ÎMPĂRTĂŞANIA ÎNSEAMNĂ CÂŞTIGAREA ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU!

În urmă cu patru ani am fost la Mănăstirea Recea — acest veritabil tezaur al spiritualităÅ£ii ortodoxe ÅŸi a celei româneÅŸti autentice. Am fost de foarte multe ori la această sfântă aÅŸezare, care cuprinde atâtea comori ale spiritualităÅ£ii noastre eterne, româneÅŸti ÅŸi ortodoxe, de fiecare dată fiind foarte impresionat de toate cele văzute ÅŸi auzite în acest loc sfânt — în care trebuie să ne lepădăm de încălÅ£ămintea netrebniciei ÅŸi a cerbiciei noastre!. Acolo am văzut încununarea între­gii activităÅ£i ÅŸi osteneli purtate de către obÅŸtea acestui complex monastic de-a lungul ani­lor, de la înfiinÅ£area lui în anul 1991 ÅŸi până acum, osteneală ce a stat îndeosebi pe ume­rii Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan, duhovnicul, ÅŸi a Maicii Cristina Chichernea, stareÅ£a acestei sfinte mănăstiri — două personalităÅ£i care au marcat acest loc străvechi românesc al Transilvaniei ÅŸi important centru de pelerinaj, punctând cur­gerea timpului ÅŸi a spaÅ£iului nostru sacru ce alunecă spre veÅŸnicie cu acest pridvor al eternităÅ£ii ÅŸi cu această anticameră a împărăÅ£iei — care este această chinovie ce stă în calea diminuării ÅŸi a deteriorării tradiÅ£iei noastre sfinte ÅŸi autentice!...

De fiecare dată când am ajuns acolo am găsit o sărbătoare a întregii suflări româ­neÅŸti transilvane care se bucură la modul cel mai sincer de această izbândă a Bisericii noastre strămoÅŸeÅŸti, într-o zonă care a fost de-a lungul istoriei aspru vitregită de lucra­rea ÅŸi înrâurirea Bisericii sfinte a neamului nostru românesc; monumentul ÅŸi obiectivul acesta fiind perceput ca un triumf al nostru ce dovedeÅŸte încă o dată, dacă mai era ca­zul, că Dumnezeu ne-a purtat ÅŸi ne poartă de grijă prin nemărginita Sa dragoste ce o are pentru noi, oamenii, ÅŸi pentru a noastră izbăvire!...

Åži aici, în duhovniceasca lavră a spiri­tualităÅ£ii noastre dreptmăritoare, am stat de mai multe ori, la ceas de sfătuire, dialog ÅŸi convorbire duhovnicească cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan - ori­ginar din părÅ£ile Bihorului, care a suferit martiriul închisorilor comuniste - despre Euharistie ÅŸi Mântuire, despre necesita­tea existenÅ£ei acesteia într-un mod indis­pensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire...

Anul acesta însă, marÅ£i, 17 mai 2011, se împlinesc trei ani de când s-a născut în cer, ajungând alături de viii din cealaltă lume, Părintele Ioan - care la 22 iunie 2008 ar fi împlinit vârsta de 88 de ani... Åži atunci mi-am adus aminte ÅŸi m-am gân­dit îndelung că Părintele Ioan Iovan a fost un mărturisitor al lui Iisus Hristos, care a purtat cu vrednicie jugul preoÅ£iei atât în vremea regimului comunist, înfruntând 9 ani de temniÅ£ă, cât ÅŸi după anul 1990, de când a slujit ca preot ÅŸi duhovnic la aceas­tă sfântă mănăstire. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei - Arhiepiscopul de atunci al Alba Iuliei - a spus despre Părintele Ioan că „a fost un mărturisitor al lui Iisus Hristos. Cu orice risc ÅŸi-a, exprimat crezul său, fiind un mare misionar. Misiunea lui ÅŸi-a întemeiat-o datorită convingerii pe care o avea, ÅŸi anume că se poate regenera via­Å£a noastră duhovnicească printr-o regăsi­re a comuniunii cu Iisus Hristos în Sfânta Euharistie. A fost un misionar care L-a propovăduit pe Domnul Hristos Euharistic, iar noi nădăjduim că Domnul Hristos îl va face părtaÅŸ al ospăÅ£ului credinÅ£ei cel veÅŸnic”.

Ce să mai zic într-o astfel de situaÅ£ie: că în ultima vreme am pierdut destul de mulÅ£i părinÅ£i duhovniceÅŸti, mai cu seamă în ultimii doi ani, ÅŸi iată acum a sosit cea­sul să facem acelaÅŸi lucru ÅŸi cu Părintele Ioan, care va rămâne în amintirea ÅŸi în con­ÅŸtiinÅ£a noastră cu multe învăÅ£ături ÅŸi fapte minunate, printre care la loc de frunte stă aceea că a încurajat ÅŸi ajutat o mulÅ£ime de tineri teologi să se pregăteas­că pentru apărarea ÅŸi promo­varea credinÅ£ei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaÅŸi timp un bun păs­trător al TradiÅ£iei ÅŸi un păstor receptiv la noile probleme apă­rute în societate. Era elegant ÅŸi ordonat, ospitalier ÅŸi erudit. Un preot distins al cultului or­todox ÅŸi un om al culturii înÅ£e­lepte, un slujitor al Bisericii ÅŸi al poporului român. Apoi mai rămâne în sufletul nostru prin caracterul, onoarea ÅŸi demnita­tea lui, prin vocea sa caldă, dar în acelaÅŸi timp hotărâtă ÅŸi fer­mă; după aceea prin cultura te­ologică ÅŸi nu numai cu care a fost înzestrat datorită muncii ÅŸi tenacităÅ£ii preacuvioÅŸiei sale; prin luciditatea ÅŸi spiritul său critic însoÅ£it de foarte multă în­Å£elegere ÅŸi condescendenÅ£ă; pe urmă prin spiritul de discipli­nă, în primul rând cu el însuÅŸi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică ÅŸi canonică revelată cu fiecare slu­jire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susÅ£inu­te într-un mod foarte coerent ÅŸi elevat în diferite îm­prejurări ÅŸi cu diferite ocazii; prin comportamentul, felul său de a fi ÅŸi de a se raporta la semenii săi, la fi­ecare în parte într-un mod deosebit ÅŸi unic, fiind foar­te respectuos, accesibil ÅŸi deschis, toate acestea du­când la descoperirea în persoana sa a eticii bunului-simÅ£, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieÅ£i ÅŸi pe care astăzi o întâlneÅŸti tot mai rar!... Părintele Ioan Iovan a mai avut ÅŸi calitatea de a fi un om de o since­ritate, discreÅ£ie ÅŸi modestie ieÅŸite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc ÅŸi dragoste faÅ£ă de valorile perene ale spiritualităÅ£ii ÅŸi culturii noastre autentice!...

Åži ca o exemplificare concretă în acest sens, ne vom aduce aminte, aici ÅŸi acum, de folositoarele sesiuni ale UniversităÅ£ii de Vară conduse de către Părintele Ioan ÅŸi distinsul Părinte Profesor de Morală ÅŸi Spiritualitate profund ortodoxă ÅŸi autentic românească Ilie Moldovan - toate sub auspiciile călăuzitoare ale vrednicului de pomenire ierarh ÅŸi slujitor fidel al Bisericii noastre din perioada interbelică, Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. De aceea, aici ÅŸi acum, mă gândeam ÅŸi la ves­tita Academie Teologică ÅŸi Duhovnicească de la Mănăstirea „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Å¢inutul FăgăraÅŸului nostru transilvan, ctitorită de Mitropolitul ÅŸi cărturarul de pioasă memorie, Dr. Antonie Plămădeală al Ardealului, la rosturile ÅŸi im­portanÅ£a ei, care au fost preluate ÅŸi dezvoltate ÅŸi de către această soră a ei - Academia Spirituală „Episcop Dr. Nicolae Popoviciu - Martirul ÅŸi Mucenicul CredinÅ£ei” de la Sfânta Mănăstire Recea - unde, iată, a mai vieÅ£uit unul dintre apropiaÅ£ii, discipolii ÅŸi ucenicii cei iu­biÅ£i ai vrednicului ierarh, în persoana Preacuviosului Părinte Ioan, care l-a pomenit cu atâta veneraÅ£ie, res­pect ÅŸi recunoÅŸtinÅ£ă!...

De fiecare dată când ne întâlneam, îmi vorbea mult ÅŸi profund despre anii închisorii comuniste, despre prigoana ÅŸi urgia comunistă ce s-a abătut asupra neamului nostru timp de o jumătate de veac, despre anii copilăriei din satul său natal — Husasău de CriÅŸ — ÅŸi de consătenii lui, de „bihorenii lui” cu care vorbea în graiul specific locurilor sale natale, de tatăl său care a fost tot slujitor al altarului, apoi de anii de studii de la Oradea ÅŸi Cluj, de Episcopul care l-a hirotonit ÅŸi marcat pozitiv ÅŸi plenar, Nicolae al Oradiei, de împli­nirile ÅŸi neîmplinirile pe care le-a avut de-a lungul vieÅ£ii, de realizările ÅŸi bucuriile duhovniceÅŸti de care s-a împărtăÅŸit în ultimii 17 ani la Mănăstirea Recea, ÅŸi, mai ales, despre Sfânta și Dumnezeiasca Împărtă­ÅŸanie, cu alte cuvinte, despre prezenÅ£a permanentă ÅŸi pururea a Mântuitorului nostru Iisus Hristos Euharistic în viaÅ£a noastră, ca o condiÅ£ie indispensabilă mântuirii ÅŸi înveÅŸnicirii noastre cu Domnul!...

Åžtiind, din propria-mi expe­rienÅ£ă, că fiecare întâlnire cu Părintele Ioan a fost un prilej de mare înălÅ£are sufletească ÅŸi de sărbătoare, asemeni întâlni­rilor învăÅ£ăceilor cu marii filo­sofi ai lumii antice, precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înÅ£elepciune, abne­gaÅ£ie ÅŸi dăruire, mă (mai) gân­desc ce repede îi uităm noi pe aceÅŸti oameni, pe aceste perso­nalităÅ£i ale culturii ÅŸi spiritua­lităÅ£ii noastre, fiindu-le prea puÅ£in recunoscători pentru toa­te câte ne-au făcut ÅŸi ne-au dă­ruit ei nouă!...

Åži totuÅŸi, în dimineaÅ£a în­mormântării ÅŸi, mai cu seamă, la sfânta slujbă a participat foarte multă lume care l-a cu­noscut ÅŸi l-a preÅ£uit în mod de­osebit pe părintele lor duhov­nicesc — Ioan Arhimandritul!... Au fost multe coroane, multe flori, multe lacrimi pline de re­cunoÅŸtinÅ£ă ÅŸi de nădejde că pă­rintele s-a mutat de la moarte la viaÅ£ă, acolo unde nu mai este nici suferinÅ£ă, nici întristare, nici suspin, ci viaÅ£ă fără de sfârÅŸit!...

Eu, personal, mă simt foar­te onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej ÅŸi marea ÅŸansă de a-l întâlni ÅŸi a-l cu­noaÅŸte pe Părintele Arhi­mandrit Ioan Iovan — mare personalitate a culturii ÅŸi spi­ritualităÅ£ii acestor Å£inuturi ÅŸi nu numai, având convingerea ÅŸi nădejdea că vom ÅŸti cu toÅ£ii pe mai departe să ne cinstim înaintaÅŸii, potrivit meritelor ÅŸi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aces­te vremuri preÅ£uim mai mult pe alÅ£ii de oriunde ÅŸi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoÅŸi, mai senzaÅ£io­nali!... Însă rămânem convinÅŸi de faptul că ce este nobil dăinuieÅŸte, iar ce este ief­tin apune!...

Åži, cum spuneam la începutul acestui material pro memoria (sau in memoriam), aici, în duhovniceasca lavră a spiritualită­Å£ii noastre dreptmăritoare, am stat de vor­bă cu vrednicul de pomenire Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan, abordând ÅŸi dezbătând tema esenÅ£ială a Euharistiei ÅŸi Mântuirii noastre, a necesităÅ£ii exis­tenÅ£ei acesteia într-un mod cât se poate de indispensabil pe drumul nostru către îndumnezeire, ÅŸi iată ce ne-a răspuns, în cele ce urmează, din prea multa sa dragoste ÅŸi experienÅ£ă, răspuns pe care-l oferim, în cele ce urmează, cititorilor dreptmăritori creÅŸ­tini interesaÅ£i de acest important subiect, întru amintirea ÅŸi pururea pomenirea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan:

 

Preacuvioase Părinte Arhimandrit, este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi ÅŸi în veci AcelaÅŸi” în lumea de astăzi, în con­diÅ£iile secularizării la care, din păcate, sun­tem cu toÅ£ii părtaÅŸi, într-o mai mică sau mai mare măsură?

Dragul meu, Iisus Hristos este AcelaÅŸi, noi însă nu. Trebuie să ne apro­piem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăÅ£ătura Bisericii, prin Sfintele Taine ÅŸi prin trăirea creÅŸtinească în sânul familiei ÅŸi peste tot acolo unde locuim ÅŸi ne desfăÅŸurăm activitatea, să simÅ£im că tră­ieÅŸte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării, de care suntem încă foarte mulÅ£i lipsiÅ£i.

 

Ce credeÅ£i, Preacuvioase Părinte, că în­Å£eleg oamenii de astăzi prin noÅ£iunea de Euharistie ÅŸi cum vedeÅ£i raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o reali­tate duhovnicească foarte mare, de fapt, cea mai mare?

Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înÅ£elege credincioÅŸii ÅŸi a conÅŸtientiza importanÅ£a termenului ÅŸi a faptului pe care el îl conÅ£ine, care este ceva obligatoriu ÅŸi indispensabil mântuirii.

 

Mai vedeÅ£i astăzi o raportare persona­lă ÅŸi autentică a credincioÅŸilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?

În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului, Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii, a concluzionat că este impresio­nat de numărul mare de credincioÅŸi parti­cipanÅ£i, dar că este foarte trist pentru fap­tul că a văzut foarte puÅ£ini sau nu a văzut nici un credincios care să se împărtăÅŸeas­că!... Nu este voie să existe Liturghie fără ÎmpărtăÅŸanie!... Mie nu mi-a lipsit Liturghia ÅŸi împărtăÅŸania nici chiar în puÅŸ­cărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluÅ£ă de vin tonic, pâi­nea ÅŸi apa o reÅ£ineam din hrana ÅŸi din ali­mentele primite ÅŸi aÅŸa mai departe. Găsirea unei explicaÅ£ii la toată această situaÅ£ie ne duce cu gândul la existenÅ£a tainei lui Dumnezeu!... Astăzi încă nu prea ÅŸtim (cum) să ne raportăm la Sfânta ÎmpărtăÅŸanie, dar suntem în drum spre (această înÅ£elegere), căci ÎmpărtăÅŸania înseamnă câÅŸtigarea ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaÅ£ă.

 

În altă ordine de idei, care vedeÅ£i a fi termenul corect de abordare a acestei pro­bleme: acela de deasă împărtăÅŸanie, rară împărtăÅŸanie, cu vrednicie, fără, cu pregă­tire sau fără, ori continuă împărtăÅŸanie? Care este, cu alte cuvinte, poziÅ£ia SfinÅ£ilor PărinÅ£i cu privire la această problemă?

Răspunsul meu este: continuă împărtăÅŸanie, iar cât priveÅŸte vrednicia, noi, preoÅ£ii, sfărâmăm Sfintele, sfinÅ£ilor, după cum citim în rugăciunea de după epi- cleza euharistică, ce zice: „Se sfărâmă, ÅŸi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfă­râmăă ÅŸi nu se desparte, Cel ce se mănâncă ÅŸi niciodată nu se sfârÅŸeÅŸte, ci pe cei ce se împărtăÅŸesc îi sfinÅ£eÅŸte” — argument pentru continua împărtăÅŸanie. în ce priveÅŸte vred­nicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu ÅŸi nicidecum meritul nostru!... Motivele in­vocării nevredniciei, cu canoanele, să ÅŸtiÅ£i că sunt din lipsa de dragoste...

 

Care este diferenÅ£a de curente, de opi­nii sau de abordare cu privire la practica împărtăÅŸirii credincioÅŸilor la slavi, români ÅŸi greci ÅŸi de ce asistăm la evidenÅ£ierea aces­tor deosebiri de abordare a aceluiaÅŸi feno­men, dacă pot să mă exprim cu aceste cu­vinte? 

Este o greÅŸeală de preÅ£uire a lui Iisus Hristos, că dacă îl iubeÅŸti cu adevărat nu te cramponezi de aceste deosebiri, din mo­ment ce este vorba de unul ÅŸi acelaÅŸi lucru, în fond de acelaÅŸi text liturgic - cu acelaÅŸi conÅ£inut!... Este dureros că există aceste deosebiri ÅŸi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi să fie desfiinÅ£a­te, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică ÅŸi cea tipiconală decât re­ceptarea Harului Divin!...

 

Este lumea bisericească contemporană suficient de conÅŸtientă de valoarea ÅŸi su­premaÅ£ia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică, ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaÅ£a noastră eclesiologică, soteriologică ÅŸi, îndeosebi, cea eshatologică?

Este deplin corigentă, din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism ÅŸi de la Alfa la Omega!...

 

Avem noi astăzi bine structurată ÅŸi ar­ticulată o teologie a Sfintelor Taine ÅŸi, în special, a Sfintei Liturghii?

Din nefericire lipseÅŸte evlavia cu privi­re la trăirea permanentă în Iisus Hristos, ÅŸi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!...

 

Din punct de vedere moral-duhovnicesc, cum ne raportăm noi la Sfânta ÅŸi Dumne­zeiasca împărtăÅŸanie, în condiÅ£iile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Li­turghii, se împărtăÅŸesc foarte puÅ£ini oa­meni, gândindu-mă, aici, la situaÅ£ia de la noi din Å£ară?

Ar trebui să ne raportăm printr-o dure­re adâncă ÅŸi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel Care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideÅ£i să mergem cu toÅ£ii la El!... La Dumnezeu nici un lucru nu este cu ne­putinÅ£ă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă ÅŸi în ce rost al vieÅ£ii se află, se în­toarce la trăirea cu Iisus Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol ÅŸi pentru al­Å£ii!... Ca o concluzie aÅŸ susÅ£ine că, pentru a scoate asemenea apostoli, trebuie să ajun­gem la sacrificiul apostolic ÅŸi misionar de reunire a Bisericilor ÅŸi de revenire la trăi­rea primilor apostoli, astfel încât Sfânta Euharistie trebuie să fie ÅŸi temeiul unită­Å£ii creÅŸtine a reunirii Bisericilor, a miÅŸcă­rii ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer!...

 

Cine ar trebui să-ÅŸi asume vina sau res­ponsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficială a acestei proble­me fundamentale a spiritualităÅ£ii noas­tre?!...

Să nu căutăm vinovaÅ£i, ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhov­niceÅŸti, ÅŸi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis!... AÅŸadar, Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde dato­rită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea veÅŸnică) cu El.

 

Mai este, astăzi, relaÅ£ia părinte duhov­nicesc - fiu duhovnicesc una sinceră, profundă, într-un cuvânt, autentică?

Mai rar, dar este. Să ne rugăm să se în­desească, să se întărească!...

 

Care ar fi soluÅ£ia sau modalitatea în­dreptării acestei stări de fapt, a acestei si­tuaÅ£ii de compromis? 

Împlorând ProvidenÅ£a Divină să pri­vească spre noi cu ochi milostivi ÅŸi povăÅ£uitori, convinÅŸi fiind că se aplică ÅŸi aici cu­vântul Scripturii care zice că „Fără de Mine nu puteÅ£i face nimic”.

 

CredeÅ£i că lucrările de învăÅ£ătură orto­doxă, „catehismele” noastre, prezintă co­rect lucrurile cu privire la această proble­mă sau sunt destul de scolastice?

Suntem chemaÅ£i să scoatem scolasticul de aici!... Toată învăÅ£ătura catehetică are o comoară de izvoare mult folositoare, cu toa­te că unele au fost schimbate în conÅ£inutul lor ÅŸi astfel nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispitit. în general, catehismele sunt foarte bune, dar ÅŸi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective.

 

Este nevoie cumva de o (re)catehizare a credincioÅŸilor noÅŸtri cu privire la această problemă a Bisericii ÅŸi nu numai, adică asis­tăm cumva la o „evoluÅ£ie” istorică a acestei probleme?

Repet, numai ProvidenÅ£a Divină va face lumină în privinÅ£a cursului creÅŸtinismului nostru, care nu se poate concepe decât ur­când din nou spre culmile desăvârÅŸirii!...

 

VedeÅ£i cumva o speranÅ£ă de revigo­rare a acestei situaÅ£ii, sunteÅ£i optimist în acest sens?

Da, bineînÅ£eles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu Care a creat Biserica ÅŸi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta „nici por­Å£ile iadului nu o vor birui”, nu va întârzia această revigorare până la sfârÅŸit, ci cu mij­locirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie”, Ierusalimul pământesc, se va reface, ÅŸi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi „un cer nou ÅŸi un pământ nou”.

 

Acum, în încheierea acestui interviu, v-aÅŸ ruga, Preacuvioase Părinte Ioan, să trasaÅ£i câteva concluzii urmate de câteva sfaturi...

Dacă dorim ca Dumnezeu să îndrepte mila Sa spre noi ÅŸi Biserica Lui, să fim creÅŸ­tini ai milei ÅŸi ai iertării ÅŸi să trăim mai mult în Iisus Hristos Euharistic ÅŸi-n evlavie la Maica Domnului, ÅŸi aÅŸa pururea cu Domnul vom fi până la sfârÅŸitul veacurilor!...

 

Acestea fiind zise, vă mulÅ£umesc foar­te mult, dorindu-vă să aveÅ£i parte de mul­tă sănătate, de mult spor ÅŸi de multe îm­pliniri duhovniceÅŸti!...

Iar acum, după patru ani de la acest frumos, folositor ÅŸi duhovnicesc moment ÅŸi, totodată, la împlinirea a trei ani de la mu­tarea sfinÅ£iei sale în veÅŸnicele ÅŸi cereÅŸtile lăcaÅŸuri, ne rugăm cu toÅ£ii ca Dumnezeu să-l ierte ÅŸi să-l odihnească!

VeÅŸnică să-i fie pomenirea ÅŸi amintirea! Amin!...