FRAGMENTE NEODIHNITE (SEPTEMBRIE 2011)

Dacă ÅŸtii să‑L pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, o să‑L regăseÅŸti în tot ceea ce Å£i se întâmplă. fortis hook up | blackpool hook up | https://apostolia.eu/index.php/staples-dating-policy/

În loc să spunem „Tatăl nostru care eÅŸti în Ceruri”, ceea ce spunem adesea este potrivit calităÅ£ii noastre sufleteÅŸti: „Judecătorul nostru care eÅŸti la tribunal”, „Furnizorul nostru care eÅŸti la tejghea”, „Creditorul nostru care prea des ne baÅ£i la uÅŸă”, „Cauza noastră primă al cărei efect pierdut în depărtări suntem”, „Stăpânul nostru suprem în faÅ£a căruia nu suntem decât pulbere”, „Camaradul nostru cu care tratăm liber” – ÅŸi aÅŸa mai departe, într‑o dezolantă varietate... Nu mai spunem în adevărul lor tocmai cuvintele pe care Dumnezeu ne‑a învăÅ£at să le rostim când ne rugăm: Tatăl nostru... ÅŸi care eÅŸti în Ceruri.

Cu cât Îl iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât simÅ£im mai mult că voinÅ£a noastră se face nu numai asemănătoare cu a Lui, dar, lucru surprinzător, voinÅ£a Lui devine din ce în ce mai asemănătoare cu a noastră...

A fi supus numai lui Dumnezeu – nu poate exista o libertate mai absolută decât aceasta.

Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele care vin 

 

IubiÅ£i adevărul; nu puneÅ£i în scenă ca pe ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiÅ£i adevărul, că el e lumină ÅŸi frumuseÅ£e, e Dumnezeu. 

GreÅŸeala să nu o acoperiÅ£i, ci să o ispăÅŸiÅ£i; se ÅŸtie că mărturisită e jumătate iertată.

FiÅ£i buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceÅ£i cu înÅ£elepciune; să nu faceÅ£i ca ei decât atunci când aveÅ£i încrederea că fapta ÅŸi cugetul lor sunt bune.

Să nu acordaÅ£i intimitate oricui; nu o datoraÅ£i integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul fără discernământ e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi ÅŸi nu ÅŸtii cui.

În relaÅ£iile cu oamenii fiÅ£i buni ÅŸi drepÅ£i; orice acordaÅ£i mai mult decât se cuvine poate cultiva înÅŸelăciunea ÅŸi se plăteÅŸte scump.

EvitaÅ£i contactul apropiat cu oamenii lipsiÅ£i de inteligenÅ£ă ÅŸi bunătate; fiÅ£i pentru ei un model de înÅ£elepciune ÅŸi virtute.

FiÅ£i statornici în hotărârile voastre; consecvenÅ£a întăreÅŸte personalitatea.

Când iubiÅ£i pe cineva, dăruiÅ£i‑vă integral; o dragoste adevărată cere depăÅŸire de sine, puritate ÅŸi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.

Să vă respectaÅ£i cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare ÅŸi nici ceva cu care poÅ£i răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.

FiÅ£i sinceri ÅŸi curaÅ£i în tot ce faceÅ£i, ca ÅŸi când Dumnezeu ar fi de faÅ£ă.

Ernest Bernea, Decalog (MeditaÅ£ii filosofice) 

 

În viaÅ£ă sunt momente, clipe când în inimă se aprinde recunoÅŸtinÅ£a, ÅŸi dacă am avea puterea să o păstrăm, treptat, zi cu zi, întâmplare cu întâmplare, această recunoÅŸtinÅ£ă ar putea creÅŸte într‑o mare, adâncă bucurie duhovnicească. Însă nu putem apăra recunoÅŸtinÅ£a ÅŸi bucuria noastră de răceala vieÅ£ii, de dureri ÅŸi de lucruri cu mult mai puÅ£in importante decât suferinÅ£a: de iritare, supărări ÅŸi, până la urmă, pur ÅŸi simplu de uitare. Astfel, în memoria noastră rămâne multă amărăciune ÅŸi suferinÅ£ă, iar bucuria păleÅŸte ÅŸi se stinge…

Cu această stare trebuie să ne luptăm din toate puterile noastre pentru că rodul vieÅ£ii, în ultimă instanÅ£ă, este bucuria ÅŸi recunoÅŸtinÅ£a, dar o recunoÅŸtinÅ£ă care, la rândul ei, trebuie să rodească. Pentru aceasta trebuie să ne trăim viaÅ£a cu atenÅ£ie. 

Atâtea lucruri din viaÅ£a noastră le considerăm fireÅŸti: e firesc să ai sănătate, un corp puternic, e firesc ca viaÅ£a să curgă ÅŸi să aducă bucuriile ei… Însă toate acestea nu sunt fireÅŸti, ci sunt minuni care se întâmplă în fiecare clipă. Adevărul acesta îl ÅŸtiu, de exemplu, oamenii care sunt bolnavi mult timp ÅŸi pentru care unele clipe sunt minuni nemaiîntâlnite. Iată că a trecut durerea, iată că nu mă mai chinuie insomnia, dintr‑odată miÅŸcările care păreau imposibile pentru totdeauna au devenit posibile… ÅŸi primeÅŸti toate acestea ca pe o minune, ÅŸi mulÅ£umeÅŸti ÅŸi te smereÅŸti. Åži apoi uiÅ£i. 

De aceea Hristos pune ca piatră de încercare pentru intrarea noastră în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu sărăcia. Nu sărăcia materială; se poate să fii foarte sărac material ÅŸi totuÅŸi să nu fii sărac cu duhul. Sărăcia cu duhul înseamnă conÅŸtientizarea că nimic din ce avem nu este al nostru... Dacă noi am putea să ne însuÅŸim ceva, să numim ceva al nostru în aÅŸa fel încât acel ceva să nu depindă nici de Dumnezeu, nici de oameni, atunci am păÅŸi nu într‑o ÎmpărăÅ£ie a bucuriei ÅŸi vieÅ£ii, ci într‑o îngrozitoare împărăÅ£ie unde nu a mai rămas iubire. Tot ce îmi aparÅ£ine nu ar mai fi atunci minunea pe care Dumnezeu mi‑a dat‑o direct sau prin om, prin iubirea Sa de oameni. De aceea sărăcia cu duhul este prima condiÅ£ie pentru a intra în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, în ÎmpărăÅ£ia Iubirii.

Mitr. Antonie de Suroj, 
Cuvânt rostit la 12 septembrie 1972 în biserica Sf. Nicolae din Hamovnik, Moscova

 

Deplinătatea iubirii aproapelui înseamnă să fii pur ÅŸi simplu în stare să îl întrebi: „Care îÅ£i este chinul?”. Înseamnă să ÅŸtii că nenorocitul există, nu ca o unitate într‑o colecÅ£ie, nu ca un exemplar al categoriei sociale etichetate „nenorociÅ£i”, ci ca om, exact asemenea nouă, care a fost lovit într‑o zi de nenorocire ÅŸi în care s‑a întipărit pecetea ei inimitabilă. Pentru asta e de ajuns, dar indispensabil, să ÅŸtii să îndrepÅ£i asupra nenorocitului o anume privire. 

O privire care este înainte de toate privire atentă, în care sufletul se goleÅŸte de orice conÅ£inut propriu pentru a primi în sine fiinÅ£a pe care o priveÅŸte aÅŸa cum este ea, în adevărul ei întreg. Numai cel capabil de atenÅ£ie e capabil de o asemenea privire.

Simone Weil, Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu

Selecţia textelor: Daniel Chira, Londra