INTERFERENŢE SPIRITUALE, SFÂNTUL IOAN CASIAN (+ 435)

Când te gândeÅŸti la opera lui Hugo din Saint Victor ÅŸi la influenÅ£ele ră­săritene asimilate de el, îÅ£i vine în minte Sfântul Dionisie Areopagitul, de care teologul occidental a fost atras, comentând faimosul lui tratat, Despre ierarhia bisericească [J.P. Migne, PL 175, 923-1154]. Sub aspect spiritual, Hugo din Saint Victor a fost influenÅ£at de SfinÅ£ii Ioan Casian (t 435) ÅŸi Grigorie cel Mare (t 604), latura care ne interesează în pri­vinÅ£a relaÅ£iei lui cu teologul dobrogean, fiind modul cum teoria păcatelor de căpetenie a fost preluată ÅŸi interpretată de el.

Monah la mănăstirea Saint Victor de la marginea Parisului, Hugo, originar din Saxonia, a făcut celebru prin scrierile lui lăcaÅŸul unde a predat Guillaume de Champeaux, elev al lui Roscelin ÅŸi profesor la ÅŸcoala de la Notre Dame, pe care a părăsit-o în urma conflictu­lui cu Abelard. Atras de idealul creÅŸtin al desăvârÅŸirii, Hugo s-a dedicat cu pasiune stu­diului Sfintei Scripturi ÅŸi scrierilor monastice, reproÅŸându-i-se, din această cauză, că s-ar fi situat împotriva ÅŸtiinÅ£ei ÅŸi a filosofiei, tocmai în plină ceartă a universaliilor. Etienne Gilson l-a intuit perfect. Hugo era un mistic foarte doct, preocupat de transformarea cu­noaÅŸterii în contemplaÅ£ie. L-a înÅ£eles, prin urmare, pe Sfântul Ioan Casian care avusese, ca monah, acelaÅŸi Å£el spiritual: desăvârÅŸirea în Hristos.în Atitudinea celor doi monahi con­templativi faÅ£ă de lupta lăuntrică cu patimile se poate observa din modul cum analizează păcatele de căpetenie. Cele opt păcate descrise de Sfântul Ioan Casian, într-o ordine sta­bilită — aÅŸa cum mărturiseÅŸte — de tradiÅ£ia pe care a preluat-o ÅŸi a dus-o mai departe, de­vin ÅŸapte la Hugo din Saint Victor. Nu doar numărul, ci ÅŸi succesiunea lor este modifica­tă. In Apus, lista celor opt păcate, consemnată pentru prima dată de Evagrie Ponticul, eremitul savant din pustiul egiptean, a cunoscut mai multe metamorfoze, definitivându-se în secolul al XlII-lea. Ordinea celor opt păcate prezentate de Sfântul Ioan Casian este ur­mătoarea: 1. lăcomia, pântecelui; 2. desfrânarea; 3. iubirea, de bani; 4. mânia; 5. întrista­rea,; 6. lenea; 7. Slava deșartă; 8. mândria. [Așezămintele mănăstirești și despre tămădui­rea celor opt păcate principale; Convorbiri duhovnicești, I, Conv. a. V-a cu părintele Serapion, trad, rom. V. Cojocaru, D. Popescu, PSB 57, BucureÅŸti, 1990]. Această ordine generală a păcatelor nu se potriveÅŸte tuturor oamenilor. Casian atrăsese atenÅ£ia că în funcÅ£ie de in­tensitatea manifestării patimilor, pentru fiecare persoană există o ordine proprie. De ace­ea ÅŸi strategiile de luptă interioară sunt personalizate.

In densul opuscul spiritual, Despre cele cinci septene, Hugo din Saint Victor [în MeditaÅ£ii spirituale, trad. rom., Miruna ÅŸi Bogdan Tătaru-Cazaban, Editura Univers Enciclopedic, BucureÅŸti, 2005] găseÅŸte patru corespondenÅ£e terapeutice, de ordin biblic, pentru eliminarea din sufletul celui însetat de curăÅ£ie interioară ÅŸi sfinÅ£enie, a celor mai frecvente păcate. Ordinea lor ÅŸi remediile corespunzătoare, departe de a fi una statică, dau impresia că, oricum ar fi schimbate, se potrivesc printr-o logică duhovnicească. Schematic, interesantele corespondenÅ£e sunt stabilite între cele ÅŸapte cereri ale Rugăciunii DomneÅŸti, darurile Duhului Sfânt, virtuÅ£i ÅŸi fericiri:

1. Orgoliul — „sfinÅ£ească-se numele Tău” — frica de Dumnezeu — smerenia — împărăÅ£ia cerurilor;

2. Invidia — „vie împărăÅ£ia Ta” — duhul pietăÅ£ii/evlaviei — bunătatea — stăpânirea pă­mântului;

3. Mânia — „facă-se voia Ta precum în cer aÅŸa ÅŸi pe pământ” — cunoaÅŸterea — străpun­gerea inimii — consolarea;

4. TristeÅ£ea — „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” — puterea — foa­mea de dreptate — împlinirea dreptăÅ£ii;

5. AvariÅ£ia — „ÅŸi ne iartă nouă greÅŸelile noastre, precum ÅŸi noi iertăm greÅŸiÅ£ilor noÅŸtri”—prudenÅ£ă — îndurarea în lumea viitoare;

6.Lăcomia — „ÅŸi nu ne duce pe noi în ispită” — înÅ£elegerea — puritatea inimii — vede­rea lui Dumnezeu;

7. Desfrânarea — „izbăveÅŸte-ne de cel rău” — înÅ£elepciunea- pacea — filiaÅ£ia divină. Păcatele sunt rănile omului interior,iar Dumnezeu, rugat prin Rugăciunea Domnescă, este vindecătorul; darurile Duhului Sfânt sunt remediile, virtutile, sănătatea, iar fericirile, bucuria care încununează lupta aducătoare de nepătimire.Cererile Rugăciunii DomneÅŸti revarsa în suflet darurile Duhului Sfânt care formeaza la rândul lor virtuÅ£ile aducătoare de bucurie a fericirilor.Pacatele principale au efecte devastatoare la nivelul relatiei omului cu Dumnezeu, cu sine si cu aproapele, si din acest motiv se cere cu staruinta in efortul dezrădăcinării lor: ,, Caci orgoliul îl îndepărtează pe om de Dumnezeu; invidia i-l ia pe aproapele; mania, il sustrage lui  însuÅŸi; tristeÅ£ea, îl biciuie pe omul despuiat; avariÅ£ia îl res­pinge după ce a fost biciuit;lacomia il seduce dupa ce a fost respins; desfranarea il face rob dupa ce a fost sedus’’[II]. Într-o altă analiză, Hugo vizeaza cu multă supleÅ£e efectul negativ al patimilor asupra inimii, ca centru spiritual al omului [III].

Hugo din Saint Victor a realizat o sinteză spirituală în scopul înÅ£elegerii acÅ£iunilor patimilor ÅŸi a remediilor oferite de Dumnezeu prin Sfânta Scriptură ÅŸi părinÅ£ii trăitori în Duhul Sfânt. Dacă la Hugo rugăciunea ÅŸi harul dumnezeiesc sunt elementele con­stante care contribuie la curăÅ£area naturii umane de patimi, un aspect care-l diferenÅ£i­ază de terapeutica Sfântului Ioan Casian este abandonarea recomandărilor despre as­ceza trupească. La Hugo, patimile se dezrădăcinează numai prin meditaÅ£ii scripturistice, convins fiind că totul se reglează la nivelul minÅ£ii. Rugăciunea Domnească este remediul esenÅ£ial din care decurge, printr-un algoritm stabilit de el, vindecarea de patimile analizate. Sfântul Ioan Casian în schimb este mai empiric, recomandând nu doar tratamente pentru omul interior, ci ÅŸi pentru trup, întrucât făptura purtătoare de chip divin are o structură sintetică. Ascetul daco-roman gândea că viaÅ£a duhovnicească nu se poate susÅ£ine numai cu contemplaÅ£ii, ci are nevoie, pentru alungarea gândurilor rele ÅŸi întărirea minÅ£ii, pe lângă rugăciune neîncetată ÅŸi de lucrarea trupului, de ascul­tarea aducătoare de smerenie, de post, privegheri ÅŸi lacrimi. Viziunea despre despătimire transmisă de Sfântul Ioan Casian este mai largă comparativ cu cea din opusculul lui Hugo din Saint Victor, pentru că nu scoate firea umană din procesul luptei lăuntri­ce, prezentând-o, în dinamismul ei de la păcat la bucuriile curăÅ£iei ÅŸi ale comuniunii harice cu Dumnezeu. Scara duhovnicească a Sfântului Ioan Casian îl apropie într-o oare­care măsură de spiritualitatea intelectualistă a lui Hugo din Saint Victor din scrierea despre septene, dar ÅŸi acolo, înlănÅ£uirea dintre stările virtuoase ale sufletului are în spa­te asceza luminată de discernământ ÅŸi disciplina monahală [Despre tămăduirea celor opt păcate principale, Cartea a IV-a]. Punctul în care Hugo cade de acord în totalitate cu Sfântul Ioan Casian este cel legat de motivaÅ£ia despătimirii: mintea trebuie să-ÅŸi re­găsească centrul de greutate în Dumnezeu, iubirea, pacea ÅŸi bucuria absolută, pentru a se putea desprinde de inconsistenÅ£a plăcerilor prin care duhurile rele o vor revărsată afară de sine ÅŸi dezlipită de izvorul vieÅ£ii. RenunÅ£area la iluzia desfătării procurate de patimi se realizează, aÅŸadar, prin vederea lăuntrică cu ochii minÅ£ii a frumuseÅ£ilor dum­nezeieÅŸti aducătoare de bucurie netrecătoare.

Analizele celor doi monahi, apropiaÅ£i prin accentul pus pe despătimire, interioriza­re ÅŸi curăÅ£ia inimii, ne ajută să medităm la modul cum am putea păstra relaÅ£ia strânsă cu Dumnezeu, unitatea cugetului ÅŸi comuniunea în duh cu semenii, pentru a nu deveni străini în Trupul lui Hristos.

Gina Luminita Scarlat