ORICINE VA CHEMA NUMELE DOMNULUI VA FI MANTUIT (Ioil 2,32; F. Ap.2, 21)

Pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime, adică la cincizeci de zile de la Înviere, ne deschide, după cele ÅŸapte săptămâni (la fel ca ÅŸi număr cu cele ale Postului Mare), o a Opta Săptămână care le încoronează pe celelalte, plinindu‑le, aÅŸa cum ÅŸi Săptămâna Luminată le plineÅŸte pe cele ÅŸapte ale Postului, ieÅŸind din sfera timpului „ordinar”, spre a ne introduce în sfera veÅŸniciei.

Aceasta este plinirea pe care pogorârea Sfântului Duh a adus‑o apostolilor, aceasta este plinirea pe care Praznicul Rusaliilor (cum îl numim în popor) o revarsă peste tot omul care caută spre Dumnezeu ÅŸi peste întreaga făptură care aÅŸteaptă plinirea a ceea ce s‑a stricat prin căderea lui Adam.

În această vreme de frământare ÅŸi neaÅŸezare, în care toată lumea se plânge că e foarte greu sau chiar imposibil să te rogi, pogorârea Sfântului Duh – Mângâietorul – vine cu o mare mângâiere pentru tot sufletul care se nevoieÅŸte pentru mântuire. La sfârÅŸitul cuvântului său (cf. F. Ap. 2, 14‑ 21), Sfântul Apostol Petru spune că: oricine va chema Numele Domnului se va mântui (F. Ap. 2, 21). El grăia de fapt sub inspiraÅ£ia aceluiaÅŸi Duh care inspira odinioară aceleaÅŸi cuvinte prorocului Ioil (2, 32).

Aceste cuvinte ne readuc de fapt la obârÅŸiile grăirii – în rugăciune a – Omului (Adam, în ebraică) cu Dumnezeu, grăire care, după căderea lui Adam, s‑a reluat, sub chipul chemării Numelui Domnului odată cu naÅŸterea lui Enos, fiul lui Set ÅŸi nepotul lui Adam (cf. Fac. 4, 6). AÅŸa au făcut ÅŸi Avraam (cf. 12, 8; 13, 4; 21, 33) ÅŸi Isaac (cf. Fac. 26, 25) ÅŸi urmaÅŸii lor, iar lui Moise, ÎnsuÅŸi Domnul, care îl cunoÅŸtea pe acesta pe nume (cf. IeÅŸ, 33, 12), i Se descoperă ca fiind Cel Ce Este (Iahve, în ebraică; cf. IeÅŸ. 3, 14). I Se descoperă din nou pe Sinai (cf. IeÅŸ. 34, 5), prin strigarea Numelui Său, aÅŸa cum îi făgăduise (cf. IeÅŸ. 33, 19). Åži tot lui îi descoperă ÅŸi porunca de a nu lua în deÅŸert Numele Domnului (cf. IeÅŸ. 20, 7; vezi ÅŸi Deut. 5, 11) ÅŸi mai apoi de a nu‑l necinsti (cf. Lev. 21, 6), căci cine va blestema Numele Domnului va fi pedepsit cu moartea (cf. Lev. 24, 16).

ConÅŸtiinÅ£a chemării Numelui Domnului a fost păstrată ÅŸi de proroci (ex. Is. 24, 15; 30, 27; 50, 10; Ier. 3, 17; 26, 16; Iez. 36, 20; Sof. 3, 12; etc.), până la arătarea lui Dumnezeu ÎnsuÅŸi în Iisus Hristos.

Odată cu venirea în trup a Domnului Hristos ÅŸi cu plinirea lucrării celei mântuitoare, cu înălÅ£area la ceruri ÅŸi cu trimiterea Sfântului Duh, cei care au crezut în El ÅŸi I‑au urmat au început a‑I chema Numele, ca al unuia pe Care Îl cunosc din auzirea Cuvântului Lui, din văzut ÅŸi din pipăit (cf. 1 In. 1, 1‑4). AÅŸa se face că Saul, cel care va deveni mai târziu marele Apostol Pavel, mergea la Damasc să lege pe toÅ£i care cheamă Numele Domnului (cf. F. Ap. 9, 14). Însă credinÅ£a în puterea Numelui Domnului ÅŸi în făgăduinÅ£a primită prin gura Sfântului Apostol Petru la Rusalii i‑a făcut de neclintit în faÅ£a prigonitorilor pe creÅŸtinii care au vieÅ£uit ÅŸi s‑au nevoit de la apostoli ÅŸi până la noi, căci turn puternic este Numele Domnului; cel drept la El îÅŸi află scăparea ÅŸi este la adăpost (cf. Pilde, 18, 10). De aceea ÅŸi noi, cei din ziua de azi, să ne reamintim cuvintele psalmului care zice: Toate neamurile m‑au înconjurat ÅŸi întru Numele Domnului i‑am înfrânt pe ei (cf. 117, 10‑12). Tot aÅŸa, Numele Domnului ni se face ÅŸi nouă pavăză, în multitudinea de probleme care ne copleÅŸesc zi de zi, căci ajutorul nostru este întru Numele Domnului, Cel ce a făcut cerul ÅŸi pământul (Ps. 123, 8). 

Dar chemarea Numelui Domnului se asociază ÅŸi la mulÅ£umirea pe care I‑o adresăm Domnului pentru toate binefacerile revărsate peste noi: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte a dat mie? Paharul mântuirii voi lua ÅŸi Numele Domnului voi chema; O, Doamne, eu sunt robul Tău, robul Tău sunt ÅŸi fiul roabei Tale, rupt‑ai legăturile mele. Å¢ie voi jertfi jertfă de laudă ÅŸi Numele Domnului voi chema (cf. Ps. 115, 3‑4; 7‑8). Nu la întâmplare, versetul 4 al acestui psalm a devenit unul dintre primele versete ce se cântau la împărtăÅŸirea credincioÅŸilor (chinonic sau priceasnă) ÅŸi s‑a rânduit ÅŸi la împărtăÅŸirea mirilor, la slujba Sfintei Taine a Cununiei.

Nenumăratele îndemnuri din psalmi ÅŸi, în general, din Scriptură, cu privire la chemarea Numelui Domnului, au creat o legătură de nedezlegat între citirea psalmilor ÅŸi chemarea Numelui Domnului, aceasta stând la baza închegării ritului ÅŸi spiritualităÅ£ii monastice care, mai târziu, odată cu editarea scrierilor SfinÅ£ilor PărinÅ£i privitoare la Rugăciunea Inimii sau Rugăciunea lui Iisus în volumul intitulat Filocalia,  va purta numele de spiritualitatea fiocalică (Filocalia a fost editată mai întâi de Sfântul Nicodim Aghioritul la VeneÅ£ia (1782), apoi de Sfântul Paisie la NeamÅ£ (1793), apoi editată în 12 volume de părintele Dumitru Stăniloae, începând cu 1946).

Citirea ÅŸi cugetarea la Cuvântul lui Dumnezeu, chemarea Numelui Domnului ÅŸi Dumnezeiasca Liturghie au devenit astfel, prin excelenÅ£ă, reperele fundamentale ale creÅŸtinului. De aceea, Sfânta Liturghie are ca prim antifon versetele psalmului 112: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul ÅŸi toate cele dinlăuntrul meu, Numele cel sfânt al Lui (v. 1) ÅŸi se încheie cu cuvintele: Fie Numele Domnului binecuvântat, de acum ÅŸi până în veac (Ps. 112, 2). Astfel, se plineÅŸte cuvântul psalmului: De la răsăriturile soarelui până la apusuri lăudat este Numele Domnului (Ps. 112, 3).

Aceste repere se potrivesc întocmai cu ritmul ÅŸi calendarul vieÅ£ii de astăzi care abia reuÅŸeÅŸte să mai ajungă la Liturghia Duminicală, abia mai reuÅŸeÅŸte să citească sau recite un psalm sau să mai facă o rugăciune. În acest context, chemarea Numelui Domnului se face pentru noi ca o mană cerească pe care o avem la îndemână în fiecare zi, oriunde ne‑am afla. Să ne folosim de ea ÅŸi nu vom rămâne fără răspuns.