ÃŽMPÄ‚RTÄ‚ÅžIREA ÃŽN NOAPTEA DE PAÅžTI

Pentru mulÅ£i dintre noi, Săptămâna Mare este „o combinaÅ£ie de Marta ÅŸi Maria”: curăÅ£enia caselor ÅŸi pregătirea bucatelor umplu timpul dintre slujbele numeroase ÅŸi lungi, dar pline de înÅ£eles. Dinamica aceasta calmă a Săptămânii Mari ÅŸi atmosfera de aÅŸteptare a săr­bătorii le-am trăit pentru prima dată într-o parohie acum câÅ£iva ani, pe când locuiam în Spania. Din amintirile de atunci, mi-a rămas foarte vie o conversaÅ£ie pe care am avut-o cu un cântăreÅ£ la strană, căruia i-am mărturisit un gând pe care aÅŸ fi vrut să-l văd împlinit:

– Pentru mine e prima dată când chiar simt că fac parte dintr-o parohie ÅŸi abia aÅŸtept să întărim această legătură dintre noi, împărtăÅŸindu-ne cât mai mulÅ£i la Liturghia de PaÅŸti.

Însă ecoul nu a fost cel aÅŸteptat:

– Ce vrei tu e imposibil, pentru că foarte puÅ£ini sunt vrednici să se împărtă­ÅŸească.

– Åži atunci cum rămâne cu cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur? Nu spu­ne dânsul să ne apropiem cu toÅ£ii, chiar ÅŸi cei veniÅ£i în ceasul al unsprezecelea? „Cei ce aÅ£i postit ÅŸi cei ce n-aÅ£i postit, veseliÅ£i-vă astăzi. Masa este plină, ospătaÅ£i-vă toÅ£i; viÅ£elul este mare, nimeni să nu iasă flămând.”

– Păi sfântul se referă acolo la mâncare, la masa de PaÅŸti — mi-a răspuns el.

Mi se părea evident că nu acesta era sensul cuvintelor Sfântului Ioan, însăel a insistat, iar eu, întristat de răspunsul său, am mers la preotul paroh să-l întreb.

– Nu se împărtăÅŸesc în noaptea de PaÅŸti decât cei care nu au mâncat ÅŸi nu au băut nimic de joi seara până la Liturghia de înviere — mi-a răspuns dânsul.

– Părinte, dar nu e împărtăÅŸirea din acelaÅŸi Potir o mărturie a unităÅ£ii pa­rohiei? Măcar în noaptea de Înviere să o punem în practică.

– Practic, nu se poate. De asta sunt puse niÅŸte condiÅ£ii mai severe, căci îÅ£i dai seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar împărtăÅŸi toată biserica în noaptea de Înviere? Ar dura câteva ore numai împărtăÅŸitul, am termina slujba abia dimineaÅ£a!

– Dar – am continuat eu, căutând o „soluÅ£ie” – dacă sunt oameni care au do­rinÅ£ă să se împărtăÅŸească, au postit, s-au pregătit, însă nu pot sta atâta timp fără mâncare ÅŸi apă?

– Să vină să se împărtăÅŸească sâmbătă. AÅŸa e cel mai bine. La urma urmei, e o binecuvântare mare să te împărtăÅŸeÅŸti de Înviere ÅŸi puÅ£ini sunt vrednici de ea.

Åži sâmbătă, într-adevăr, o sumedenie de oameni au venit la biserică ÅŸi, pe măsură ce se spovedeau, se ÅŸi împărtăÅŸeau. Flux continuu, de dimineaÅ£ă până spre sfârÅŸitul după-amiezii. Iar la Liturghia de PaÅŸti s-au apropiat de Potir nu­mai cinci oameni. Din cei câteva sute care au stat până la sfârÅŸitul Liturghiei!

În noaptea de înviere de anul acesta, petrecută tot în Spania, la paraclisul episcopal, am primit un altfel de răspuns la această nedumerire a mea. După ce a citit cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, PreasfinÅ£itul Timotei s-a adresat tuturor celor prezenÅ£i:

– Este noaptea de Înviere, este sărbătoarea eliberării noastre din robia mor­Å£ii. Astăzi ni s-a deschis tuturor drumul către împărăÅ£ia Cerurilor. Să ne unim, deci, cu Hristos, să ne împărtăÅŸim cu toÅ£ii. AÅ£i auzit cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „nimeni să nu iasă flămând”. Când Sfântul spune că „viÅ£elul este mare”, nu la masa de PaÅŸti se referă, nu la bucate. AuziÅ£i: „toÅ£i vă îndulciÅ£i de ospăÅ£ul credinÅ£ei; toÅ£i luaÅ£i bogăÅ£ia bunătăÅ£ii”. „ViÅ£elul” este Dumnezeu Care vine la noi, este Hristos Cel înviat Care ni Se dă nouă pentru ca prin puterea Lui să înviem ÅŸi noi. În noaptea de PaÅŸti toÅ£i suntem chemaÅ£i să ne împărtă­ÅŸim, oricât de nevrednici ne-am simÅ£i. „Nimenea să nu se tânguiască pentru pă­cate, că iertarea din groapă a răsărit”. E singura dată din an când până ÅŸi cei opriÅ£i de la ÎmpărtăÅŸanie se apropie de Hristos. Prin învierea Domnului, moartea ÅŸi păcatul au fost biruite.

În ciuda acestui cuvânt, atunci când PreasfinÅ£itul a ieÅŸit cu Sfântul Potir, nu toÅ£i cei prezenÅ£i s-au apropiat. Însă dânsul i-a îndemnat din nou să vină. Un bărbat a întrebat:

– Åži dacă ne-am împărtăÅŸit în Joia Mare, mai putem să ne împărtăÅŸim ÅŸi as­tăzi?

– Da, îndrăzniÅ£i, să ne bucurăm cu toÅ£ii de Domnul, în ziua învierii Sale.

Åži omul, liniÅŸtit de acest cuvânt, s-a împărtăÅŸit. Însă nu toÅ£i cei prezenÅ£i au făcut-o. A fost acest lucru neascultare faÅ£ă de episcop? Lipsă de îndrăzneală? Sau urmare a unor idei bine înfipte în minte, pe care nici bucuria învierii, nici Sfântul Ioan Gură de Aur, nici episcopul nu le pot dezrădăcina?

Întrebările au continuat după Vecernie („a doua înviere”, cum se spune în popor), într-o conversaÅ£ie între Părintele Emanuel, slujitor la paraclisul episco­pal, ÅŸi „copiii din Alcala” (care, la drept vorbind, sunt destul de „mari”). Chiar trebuie împărtăÅŸiÅ£i toÅ£i? Ce faci atunci cu cei care vin la Înviere doar ca la un spectacol? Sau la cei care vin doar ca să ia „paÅŸtile”? Dar cu cei care nici nu in­tră în biserică, ci stau afară ÅŸi poate mai trag ÅŸi câte-o Å£igară ÅŸi mai beau ÅŸi câ­te-o bere? întrebări realiste care, dincolo de aspectul lor practic, pot fi ÅŸi o che­mare la a medita puÅ£in înainte de a spune — cu mândrie — că 86% dintre români sunt ortodocÅŸi.