SCRIITORI LATINI CONVERTIÅ¢I LA CREÅžTINISM. PAULIN DIN BORDEAUX ÅžI SULPICIU SEVER

După perioada persecu­Å£iilor, în secolul al IV-lea creÅŸtinismul de­vine religie permisă (în 313, edictul de la Milano), iar mai apoi religie oficială (anul 380), însă în sânul societăÅ£ii romane conti­nuă să coexiste o lume creÅŸtină ÅŸi o lume pă­gână, o bună parte a elitelor romane fiind ostile noii religii. în partea occidentală a im­periului, în ciuda slăbirii politice, mai mul­te centre de transmitere a culturii clasice greco-latine reuÅŸesc să supravieÅ£uiască, iar altele noi apar pe parcurs: în Italia amin­tim, afară de Roma: Milano, Achileia, Ravena. În aceste ÅŸcoli se formează o serie de perso­nalităÅ£i intelectuale ÅŸi spirituale care, convertindu-se la creÅŸtinism, vor contribui de­cisiv la formarea unei culturi literare, istorice ÅŸi teologice creÅŸtine de limbă latină, precum Sfântul Ambrozie din Milano sau Fericitul Augustin din Hipona. În Galia (te­ritoriul actual al FranÅ£ei), un astfel de cen­tru se formează la Bordeaux (Burdigalium), în jurul unui strălucit învăÅ£at pe nume Auxoniu, unde se întâlnesc două personali­tăÅ£i ale vremii: Paulin ÅŸi Sulpiciu Sever.

 

ÅžCOALA DE LA BORDEAUX ÅžI ÎNVÄ‚Å¢ATUL AUXONIU

Scriitor, poet, excelent cunoscător al cul­turii clasice, Decimus Magnus Auxonius pre­dă timp de treizeci de ani gramatica ÅŸi reto­rica la generaÅ£ii de tineri adunaÅ£i la Bordeaux în jurul maestrului. Admirat de toÅ£i pentru cultura lui profană, ajuns în culmea gloriei, însuÅŸi împăratul Valentinian al II-lea îl chea­mă la curte ca dascăl al tânărului GraÅ£ian, viitorul împărat. La un moment dat însă, pe neaÅŸteptate, marele profesor se converteÅŸte la creÅŸtinism, surprinzându-ÅŸi admiratorii păgâni. Este un pas hotărâtor, care creea­ză un precedent pentru alÅ£i oameni de cul­tură ai Galiei (fără a uita exemplul contem­poran al lui Ilarie din Poitiers, mare episcop ÅŸi teolog ortodox, care în frumoase pagini evocă propriul său parcurs spre convertire). FaÅ£ă de radicalitatea cu care se vor conver­ti anumiÅ£i elevi ai săi, Auxoniu este însă un moderat, ataÅŸat studiilor sale, ÅŸi continuă să exercite activitatea de profesor. O altă cale va fi hărăzită elevului său preferat, po­etul Paulin.

 

PAULIN DIN BORDEAUX SAU SFÂNTUL PAULIN DIN NOLA (353-431)

Paulin, cunoscut creÅŸtinătăÅ£ii apusene ca Sfântul Paulin din Nola (sărbătorit la 22 iunie), provine din sânul unei mari familii aristocratice romane din Bordeaux. Înzestrat cu un talent poetic ieÅŸit din comun, el îÅŸi atrage admiraÅ£ia maestrului său Auxoniu. Datorită înaltei sale poziÅ£ii sociale, el este destinat la început unei strălucite cariere politice (aÅŸa-zisul cursus honorum al elitelor romane) ÅŸi în scurt timp devine senator, consul, culminând cu înalta funcÅ£ie de gu­vernator al Campaniei, în Italia, unde fami­lia sa poseda vaste domenii. Însă căsătoria cu o creÅŸtină din Spania, Terasia, foarte cre­dincioasă, ÅŸi întâlnirea cu mari personali­tăÅ£i creÅŸtine ale vremii încep să-i schimbe viaÅ£a. Determinantă în calea convertirii lui apare ÅŸi întâlnirea cu marele episcop de la Milano (Mediolanum), Sfântul Ambrozie - la fel cum mărturiseÅŸte un alt mare conver­tit al vremii, Augustin, care evocă fericita influenÅ£ă exercitată de personalitatea spiri­tuală a lui Ambrozie. La aceasta se adaugăo  serie de evenimente dureroase: moartea copilului, orbirea parÅ£ială (vindecată cu aju­torul Sfântului Martin din Tours). După o vreme de căutare interioară, susÅ£inut fiind în mod neobosit de soÅ£ia sa, Terasia - căre­ia îi va dedica frumosul poem Ad coniugem - el ajunge să primească botezul, în jurul anului 390, de la episcopul Delfin din Bordeaux. Din acest moment cei doi soÅ£i aleg îm­preună calea renunÅ£ării la avere ÅŸi a castităÅ£ii. Spre indignarea aristocraÅ£iei din Bordeaux, în scurt timp întinsele proprietăÅ£i primite ca moÅŸtenire sunt lichidate. Surprins de radicalitatea gestului, însuÅŸi profesorul Auxoniu încearcă să-l tempereze, temându-se că elevul său cel mai strălucit ar putea abandona studiile ÅŸi scrierea. Însă cei doi sunt ho­tărâÅ£i să-ÅŸi schimbe viaÅ£a ÅŸi pleacă în Spania, la Barcelona, unde Paulin va deveni pre­ot, iar apoi la Nola, în Campania (Italia). Aici, fostul guvernator se întoarce în haine noi. Pe unul din fostele domenii, fondează o comunitate fraternă în jurul cultului Sfântului Felix, mare martir ÅŸi patron al oraÅŸului Nola. Este vorba de o comunitate spirituală, nu de monahi, ci de familii creÅŸtine, unele cu copii, care experimentează împreună un nou mod de viaÅ£ă.

Într-o vreme în care cultul sfinÅ£ilor era încă la început, Paulin va compune în cinstea Sfântului Felix celebre imne ÅŸi cântări, de o mare frumuseÅ£e poetică, rămase în patri­moniul spiritual al Italiei, la fel ca ÅŸi imnele compuse de Sfântul Ambrozie din Milano ÅŸi celebrele versuri ale Papei Damasus, cel care a îngrijit mormintele martirilor romani, împodobindu-le cu elogii poetice înscrise în piatră. PuÅ£in câte puÅ£in, abilitatea poetică a lui Paulin, formată la ÅŸcoala clasică, dă naÅŸtere unei noi creaÅ£ii, care contribuie la ma­rele secol al poeziei creÅŸtine de limbă latină - fără a-l uita pe contemporanul său PrudenÅ£iu, un apogeu al liricii latine, care se converteÅŸte ÅŸi se retrage ÅŸi el, spre sfârÅŸitul vieÅ£ii. De la Paulin s-au păstrat ÅŸi numeroase scrisori, o adevărată literatură epistolară, rod al unei intense corespondenÅ£e cu mari personalităÅ£i creÅŸtine ale vremii, cu care cultivă o frumoasă prietenie: sunt cunoscute prin bogăÅ£ia conÅ£inutului cele destinate lui Augustin ÅŸi lui Sulpiciu Sever. După moartea soÅ£iei (409), Paulin este rugat să asume funcÅ£ia de episcop de Nola, chemare pe care o va împlini cu sfinÅ£enie, până la trecerea la cele veÅŸ­nice (431).

 

SULPICIU SEVER, ISTORIC ÅžI HAGIOGRAF AL SFÂNTULUI MARTIN DIN TOURS

Rămas celebru ca autor al „VieÅ£ii Sfântului Martin” (Vita Sancti Martini), Sulpiciu Sever creează un model pentru hagiografia de limbă latină, comparabil cu importanÅ£a pe care a avut-o în acelaÅŸi timp, în Orient, „ViaÅ£a Sfântului Antonie”, fondatorul mona­hismului egiptean, scrisă în greacă de către Sfântul Atanasie, episcop al Alexandriei (se­colul IV). Pe lângă aceasta, Sulpiciu este ÅŸi autorul unei lucrări istorice, Chronica.

Înainte de convertirea la creÅŸtinism, Sulpiciu îl întâlneÅŸte pe Paulin la Bordeaux, cei doi trăind o prietenie împletită cu o sinceră admiraÅ£ie reciprocă. Primul îl admiră pe Paulin pentru virtuÅ£ile sale literare fără egal în Galia vremii, iar Paulin recunoaÅŸte ta­lentul oratoric al lui Sulpiciu, care-l va destina unei cariere avocăÅ£eÅŸti. După terminarea studiilor, Sulpiciu devine un avocat de succes ÅŸi se căsătoreÅŸte. In cazul său, cea care e destinată a avea un rol determinant în convertirea sa nu este soÅ£ia, ci mama soÅ£iei, soa­cra Basula, o femeie deosebit de credincioasă. Ea îi descoperă lui Sulpiciu puterea spi­rituală ÅŸi viaÅ£a sfântă a lui Martin din Tours, acesta decizându-se în final să-l întâlneas­că. PuÅ£in după această întâlnire, Sulpiciu se converteÅŸte, întărit fiind ÅŸi de exemplulprietenului său Paulin, care deja făcuse pasul decisiv ÅŸi se botezase. După exemplul acestuia, doreÅŸte să-ÅŸi împartă averea, să păstreze doar o casă la Primuliacum, des­tinată a fi transformată în mănăstire. Corespondenta cu Paulin din această vreme de răscruce ilustrează conflictul iscat în familie, mai ales cu tatăl său (soÅ£ia sa mu­rise), care judecă scandaloasă această „ne­bunie”. Paulin îl încurajează să nu cedeze tatălui, întărindu-l în alegerea sa de a-l „prefera pe Tatăl ceresc” ÅŸi bogăÅ£ia vieÅ£ii întru Hristos.

Desigur, se poate spune că retragerea lui Sulpiciu nu este radicală, totală, nu se compară cu transformarea totală trăită de Sfântul Martin, soldat roman devenit mo­nah, care ÅŸi-a dat până ÅŸi haina de pe el, neruÅŸinându-se a rămâne gol în faÅ£a oa­menilor. Sulpiciu este un nobil roman ta­lentat ÅŸi învăÅ£at care a simÅ£it la un moment dat chemarea de a deveni creÅŸtin. Recunoscând în Sfântul Martin măsura desăvârÅŸită a trăirii lui Hristos, el îÅŸi asu­mă mai degrabă vocaÅ£ia de a da mărturie despre sfinÅ£enia lui Martin ÅŸi minunile sale. Însă retragerea lui Sulpiciu nu se poate nici reduce la anticul model de viaÅ£ă elevată al elitei romane - aceea a intelec­tualului care se retrage din viaÅ£a activă pentru a se dedica filosofiei într-o vilă de­parte de lume (aÅŸa-numitul otium, după exemplul lui Cicero). Marea „familie” din jurul lui Sulpiciu (incluzând femei, precum pioasa sa soacră) era ÅŸi o comunitate de credinÅ£ă ÅŸi de rugăciune, un experiment viu ÅŸi entuziast al unei vieÅ£i spirituale înainte de naÅŸterea în Galia a monahismu­lui organizat după reguli (abia în secolul al V-lea, cu Sfântul Ioan Casian de la Marsilia ÅŸi Sfântul Onorat de la Lerins). Abandonând cariera ÅŸi onorurile, aceÅŸti creÅŸtini porneau o nouă viaÅ£ă, cu sinceradorinÅ£ă de a-I sluji lui Hristos prin talentul ce le era propriu ÅŸi prin ÅŸtiinÅ£a dobândită în timpul lungilor ani de studii.

 

Bibliografie:

1. Jacques Fontaine, La litterature latine chreti- enne, P.U.F., 1970

2. Elena Giannarelli, „Gallia cristiana e cultu­ra latina”, prefaÅ£ă la Sulpicio Severo, Vita di Martino, ed. Paoline, 1995

3. Dennis E. Trout, Paulinus of Nola: Life, Letters and Poems, University of California Press, 1999

 

Ioana Georgescu-Tănase, Roma