ÃŽMPÄ‚RTÄ‚ÅžIREA ÃŽN NOAPTEA DE PAÅžTI

Pentru mulți dintre noi, Săptămâna Mare este „o combinație de Marta și Maria”: curățenia caselor și pregătirea bucatelor umplu timpul dintre slujbele numeroase și lungi, dar pline de înțeles. Dinamica aceasta calmă a Săptămânii Mari și atmosfera de așteptare a săr­bătorii le-am trăit pentru prima dată într-o parohie acum câțiva ani, pe când locuiam în Spania. Din amintirile de atunci, mi-a rămas foarte vie o conversație pe care am avut-o cu un cântăreț la strană, căruia i-am mărturisit un gând pe care aș fi vrut să-l văd împlinit:

– Pentru mine e prima dată când chiar simt că fac parte dintr-o parohie și abia aștept să întărim această legătură dintre noi, împărtășindu-ne cât mai mulți la Liturghia de Paști.

Însă ecoul nu a fost cel așteptat:

– Ce vrei tu e imposibil, pentru că foarte puțini sunt vrednici să se împărtă­șească.

– Åži atunci cum rămâne cu cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur? Nu spu­ne dânsul să ne apropiem cu toții, chiar și cei veniți în ceasul al unsprezecelea? „Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți; vițelul este mare, nimeni să nu iasă flămând.”

– Păi sfântul se referă acolo la mâncare, la masa de Paști — mi-a răspuns el.

Mi se părea evident că nu acesta era sensul cuvintelor Sfântului Ioan, însăel a insistat, iar eu, întristat de răspunsul său, am mers la preotul paroh să-l întreb.

– Nu se împărtășesc în noaptea de Paști decât cei care nu au mâncat și nu au băut nimic de joi seara până la Liturghia de înviere — mi-a răspuns dânsul.

– Părinte, dar nu e împărtășirea din același Potir o mărturie a unității pa­rohiei? Măcar în noaptea de Înviere să o punem în practică.

– Practic, nu se poate. De asta sunt puse niște condiții mai severe, căci îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar împărtăși toată biserica în noaptea de Înviere? Ar dura câteva ore numai împărtășitul, am termina slujba abia dimineața!

– Dar – am continuat eu, căutând o „soluție” – dacă sunt oameni care au do­rință să se împărtășească, au postit, s-au pregătit, însă nu pot sta atâta timp fără mâncare și apă?

– Să vină să se împărtășească sâmbătă. Așa e cel mai bine. La urma urmei, e o binecuvântare mare să te împărtășești de Înviere și puțini sunt vrednici de ea.

Åži sâmbătă, într-adevăr, o sumedenie de oameni au venit la biserică și, pe măsură ce se spovedeau, se și împărtășeau. Flux continuu, de dimineață până spre sfârșitul după-amiezii. Iar la Liturghia de Paști s-au apropiat de Potir nu­mai cinci oameni. Din cei câteva sute care au stat până la sfârșitul Liturghiei!

În noaptea de înviere de anul acesta, petrecută tot în Spania, la paraclisul episcopal, am primit un altfel de răspuns la această nedumerire a mea. După ce a citit cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Timotei s-a adresat tuturor celor prezenți:

– Este noaptea de Înviere, este sărbătoarea eliberării noastre din robia mor­ții. Astăzi ni s-a deschis tuturor drumul către împărăția Cerurilor. Să ne unim, deci, cu Hristos, să ne împărtășim cu toții. Ați auzit cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „nimeni să nu iasă flămând”. Când Sfântul spune că „vițelul este mare”, nu la masa de Paști se referă, nu la bucate. Auziți: „toți vă îndulciți de ospățul credinței; toți luați bogăția bunătății”. „Vițelul” este Dumnezeu Care vine la noi, este Hristos Cel înviat Care ni Se dă nouă pentru ca prin puterea Lui să înviem și noi. În noaptea de Paști toți suntem chemați să ne împărtă­șim, oricât de nevrednici ne-am simți. „Nimenea să nu se tânguiască pentru pă­cate, că iertarea din groapă a răsărit”. E singura dată din an când până și cei opriți de la Împărtășanie se apropie de Hristos. Prin învierea Domnului, moartea și păcatul au fost biruite.

În ciuda acestui cuvânt, atunci când Preasfințitul a ieșit cu Sfântul Potir, nu toți cei prezenți s-au apropiat. Însă dânsul i-a îndemnat din nou să vină. Un bărbat a întrebat:

– Åži dacă ne-am împărtășit în Joia Mare, mai putem să ne împărtășim și as­tăzi?

– Da, îndrăzniți, să ne bucurăm cu toții de Domnul, în ziua învierii Sale.

Åži omul, liniștit de acest cuvânt, s-a împărtășit. Însă nu toți cei prezenți au făcut-o. A fost acest lucru neascultare față de episcop? Lipsă de îndrăzneală? Sau urmare a unor idei bine înfipte în minte, pe care nici bucuria învierii, nici Sfântul Ioan Gură de Aur, nici episcopul nu le pot dezrădăcina?

Întrebările au continuat după Vecernie („a doua înviere”, cum se spune în popor), într-o conversație între Părintele Emanuel, slujitor la paraclisul episco­pal, și „copiii din Alcala” (care, la drept vorbind, sunt destul de „mari”). Chiar trebuie împărtășiți toți? Ce faci atunci cu cei care vin la Înviere doar ca la un spectacol? Sau la cei care vin doar ca să ia „paștile”? Dar cu cei care nici nu in­tră în biserică, ci stau afară și poate mai trag și câte-o țigară și mai beau și câ­te-o bere? întrebări realiste care, dincolo de aspectul lor practic, pot fi și o che­mare la a medita puțin înainte de a spune — cu mândrie — că 86% dintre români sunt ortodocși.