Jurnal de pelerin acasă

Ziua întâi: vineri, 26 august 

După o noapte de toropeală la un hotel bucureÅŸtean din zona PieÅ£ei Progresul, cu lătrat de câini ÅŸi cântat de greieri întocmai ca într‑un sat de câmpie, la orele dimineÅ£ii ne îmbarcam în microbuz cu destinaÅ£ia mănăstirea Cernica, marea lavră din Câmpia BucureÅŸtilor. În drum spre mănăstire ne‑am pregătit pentru ceea ce urma să vedem acolo prin lecturarea unor pasaje referitoare la această mănăstire, aÅŸa cum sunt descrise în Patericul Românesc al părintelui Ioanichie Bălan, tradus acum ÅŸi în limba engleză.

Odată intraÅ£i pe poarta mănăstirii, din stânga ÅŸi din dreapta ne‑au apărut în faÅ£ă lacul ÅŸi Fântâna Turcului. AjunÅŸi în biserica Sf. Gheorghe, ctitoria Sfântului Calinic, ne‑am închinat la moaÅŸtele SfinÅ£ilor Gheorghe ÅŸi Calinic de la Cernica. Chiliile cu pereÅ£ii pictaÅ£i cu scene biblice ne‑au îmbiat să mai zăbovim în incinta mănăstirii pentru a le studia. În drum spre ostrovul Sf. Nicolae ne‑am oprit la cimitirul mănăstirii, căutând locul unde este înmormântat părintele profesor Dumitru Staniloae. Am cântat acolo un Trisaghion ÅŸi am rostit o rugăciune pentru părintele profesor, patriarhul teologiei româneÅŸti.

Ne‑am îmbarcat apoi în microbuz pentru următoarea noastră destinaÅ£ie, mănăstirea Pasărea.

Aici am găsit o obÅŸte de maici având pridvoarele chiliilor pline de flori – o trăsătură distinctă pentru mănăstirile de maici, după cum se ÅŸtie. Ne‑am închinat în biserică, am cântat troparul hramului ÅŸi am vizitat muzeul mănăstirii. Am vizitat apoi atelierele mănăstireÅŸti, găsindu‑l pe cel de orfevrărie deschis. Spre marea noastră bucurie, am aflat aici patru maici care, cu dălÅ£i în mâini, lucrau de zor la o raclă de argint. Cu modelele în faÅ£ă ÅŸi cu prosoape ude pe argintul aÅŸezat pe un cadru de smoală cu rol de negativ, maicile îÅŸi împlineau astfel, cu smerenie ÅŸi în tăcere, lucrarea călugărească de Ora et Labora. 

Aveam să aflăm de la maica responsabilă cu atelierele că mănăstirea a fost salvată de la desfiinÅ£are de către Patriarhul Iustinian, care a înfiinÅ£at aici ateliere de lucru pentru obÅŸtea monahală.

După vizitarea mănăstirii Pasărea ne‑am îndreptat spre Capitală, unde rezervaserăm o masă cu mâncare de post la „Caru’ cu bere”, în imediata vecinătate a mănăstirii Stavropoleos, următoarea noastră destinaÅ£ie. După prânz am mers la această mănăstire, locul unde – aÅŸa cum ÅŸtiam încă din studenÅ£ie – lucrurile poartă întotdeauna marca originalităÅ£ii, a bunului‑gust ÅŸi a calităÅ£ii. Ne‑am închinat la icoanele vechi din biserică ÅŸi am cântat troparul hramului chiar din strana bisericii – stânjeniÅ£i oarecum la gândul că stăm pe locul de unde cântă unii dintre cei mai vrednici psalÅ£i ai României…

La ieÅŸirea din biserică ne‑a întâmpinat părintele Iustin MarchiÅŸ care, împreună cu maica stareÅ£ă, ne‑a condus spre muzeul ÅŸi biblioteca mănăstirii. AcelaÅŸi bun‑gust, rafinament ÅŸi osteneală pentru autentic aveam să găsim ÅŸi aici: icoane vechi, manuscrise psaltice, cărÅ£i de slujbă, toate bine restaurate ÅŸi conservate. ÎnsăÅŸi amplasarea exponatelor urma o logică ce Å£ine de spaÅ£iul sacru al bisericii. Cu părere de rău că nu am putut zăbovi mai mult timp la Stavropoleos, ne‑am grăbit spre Catedrala Patriarhală pentru a participa la slujba Vecerniei. Odată ajunÅŸi la Patriarhie, ne‑am închinat la moaÅŸtele Sf. Cuv. Dimitrie Cel Nou, ocrotitorul BucureÅŸtiului, ÅŸi la moaÅŸtele Sf. ÎmpăraÅ£i Constantin ÅŸi Elena, ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Slujba Vecerniei a început; pentru câteva zeci de minute aveam să dăm spre hrană sufletelor o neuitată slujbă, împodobită cum se cuvine cu alese ÅŸi autentice cântări pe neume bizantine, executate cu bărbăÅ£ie, naturaleÅ£e ÅŸi sobrietate de câÅ£iva psalÅ£i ai Patriarhiei. Cu greu ne‑am dezlipit de Catedrală pentru a merge la Mănăstirea Antim. Urma să vedem aici ctitoria vrednicului slujitor al neamului românesc, georgianul Antim, pe care Biserica l‑a trecut în rândul sfinÅ£ilor. În incinta mănăstirii, la intrare, pe partea stângă, am putut vedea ÅŸi clădirea Sf. Sinod, mutată aici pentru a fi salvată de la demolare în anii de tristă amintire. De la Antim am plecat spre Sf. Gheorghe, ctitoria domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, unde în ultimii ani biserica ÅŸi‑a primit podoaba picturii, după aproape trei sute de ani de la construcÅ£ia ei. În pridvorul larg, împodobit cu bogate elemente decorative în stil brâncovenesc, zeci de credincioÅŸi îngenuncheaÅ£i aprindeau lumânări în formă de cruce, fiecare citind câte un acatist.

De la Sf. Gheorghe ne‑am îndreptat spre mănăstirea Radu Vodă, ultimul obiectiv al zilei. Ne‑am închinat aici la o parte din moaÅŸtele Sf. Nectarie al Eghinei, după care am mai rămas câteva minute în biserică. În naos, în partea stângă, am găsit mormântul Patriarhului Iustinian, special aÅŸezat aici pentru a salva mănăstirea de la demolare. În biserică, zeci de credincioÅŸi ÅŸedeau sub epitrahilele părinÅ£ilor ieromonahi, pregătindu‑se pentru mărturisire cu îndătinata molitvă. AlÅ£ii intrau, aprindeau lumânări, se rugau... O atmosferă de vineri seara ce i‑a uimit pe englezii din grup, care nu au rezistat tentaÅ£iei de a face comparaÅ£ia cu ceea ce se întâmplă în aceeaÅŸi zi în Anglia, când mai toate cârciumile experimentează o frecvenÅ£ă ridicată din partea localnicilor, biserica fiind o opÅ£iune rezervată în exclusivitate duminicii. 

După o zi extrem de încărcată, ne‑am întors la hotelul din zona PiaÅ£a Progresul; însă nu cu prea multă tragere de inimă, gândindu‑ne la căldura din camere ÅŸi zgomotul făcut de câini… Nutream speranÅ£a că odată plecaÅ£i spre munÅ£i vom avea parte de somn odihnitor. 

Ziua a doua: 27 august

După micul dejun ne‑am îndreptat spre Valea Prahovei, primul obiectiv al zilei fiind mănăstirea Sinaia. De aici am mers spre schitul Sfânta Cruce de pe Caraiman, recent înfiinÅ£at. Amplasată într‑un spaÅ£iu deopotrivă pitoresc ÅŸi sălbatic, crucea de pe Caraiman domină înălÅ£imile cu demnitatea unui sceptru împărătesc. Cu ochii pierduÅ£i spre crucea Caraimanului, am lăsat schitul în urmă ÅŸi ne‑am îndreptat spre BraÅŸov pentru masa de prânz, rezervată la restaurantul Bella Musica din centrul oraÅŸului. Aici am avut ÅŸi un sărbătorit: profesorul grec îÅŸi aniversa ziua de naÅŸtere! Un moment fericit, îmbrăcat în culorile verii pe sfârÅŸite, presărat cu urări de bine: „La mulÅ£i ani!”, „Happy Birthday!” ÅŸi „Xronia Polla!”. În timp ce părăseam restaurantul, văzându‑mă în reverendă, un ardelean care venea la restaurant îi spune amicului care îl însoÅ£ea: „N‑am ÅŸtiut că ăÅŸtia au parastas aci…”. 

Savurând un pic din gluma ardeleanului, ne‑am îndreptat spre biserica din Scheii BraÅŸovului, pe care o ÅŸtiam doar din manualele de IBOR. Ni‑l imaginam pe diaconul Coresi la muncă, în curtea bisericii, trudind la tipărituri. Am părăsit BraÅŸovul în amurg, cu ultima destinaÅ£ie a zilei mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După un drum obositor, am ajuns într‑un târziu la mănăstire. Surprizele însă păreau a se Å£ine lanÅ£: nu am mai fost cazaÅ£i la Academia de la Sâmbăta, ci la o pensiune din apropiere, spaÅ£iile de la Academie fiind ocupate de un grup de tineri. Am mers astfel la pensiune, unde în localul de la parter era în plină desfăÅŸurare o… nuntă! Nu se putea altfel, străinii din grup trebuiau să vadă ÅŸi faÅ£a mai veselă a României! Cu greu am putut dormi; abia spre dimineaÅ£ă s‑a putut aÅ£ipi un pic.

Ziua a treia: 28 august

După nesomnul nopÅ£ii, ne‑am îndreptat spre mănăstire pentru Sfânta Liturghie. ToÅ£i clericii din grup (Pr. Mihai‑Răzvan Novacovschi de la parohia din Birmingham, Diaconul Dionysios de la parohia grecească din Leyland ÅŸi subsemnatul) am fost invitaÅ£i de părintele stareÅ£ Ilarion să slujim. O Liturghie cu mult popor, cu mulÅ£i copii, cu mulÅ£i pelerini, specifică mănăstirilor misionare de acasă… Arhitectura paraclisului unde s‑a slujit aducea iarăÅŸi în memoria noastră anii de tristă amintire: o sală lungă – pentru care se obÅ£inuse cu greu permisiune de la regimul comunist – fusese construită în vederea convertirii ei, la timpul cuvenit, în paraclis mănăstiresc. DecoraÅ£iunile în piatră ale mănăstirii sunt excepÅ£ionale, sculpturile capitelurilor ÅŸi bogatele ornamente amintind de inspirata arhitectură brâncovenească.

Am luat prânzul în trapeză, alături de părinÅ£ii din mănăstire; după cunoscutul obicei mănăstiresc, un frate începător citea ceva din Pateric, spre a hrăni, odată cu trupul, ÅŸi sufletul.

Ne‑am luat rămas‑bun de la părintele stareÅ£ Ilarion, care, în timp ce ne binecuvânta de drum, ne spune hâtru că nu este sigur dacă vom mai avea parte de o altă nuntă în seara zilei de joi, la întoarcerea din Moldova, când urma să înnoptăm iarăÅŸi la Sâmbăta!

Gustând din plin gluma părintelui stareÅ£, am plecat la drum, cu destinaÅ£ia finală NeamÅ£ul Moldovei. În drum spre NeamÅ£ am făcut un scurt popas la ctitoria de la TopliÅ£a a primului Patriarh al României, Miron Cristea. 

Am ajuns la Centrul „Sf. Paisie de la NeamÅ£” seara târziu; am luat cina, am mers la camere ÅŸi am dormit – pentru prima dată de la începerea pelerinajului! – profund, fără gălăgie sau zăpuÅŸeală. Centrul de la NeamÅ£ avea să ne fie casă pentru patru zile, de aici urmând să efectuăm incursiuni spre zonele de interes pentru pelerini: mănăstirile din zonele NeamÅ£ ÅŸi Bucovina.

Ziua a patra: 29 august

Am sărit peste micul dejun; era zi de post ÅŸi hram mănăstiresc la Secu, prima destinaÅ£ie a zilei. Ne‑am îndreptat spre mănăstire cu multă bucurie, întrucât era aÅŸteptat ÅŸi IPS Mitropolit Teofan, chiriarhul locului. După ce ne‑am închinat la moaÅŸtele Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, a început Sfânta Liturghie. Un sobor de peste 20 de slujitori, un grup psaltic de excepÅ£ie la strană ÅŸi mult popor – atât în incinta mănăstirii, cât ÅŸi în cerdacurile chiliilor – îmbrăca frumos sărbătoarea. Câte astfel de hramuri vor fi văzut zidurile ctitoriei lui Nistor Ureche de‑a lungul veacurilor? La fel ÅŸi în această zi: un hram moldav, cu hirotonii de diacon ÅŸi preot. Pentru străinii din grup acest lucru arăta dinamica lucrărilor lui Dumnezeu în viaÅ£a de zi cu zi, o rânduială, o continuitate. La slujba de hram am slujit toÅ£i clericii din grup; din când în când se auzea câte o ectenie rostită în limba engleză de diaconul nostru, părintele Dionysios. După slujbă, IPS Mitropolit Teofan ne‑a prezentat părintelui stareÅ£ Vichentie care, binevoitor, ne‑a rânduit la o masă în cerdacul din dreapta turnului clopotniÅ£ă.

Am părăsit cu greu mănăstirea Secu pentru a ne îndrepta spre Sihăstria, mănăstire de al cărei nume se leagă numele unor mari duhovnici ai României: Ioanichie Moroi, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, toÅ£i mutaÅ£i la Domnul. Am vizitat bisericile mănăstirii, precum ÅŸi muzeul amenajat în chilia părintelui Cleopa. „Mânca‑v‑ar raiul!” – cuvintele părintelui Cleopa – ne veneau mereu în minte, cuvintele unui avvă coborât parcă din paginile Patericului cu slovă chirilică pe care ciobanul, iar mai apoi monahul, ieromonahul ÅŸi stareÅ£ul Cleopa îl citea. Un erudit ar zice că părintele Cleopa a fost un autodidact; nu ar greÅŸi, însă este puÅ£in spus. Probabil că cea mai bună apreciere ar fi aceea că mintea ÅŸi sufletul părintelui Cleopa, necunoscând ca desfătare a ochilor ÅŸi a minÅ£ii decât lucrarea lui Dumnezeu, codrii ÅŸi făpturile, erau curate, asemenea părintelui monahismului egiptean, avva Antonie, care citea ca într‑o carte întreaga zidire a lui Dumnezeu.

Am lăsat Sihăstria în urmă ÅŸi ne‑am îndreptat spre peÅŸtera Sfintei Teodora, după care am coborât spre schitul Sihla, pe care îl găseam – după aproape 19 ani! – uÅŸor schimbat, cel puÅ£in din punct de vedere arhitectural, prin prezenÅ£a turnului clopotniÅ£ă. Ne‑am închinat în biserica schitului, am cântat troparul hramului ÅŸi ne‑am îndreptat spre alte două lavre ale monahismului nemÅ£ean: Agapia ÅŸi Văratec, ultimele obiective ale zilei. Ambele mănăstiri ne‑au întâmpinat cu obiÅŸnuitele chilii pline cu muÅŸcate. Ne‑am închinat în bisericile mănăstireÅŸti, am cântat troparele hramurilor ÅŸi ne‑am întors la NeamÅ£, pentru cină. De departe am putut vedea ruinele CetăÅ£ii NeamÅ£ului, memoriile lecturilor din copilărie devenind dintr‑odată vii; vedeam parcă aievea pasajul din Creangă: „…Dragu‑mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare ÅŸi limpede ca cristalul, în care se oglindeÅŸte cu mâhnire Cetatea NeamÅ£ului, de‑atâtea veacuri”. Am ajuns la NeamÅ£ ÅŸi, după cină, am avut ocazia de a ne întâlni iarăÅŸi cu IPS Mitropolit Teofan. Ne‑am prezentat pe rând ÅŸi, încet‑încet, s‑a înfiripat o mică discuÅ£ie informală. Străinii din grup erau complet îndrăgostiÅ£i de România: „Ce căutaÅ£i oare voi în Anglia, la Manchester, polul ploilor din UK?”, spunea cineva din grup. Răspunsul îl ÅŸtim fiecare… Am mai zăbovit un pic cu ÎnaltpreasfinÅ£itul care, după ce ne‑a binecuvântat, s‑a întors la mănăstire. După o zi atât de intensă, a urmat ÅŸi binemeritatul somn.

Ziua a cincea: 30 august

După micul dejun ne‑am îndreptat spre catedrala mitropolitană din IaÅŸi, pentru a ne închina la moaÅŸtele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Am fost apoi primiÅ£i cu multă bucurie la reÅŸedinÅ£a mitropolitană de părintele exarh Nichifor Horia ÅŸi de maica Anastasia, care ne‑au fost gazde ÅŸi ghizi în IaÅŸi pentru întreaga zi. După ce am fost trataÅ£i cu ceai, cafea ÅŸi prăjituri, am mers la mănăstirea Trei Ierarhi din apropiere, ctitoria lui Vasile Lupu. Cu toate că era acoperită cu schele, biserica arăta încă zveltă ÅŸi frumoasă, arhitectura ÅŸi pictura mănăstirii de la Trei Ierarhi neavând pereche. Am cântat ca de obicei troparul hramului, ne‑am îmbarcat în microbuz ÅŸi ne‑am îndreptat spre CetăÅ£uia, ctitoria lui Duca Vodă. Primul lucru care ne‑a impresionat aici a fost masivitatea zidurilor, mănăstirea fiind gândită ca loc de refugiu ÅŸi rezistenÅ£ă armată, în caz de nevoie. Ne‑am închinat în biserică ÅŸi am vizitat apoi pivniÅ£a mănăstirii, butoaiele mari cu o capacitate de câteva sute de vedre ridicând legitime întrebări în minÅ£ile câtorva englezi din grup: vor fi fost vreodată pline cu vin?

Am lăsat în urmă CetăÅ£uia ÅŸi ne‑am îndreptat spre Golia, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. După ce ne‑am închinat în biserică, am vizitat ÅŸi muzeul. Ne‑am întors apoi la locul de cazare de la NeamÅ£, pentru cină ÅŸi odihnă.

Ziua a ÅŸasea: 30 august

După micul dejun a urmat o vizită la mănăstirea NeamÅ£ din apropiere. Ne‑am închinat la moaÅŸtele Sfântului Necunoscut ÅŸi am cântat troparul ÎnălÅ£ării Domnului. Am vizitat apoi biserica din cimitir, gropniÅ£a ÅŸi muzeul mănăstirii. Lăsând în urmă NeamÅ£ul – cu regret că nu am putut zăbovi mai mult ÅŸi la schiturile din apropiere – ne‑am îmbarcat pentru destinaÅ£ia Bucovina. DeÅŸi nu fusese inclusă în programul zilei, nu puteam să omitem Dragomirna, ctitoria marelui mitropolit‑cărturar al Moldovei, Anastasie Crimca. Este mănăstirea în care a trăit vreme de 12 ani Sf. Paisie de la NeamÅ£ la întoarcerea sa din Athos, în 1763, când Bucovina a căzut sub dominaÅ£ie habsburgică. Am ajuns apoi la Putna, ctitoria Sf. Åžtefan cel Mare. Găseam Putna ÅŸi mai frumoasă decât în acel 2 iulie 1992, când a avut loc canonizarea Sf. Åžtefan cel Mare, ctitorul ei. La muzeu am întâlnit un vechi prieten din studenÅ£ie, ascuns acum sub smeritele haine monahale: Tudor Popescu, preÅŸedinte ASCOR BucureÅŸti pentru mulÅ£i ani, devenit între timp ieromonahul Teofan. Am avut parte de un ghid vorbitor de engleză, întregul tur nefiind altceva decât o veritabilă filă de istorie a acestor locuri ÅŸi a minunaÅ£ilor oameni de aici. Ne‑am închinat în ctitoria voievodală ÅŸi am cântat troparul Sf. Åžtefan cel Mare, chiar în faÅ£a mormântului domnitorului‑ctitor.

Am pornit apoi spre SuceviÅ£a, MoldoviÅ£a, VoroneÅ£ ÅŸi Humor, pentru a lua contact cu arta iconografiei medievale direct, la faÅ£a locului. Frescele mănăstirilor sunt greu de descris în cuvinte; cu siguranÅ£ă că autorii lor cunoÅŸteau meÅŸteÅŸugul picturii, aveau cunoÅŸtinÅ£e de teologie ÅŸi, mai ales, se rugau cu osârdie. Cu toÅ£ii ne‑am reconsiderat poziÅ£ia faÅ£ă de afirmaÅ£ia potrivit căreia o biserică pictată este Biblia neÅŸtiutorilor de carte. Ei bine, am fost surprinÅŸi în câteva rânduri să avem în faÅ£ă registre cu icoane cărora nu le‑am putut face vreo asociere precisă cu Scriptura sau Istoria Bisericii CreÅŸtine. Numai textul în chirilică ne mai ajuta câteodată. Am părăsit Humorul când la strană se citea slujba Vecerniei. Era Indictionul, începutul anului bisericesc. A urmat drumul înapoi spre NeamÅ£, cina ÅŸi odihna. 

Ziua a ÅŸaptea: 1 septembrie

După micul dejun am pornit spre mănăstirea BistriÅ£a, ctitoria domnitorului Alexandru cel Bun. Cu o locaÅ£ie fericit aleasă, o istorie îndelungată ÅŸi o icoană făcătoare de minuni, mănăstirea BistriÅ£a străbate, asemenea unei corăbii, marea vieÅ£ii. După ce ne‑am închinat în biserică ÅŸi am cântat troparul hramului, ne‑am îndreptat spre mănăstirea Izvorul MureÅŸului, recent înfiinÅ£ată de către IPS Arhiepiscop Ioan Selejan. Nu am fi crezut vreodată că în mai puÅ£in de 15 ani o mănăstire poate să se bucure de atâtea împliniri. Cu o locaÅ£ie demnă de povestirile copilăriei, mănăstirea s‑a bucurat de implicarea directă a ctitorului ei, IPS Arhiepiscop Ioan, care, beneficiind ÅŸi de formaÅ£ia inginerească pe care o are, a reuÅŸit să dea un echilibru desăvârÅŸit ctitoriei sale: stilul brâncovenesc, proporÅ£iile, pictura, istoria neamului ÅŸi a Bisericii, bunul‑gust, armonia, toate par a‑şi fi dat mâna în această mănăstire. Am înÅ£eles de la ghidul mănăstirii că la Izvorul MureÅŸului se află cea mai mare suprafaÅ£ă de pereÅ£i acoperiÅ£i cu frescă – bineînÅ£eles, luând în calcul ÅŸi corpul de chilii. La ieÅŸirea din biserică, un ipodiacon englez avea să exclame: „Oare de ce ne mai întoarcem în Anglia?”.

Ne‑am îndreptat apoi spre SighiÅŸoara, pentru prânz. Am admirat de departe profilul cupolei catedralei ortodoxe ÅŸi izul medieval al străduÅ£elor înguste, presărate cu cafenele.

După prânz am pornit spre Sibiu, unde am vizitat frumoasa catedrală mitropolitană, precum ÅŸi Institutul Teologic de grad universitar din imediata apropiere. Timpul fiindu‑ne iarăÅŸi împotrivă, ne‑am grăbit să ajungem la microbuz. A urmat drumul spre Academia de la Sâmbăta, unde aveam să luăm cina ÅŸi să ne odihnim.

Ziua a opta: 2 septembrie

Am părăsit mănăstirea Sâmbăta foarte de dimineaÅ£ă, nu înainte de a ne închina în paraclis ÅŸi a căuta în cimitirul mănăstirii mormântul părintelui Teofil Părăian. Ne‑am recules la mormânt, după care ne‑am îmbarcat pentru traseul următor: TransfăgărăÅŸanul, Vidraru ÅŸi Curtea de ArgeÅŸ.

Găseam Curtea de ArgeÅŸ – ctitoria lui Neagoe Basarab – parcă mai mică decât o ÅŸtiam în studenÅ£ie. Ne‑am închinat la moaÅŸtele Sfintei MuceniÅ£e Filofteia, adăpostite în paraclis, am cântat troparul ÅŸi ne‑am întors la microbuz. A urmat nelipsita teamă de a nu ajunge la aeroport la timp. Însă, cu ajutorul Domnului, totul a decurs fără probleme. Nimeni n‑a pierdut avionul, cu toÅ£ii am ajuns cu bine acasă, ducând cu noi memoria acestor opt zile de pelerinaj.

În loc de concluzii

DeÅŸi am eliminat de pe lista iniÅ£ială un număr însemnat de obiective religioase, am avut de la occidentali reacÅ£ii oarecum negative: se cădea să vizităm ÅŸi mai puÅ£in, pentru a putea sta mai mult la slujbe, să ne rugăm mai mult, acesta fiind, în accepÅ£iunea lor, duhul pelerinajului. ObservaÅ£ie corectă, însă privită din perspectiva est‑europeanului, a celui căruia nu‑i dă mâna să se ducă de două ori într‑un loc, pare un pic exagerată. Ca de obicei, adevărul este pe undeva pe la mijloc: probabil că în loc să alergăm de la o mănăstire la alta, se cădea să avem în fiecare zi inclusă în program participarea la slujbe, fie dimineaÅ£a, fie seara, lucru pe care, de altfel, l‑am ÅŸi făcut, dar numai în câteva rânduri. Modul în care au fost pregătite vizitele la mănăstiri în timp ce ne aflam încă în microbuz a primit însă aprecieri maxime din partea pelerinilor. Astfel, înainte de a vizita o mănăstire, pelerinii aflau deja suficiente detalii despre istoricul mănăstirii, despre arhitectură, sfinÅ£i, despre părinÅ£ii ÅŸi maicile care s‑au nevoit acolo prin lecturi efectuate în microbuz. Toate au fost armonios echilibrate printr‑o infuzie de informaÅ£ii legate de istoria ÅŸi geografia României, părintele Mihai fiind o adevărată enciclopedie în acest sens. Credem că acest pelerinaj a fost o bună ocazie pentru occidentali de a cunoaÅŸte o faÅ£ă necunoscută a României – alta decât cea promovată de tabloidele din Vest –, iar pentru noi, fiii Bisericii strămoÅŸeÅŸti risipiÅ£i pe alte meridiane ale lumii, un îndemn de a nu ne uita rădăcinile, sfinÅ£ii ÅŸi tradiÅ£ia acolo unde suntem, în Å£ările de adopÅ£ie. 

SfinÅ£ilor Români, rugaÅ£i‑vă Domnului pentru noi!