BOGATUL NESÄ‚BUIT

Această pildă nu se găseÅŸte decât la Sfântul Luca, a cărui Evanghelie este, după TradiÅ£ie, Evanghelia lui Pavel, căci Sfântul Luca a fost multă vreme colaboratorul ÅŸi scribul Sfântului Pavel¹. Dar pericopa² nu este bine aleasă, aÅŸa cum adesea se întâmplă în lecÅ£ionarul bizantin. Într‑adevăr, Domnul spune această pildă în urma unui eveniment anume, o cerere care i‑a fost adresată. Dacă se înlătură această parte, pilda este mult mai puÅ£in clară ÅŸi mai ales îÅŸi pierde din forÅ£ă. Trebuie deci neapărat să începem această lectură la versetul 13.

Domnul este probabil spre sfârÅŸitul misiunii Sale de evanghelizare în Galileea³. Se află într‑o situaÅ£ie de confruntare violentă cu cărturarii ÅŸi cu fariseii, care Îl învinovăÅ£esc că alungă pe demoni cu prinÅ£ul demonilor, Beelzebul (adică Satana), ÅŸi cărora le răspunde prin pilde înfricoÅŸătoare („Vai vouă, fariseilor...”). Chiar după această înfruntare Domnul spune un cuvânt poporului, pentru a‑i atrage atenÅ£ia asupra ipocriziei („aluatul fariseilor”), a falselor secrete ÅŸi a păcatului împotriva Duhului Sfânt, ÅŸi pentru a‑l îndemna să nu se teamă decât de Dumnezeu.

Atunci un om „din mijlocul mulÅ£imii” îi face o cerere complet nepotrivită lui Rabbi Ieshouah: „ÎnvăÅ£ătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moÅŸtenirea”. Răspunsul lui Hristos este uimitor ÅŸi deconcertant: „Cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărÅ£itor peste voi?”. Dar, de fapt, acest răspuns este o învăÅ£ătură teologică excepÅ£ională: Tatăl Meu – Dumnezeul vostru – m‑a trimis în lume să mântuiesc omenirea. Nu am venit în lume ca să vă organizez viaÅ£a, să am grijă de afacerile voastre, să construiesc o cetate pământească… Eu, Fiul lui Dumnezeu, ascult de Tatăl Meu ÅŸi fac voia Sa. Eu, Cuvântul Tatălui, dau pe faÅ£ă cugetele Tatălui Meu. Nu sunt Avraam, nici Moise: Sunt Dumnezeul lui Avraam ÅŸi al lui Moise. Am venit să pun toate în starea lor dintâi, cea din Rai. Am venit să aduc ÎmpărăÅ£ia Tatălui Meu pe Pământ. Ce ÅŸoc! Ce ruptură cu Vechiul Testament ÅŸi cu Vechiul Legământ! Patriarhii, într‑adevăr, nu erau numai niÅŸte conducători spirituali, ci erau conducătorii supremi ai poporului. Leviticul era un sistem de reguli pentru întreaga viaÅ£ă a lui Israel, până în cele mai mici detalii. Hristos, în schimb, vine numai pentru a ne mântui ÅŸi a ne îndumnezei, după Voia Tatălui Său ÅŸi al nostru. Prin acest simplu cuvânt – dar care este un logion: cuvântul lui Dumnezeu – Hristos ne face să pătrundem cu adevărat în Noul Legământ, în lumea înnoită.

Apoi Domnul profită de ocazie pentru a ne da o învăÅ£ătură importantă asupra pericolului bogăÅ£iilor: „PăziÅ£i‑vă de toată lăcomia, căci viaÅ£a omului nu stă numai în prisosul avuÅ£iilor sale”⁴. Dacă Tatăl vostru ceresc ar fi zgârcit precum sunteÅ£i voi, nimic nu ar putea exista; nu ar putea trăi nici o făptură. Dacă Dumnezeu ar păstra cu gelozie pentru Sine propria Sa bogăÅ£ie, voi nu aÅ£i mai fi. ViaÅ£a voastră nu Å£ine de bogăÅ£ia voastră: Å£ine numai de Dumnezeu. El v‑a dat viaÅ£ă ÅŸi El poate să v‑o ia înapoi, când hotărăÅŸte de cuviinÅ£ă. SunteÅ£i în mâinile lui Dumnezeu ca păsările cerului (despre care tocmai vorbise, la Luca 12, 6), iar Tatăl vostru Cel din ceruri cunoaÅŸte ÅŸi perii capului vostru (adică numărul de atomi din trupul vostru: ÅŸtie toate despre voi). 

Atunci Domnul spune pilda bogatului nesăbuit. De ce încă o pildă „în plus”? Pentru că o pildă este o mică poveste, plăcută la ascultare, uÅŸor de înÅ£eles de către toÅ£i, uÅŸor de Å£inut minte ÅŸi cu caracter universal, dincolo de timp ÅŸi spaÅ£iu. Această pildă este o ilustrare a acestui logion care a ieÅŸit din gura Sa: este scurtă, dar puternic pedagogică.

Un om bogat e pe cale de a deveni încă ÅŸi mai bogat, după cum vedem zi de zi, ceea ce înseamnă că acest exces de bogăÅ£ie este complet inutil. Iar unica sa preocupare este de a se întreba cum îÅŸi va adăposti bogăÅ£iile. Lucrul acesta aproape ar putea să stârnească râsul. Åži totuÅŸi, acesta este duhul oamenilor acestei lumi, până în zilele noastre⁵. Acest om bogat ar fi putut să aibă multe alte gânduri (cugeta în sine: nu cere sfat de la Dumnezeu, nici de la ceilalÅ£i). Ar fi putut să‑şi spună: voi da slavă lui Dumnezeu, Care este izvorul tuturor bunătăÅ£ilor ÅŸi Care este singurul cu adevărat bun; sau: pământul, soarele ÅŸi apa mi‑au dat recolte bune, cum spun Sfântul Vasile ÅŸi Sfântul Ambrozie; sau: voi căuta la cei care nu sunt bogaÅ£i ca mine, pentru că nu am nevoie de toate aceste bogăÅ£ii, voi dărui o parte din ele… Dar nu! El este întors asupra lui însuÅŸi ÅŸi asupra unei bogăÅ£ii care îi este exterioară, adică neimportantă, trecătoare (ca ÅŸi banii virtuali…). Atunci va „zidi jitniÅ£e mai mari”. Åži când îÅŸi va fi adăpostit toate bunurile, se va putea odihni (adică să înceteze a mai lucra, pe când Dumnezeu lucrează fără încetare), ÅŸi mai ales „să profite de viaÅ£ă”. S‑ar crede că Dumnezeu a spus această pildă pentru timpurile noastre materialiste ÅŸi atee. Bogatul îÅŸi spune: mă voi desfăta, voi mânca, voi bea, „mă voi veseli”. Aceasta auzim fără încetare, în gura oamenilor din toate mediile sociale ÅŸi la toate latitudinile. Este un vârtej absurd: orice în afară de fericirea absolută: theosis, unirea cu Dumnezeu!

Ca ÅŸi la teatru – ÅŸi oare nu este pilda un fel de scenetă? –, după punerea în scenă a personajelor ÅŸi a intrigii, urmează deznodământul. Domnul proclamă un cuvânt de o putere incredibilă, o judecată dumnezeiească: „Nebune!”; om fără nicio înÅ£elegere, lipsit de bun‑simÅ£, de spiritualitate, om cu suflet de animal… Chiar în noaptea aceasta (în noaptea prostiei tale, a întunecimii înÅ£elegerii tale, a învârtoÅŸării inimii tale…), Dumnezeu, Tatăl tău, va veni să ia ceea ce este al Său, sufletul tău, suflarea de viaÅ£ă care însufleÅ£eÅŸte trupul tău. La ce‑ţi vor fi folosit toate acestea? MoÅŸtenitorii tăi – sau statul – vor lua bunurile tale ÅŸi se vor bucura de ele. Iar tu vei fi dus dinaintea judecăÅ£ii înfricoÅŸate a lui Dumnezeu, care te va întreba: ce ai făcut cu harul Meu?

Morala poveÅŸtii este înalt teologică: „AÅŸa se întâmplă cu cel ce‑şi adună comori sieÅŸi ÅŸi care nu se îmbogăÅ£eÅŸte în Dumnezeu”⁶. Ce răsturnare a valorilor! Adevărata bogăÅ£ie nu este o stare exterioară obiectivă (am atâÅ£ia bani, atâtea bunuri…). Este o dinamică interioară subiectivă: Dumnezeul meu, Tu mi‑ai dat toate, iar eu vreau la rândul meu să‑Ţi dau toate: mă dau pe mine Å¢ie. Mă asemăn Å¢ie, pentru că Te iubesc. EÅŸti singura mea bogăÅ£ie.

Ce ÅŸoc mântuitor! De fiecare dată când Hristos ÎÅŸi deschide gura, universul întreg se îmbunătăÅ£eÅŸte, respiră, trăieÅŸte. Redevenim ceea ce nu ar fi trebuit să încetăm a fi niciodată: chipul lui Dumnezeu. Omul nu este Om decât când se aseamănă cu Dumnezeu. Fără împlinirea chipului pe care îl poartă în el în mod firesc, Omul nu este decât un sub‑om, un om animal. 

Laus tibi, Christe!

Părintele Noël TANAZACQ, Paris