publicat in Din viața parohiilor pe 18 Mai 2011, 17:55
Părintele Nicolae Tănase, preot în satul Valea Plopului din județul Prahova, s-a aflat pentru câteva zile într-un circuit în Marea Britanie, care a cuprins comunitățile românești din Londra, Glasgow, Edinburgh, Aberdeen, Iona Island, Newcastle, Manchester și Birmingham.
Părintele este cunoscut pentru forța cu care predică și luptă împotriva avorturilor, mai ales după anul 1990. Părintele Nicolae se bate pentru viață, înțeleasă ca dar de la Dumnezeu. Efectele acestei lupte s-au arătat neașteptat de repede, multe din femeile cărora le-a vorbit renunțând la avort. Însă motivele sociale sau economice ce le-au împins către acest gest le-au făcut pe unele să nască copii, pentru ca apoi să-i încredințeze spre creștere și îngrijire Părintelui Nicolae.
Așa se face că, în anul 1994, pentru a face față marelui număr de copii încredințați, Părintele Nicolae înființează Asociația Pro Vita, asociație care are ca scop îngrijirea copiilor primiți fie pentru un timp, fie definitiv. Aceasta deoarece, nu de puține ori, unele mame a căror situație inițială se îmbunătățește se întorc pentru a se reuni cu copiii lor.
În prezent, în grija părintelui se află peste 300 de copii și tineri, toți având parte de adăpost, hrană, îngrijire medicală, precum și toate formele de învățământ.
Părintele Nicolae Tănase, prin acțiunile pe care le desfășoară, prin călătoriile și predicile susținute în țară, precum și în centre importante ale diasporei românești, luptă pentru viața poporului român și a viitorului său, reprezentat de urmași.
Cei care doresc mai multe relații despre activitatea părintelui și a Asociației Pro Vita se pot adresa către:
PAROHIA VALEA PLOPULUI
Comuna Posești, jud. Prahova, cod 107440.
Tel: 0040-244-280600, 0040-244-421208, 0040-746-014605.
Fax: 0040-244-280695.
Preot NICOLAE TĂNASE
Str. Nicolae Iorga, nr. 72, bl. C1, ap. 8, Vălenii de Munte, jud. Prahova, România. http://www.asociatiaprovita.org/contact/