este ea un model duhovnicesc. Deoarece a ocolit două capcane: nu a sărit în sus de bucurie auzind minunata închinare a îngerului, prin aceasta ocolind capcana mândriei, ÅŸi nu a fugit dinaintea zdrobitoarei responsabilităÅ£i a misiunii sale, ocolind primejdia deznădejdii. A depăÅŸit cele două mari ispite ale Omului: muntele mândriei ÅŸi prăpastia deznădejdii¹⁵.

Binecuvântată fie în veci Maria, Maică ÅŸi Fecioară, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!

Pr. Noël TANAZACQ, Paris

Note:

1. Martirologul ieronimic mărturisește aceasta (Galia, sfârșitul secolului al VI-lea).
2. Atestat de canonul 52 de la Sinodul Trullan (Quinisext) din 692.
3. Apocrife: etimologic, „scris dedesubt”. Este vorba de texte scrise dedesubtul numelui unui personaj celebru (adesea un Apostol). Era un procedeu clasic în Antichitate. Au existat foarte multe astfel de texte, care nu au fost reÅ£inute în canonul Sfintei Scripturi. Unele dintre ele sunt de o mare valoare (ca Protoevanghelia lui Iacov, datorită căreia cunoaÅŸtem viaÅ£a Mariei, a părinÅ£ilor săi, Ioachim ÅŸi Ana, a lui Iosif…), iar altele sunt execrabile (eretice sau chiar blasfematoare). Protoevanghelia lui Iacov a avut o remaniere latină: pseudoevanghelia lui Matei, care însă nu ne spune prea multe despre Buna Vestire.
4. Protoevanghelia lui Iacov, VIII, 1.
5. Ibid., IX, 3. Maria nu mai putea să rămână în Templu după vârsta pubertăÅ£ii, deoarece scurgerea de sânge era socotită necurăÅ£ie din punct de vedere ritual [pierderea de sânge simbolizează pierderea Duhului, căderea Omului]. Ea este încredinÅ£ată atunci unui om în vârstă ÅŸi văduv, probabil pentru că părinÅ£ii ei muriseră ÅŸi pentru a nu exista nici o ambiguitate în privinÅ£a acestei relaÅ£ii. Copiii lui Iosif sunt numiÅ£i „fraÅ£ii Domnului” în Evanghelie: ei îi sunt de fapt fraÅ£i după tată.
6. Ibid., X. Vălul trebuia să fie Å£esut de ÅŸapte fecioare din fir de preÅ£. SorÅ£ii au ales-o pe Maria pentru „purpura adevărată”, care este simbolul împărătesc prin excelenÅ£ă. Acest văl este cel „de-al doilea văl” al Templului, cel care ascunde Sfânta Sfintelor. Numai marele preot trece dincolo de el, o dată pe an.
7. Luca 5, 31 ÅŸi 19, 10. „Galileea neamurilor” reprezintă lumea fără Dumnezeu, lumea căzută. Aici Hristos avea să săvârÅŸească cea mai mare parte a predicării Sale.
8. Apoc 8, 2. Gavriil îi spusese lui Zaharia: „Eu sunt Gavriil, care stau dinaintea feÅ£ei lui Dumnezeu” (Luca 1, 19). Îngerul Rafail îi spusese ÅŸi el lui Tobie: „Eu sunt Rafail, unul dintre cei ÅŸapte îngeri care stau mereu gata a intra în Slava Domnului” (Tb 12, 16, citând Apoc 8, 2). Biblia ne dă numele a trei serafimi: Gavriil, Rafail ÅŸi Mihail, pe care tradiÅ£ia îl socoteÅŸte mai-marele oÅŸtilor cereÅŸti (numai el este numit „Arhanghel” în Biblie, adică mai-mare între îngeri). Serafimilor le sunt încredinÅ£ate misiuni cu privire la întreaga omenire. Sunt reprezentaÅ£i cu câte ÅŸase aripi, dintre care două le acoperă faÅ£a, pentru că sunt atât de aproape de focul necreat al Dumnezeirii, încât ar fi arÅŸi dacă nu ÅŸi-ar feri chipul. Gavriil înseamnă „omul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu Åži-a arătat tăria”. Este pomenit ÅŸi în Deut 8, 16.
9. Protoevanghelia lui Iacov, XII, 3. Maria era nubilă, adică aptă pentru căsătorie.
10. Această expresie nu este folosită, în afara Mariei, decât pentru Hristos, în Prologul Evangheliei lui Ioan: „Åži Cuvântul S-a făcut trup ÅŸi a locuit printre noi, plin de har ÅŸi adevăr…” (Ioan 1, 14). Aceasta înseamnă: plin pe de-a-ntregul de Duhul Sfânt [firea omenească a lui Hristos]. Numai Noul Adam ÅŸi Noua Evă sunt astfel numiÅ£i, pentru că sunt după chipul lui Dumnezeu‑Tatăl.
11. Ceea ce vine de la Dumnezeu niciodată nu înspăimântă: poate uimi, tulbura, dar Dumnezeu ne liniÅŸteÅŸte pe dată (cf. Hristos cu Apostolii Săi, mai ales atunci când liniÅŸteÅŸte furtuna).
12. Nu este fecioară pentru ea însăÅŸi, ci pentru fiinÅ£a iubită, Dumnezeu; nu se îngrijeÅŸte de fecioria ei, ci de Dumnezeu. Fecioria, ca orice atitudine duhovnicească ÅŸi ascetică, nu este un scop în sine. Scopul în sine este unirea cu Dumnezeu, theosis. Valoarea tuturor acestor forme de nevoinÅ£ă este legată de duhul în care se fac toate ÅŸi trebuie întotdeauna să le verificăm duhovniceÅŸte. Tocmai în numele unor principii duhovniceÅŸti ÅŸi ascetice ale iudaismului au osândit preoÅ£ii, cărturarii ÅŸi fariseii pe Hristos, dându-L să fie omorât de păgâni.
13. Sfântul Ambrozie al Milanului, Comentariu la Evanghelia după Luca, II ,16 (trad. fr. Τraité de l’Evangile selon Saint Luc, SC n° 45 bis, p.79).
14. După cum spune episcopul Jean de Saint-Denis în Technique de la Prière, commentaire du Notre Père, p.121-122 ÅŸi 144-145.
15. L-am auzit adesea vorbind astfel despre Născătoarea de Dumnezeu în predicile sale, în Catedrala Sfântul Irineu din Paris.