publicat in Din viața parohiilor pe 7 Decembrie 2012, 06:49
De mai bine de 30 de ani, în capitala Spaniei crește și se maturizează o comunitate de români ortodocși bine închegată, care, în ciuda trecerii anilor, se menține tânără și statornică în credință, în frunte cu păstorul ei, pr. prof. univ. dr. Teofil Moldovan, care i‑a adunat împreună pe credincioși, i‑a călăuzit pe acest drum, i‑a sprijinit, i‑a îndrumat și le‑a sădit în suflete această credință de neclintit, o credință care îi unește până astăzi. În anul 1979, părintele Teofil a pus bazele primei parohii ortodoxe române din Spania, chiar la Madrid, iar la numai un an de la înființare, în 1980, aceasta a fost legalizată de statul spaniol. Parohia‑mamă, cum însuși sfinția sa o numește, a fost singura parohie ortodoxă română din Spania până după anul 2000.
Nu doar până atunci, ci chiar și astăzi, românii din Madrid învață și își învață copiii că în biserică se simt mai uniți ca oriunde și acest lucru se vede prin prezența lor la fiecare slujbă și implicarea în viața parohiei, cu precădere atunci când e vorba de o sărbătoare specială, cum este hramul. An de an, pe 21 noiembrie, când pomenim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, parohia de la Madrid rezervă cea mai apropiată duminică, ziua în care sunt liberi cu toții, pentru a‑și cinsti ocrotitoarea așa cum se cuvine și de fiecare dată participă și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei.
O zi de mare bucurie a fost și duminică, 18 noiembrie, când circa 800 de credincioși s‑au adunat la biserica parohiei pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească, la care Părintele Episcop, primit de părintele Teofil Moldovan, a fost însoțit de protosinghelul Simeon Pintea de la Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca și de diaconul Claudiu Nicoară.
Copii și părinți au reușit să recreeze atmosfera din România prin portul lor tradițional, specific diferitelor zone ale țării, purtându‑și costumele naționale cu mândrie, chiar dacă s‑au înstrăinat de țară în urmă cu mulți ani.
Au participat cu toții la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia mulțime de credincioși, de la mic la mare, au primit Sfânta Împărtășanie, despre importanța căreia ierarhul le‑a vorbit în cuvântul său de învățătură, subliniind necesitatea de a primi Trupul și Sângele Mântuitorului cât mai des, cel puțin o dată pe lună.
De asemenea, Preasfințitul Timotei a deslușit pentru cei prezenți pericopa evanghelică a acelei duminici, prima duminică din Postul Crăciunului, când la Sfânta Liturghie s‑a citit pilda bogatului căruia i‑a rodit țarina.
Vorbindu‑le despre hramul parohiei lor, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, ierarhul le‑a amintit credincioșilor că Preasfânta Fecioară Maria a fost rodul rugăciunilor fierbinți ale părinților săi, Ioachim și Ana și, la rândul său, Maica Domnului înalță rugăciuni puternice către Fiul Său pentru noi toți, mijlocind pentru mântuirea noastră.
La finalul cuvântului, Preasfințitul Timotei a adresat mulțumiri statului român pentru sprijinul acordat în procesul de construcție a Catedralei românilor din Madrid, cu clădirile anexe. Guvernul României a alocat recent 1.000.000 de lei noi, ceea ce permite ca lucrările să fie reluate pentru excavarea pământului, după ce până acum s‑au turnat pereții mulați. Lucrările la Catedrala din Madrid au debutat în luna februarie a acestui an, pe un teren obținut de Parohia „Preasfânta Fecioară Maria”, prin grija părintelui paroh Teofil Moldovan.
Mulțumindu‑i în primul rând Preasfințitului Părinte Timotei, pr. prof. Teofil a adresat mulțumiri și demnitarilor care au acceptat invitația de a participa la sărbătoarea hramului de la Madrid, între care îi menționăm pe Secretarul de Stat pentru Culte din Ministerul Culturii și Cultelor – domnul Victor Opațchi, Directorul General în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte – domnul Irinel Florinel Frunză, șeful secției consulare de la Madrid – doamna Irina Marin și domnul Ministru Consilier Ilie Bănică de la Ambasada României din Madrid.
Cu îndemnul Bucurați‑vă!, părintele Teofil i‑a încurajat pe enoriașii săi să rămână uniți în biserică, unde să se simtă realmente acasă, pentru că în mijlocul străinătății biserica devine locul unde românul își regăsește adevărata identitate.
„Nu întâmplător această parohie este ocrotită de Maica Domnului, ci tocmai pentru că, întocmai cum o mamă nu își desparte copiii niciodată, chiar dacă unii sunt buni, alții mai puțin buni, iar alții pe cale de a deveni buni, așa ne unește Maica Domnului la poalele ei, sub harul Fiului Său Iisus Hristos. De aceea, aici nu are voie nimeni să stea trist”, spunea părintele Teofil în cuvântul său.
Românii s‑au bucurat împreună de această mare sărbătoare, iar numărul impresionant de credincioși care au venit la biserică și de această dată nu face decât să ateste faptul că au urmat mereu îndemnul păstorului lor, fiind tot mai uniți în credința lor, că în biserică se simt într‑adevăr acasă. Åži după ce s‑au împărtășit din Sfânta Liturghie și din folositoarele cuvinte primite, peste 300 de credincioși au participat, alături de gazde și de invitații speciali, la masa comunitară organizată cu ocazia hramului. Åži pentru că am intrat în Postul Crăciunului, corul parohiei din Madrid a întreținut atmosfera cu câteva colinde, dar și cu melodii din folclorul nostru.
Mulțumiți deplin, creștinii s‑au întors la casele lor cu binecuvântări și bucurii în suflete, întrucât praznicul parohiei lor a fost încă o dată un prilej de împlinire pentru toți, în frunte cu părintele paroh Teofil Moldovan și doamna preoteasă Lucreția, care a fost și de această dată neobosită în misiunea ei și dăruirea cu care se implică în bunul mers al parohiei.
Duminică după‑amiaza, alături de Preasfințitul Timotei, părintele Teofil și doamna preoteasă, invitații din partea Guvernului României au vizitat locul pe care se construiește Catedrala Ortodoxă Română din Madrid. Li s‑a prezentat proiectul, stadiul lucrărilor, ce s‑a făcut până acum și care sunt pașii următori, prin care, cu ajutorul Domnului și cu sprijinul financiar venit din partea domniilor lor, construcția catedralei va putea continua în curând.
De Biserica‑mamă de la Madrid știe toată lumea și ar fi potrivit să spunem despre ea că este cea mai „bătrână”, folosind acest termen dinadins, pentru că din cele mai vechi timpuri bătrânețea a fost asociată cu înțelepciunea: cu cât înaintăm în timp, cu atât dobândim mai multă înțelepciune. După o experiență de 33 de ani ca preot paroh în Spania, părintele Teofil devine un părinte model pentru tinerii aflați la începutul unei pastorații în diaspora, fiind simultan nu doar un păstor pentru enoriașii săi, ci și un teolog recunoscut, un călăuzitor al celor care aleg studiul teologiei.
După ce a obținut licența în Teologie, în toamna anului 1976 a început cursurile școlii doctorale în același domeniu, obținând titlul de doctor în Teologie în anul 1986, la Universitatea Pontificia din Salamanca, unde avea să devină mai târziu profesor universitar. Acesta a fost doar începutul carierei sale universitare, pe care în prezent o desfășoară la Facultatea de Teologie „San Dámaso” din Madrid. În tot acest timp, și‑a îmbogățit misiunea pastorală și prin latura culturală și publicistică, fiind autorul a numeroase studii de specialitate și articole apărute în reviste, precum și al mai multor volume, atât în română, cât și în spaniolă.
A consemnat Cosmina Nicoară