Cuvântul MITROPOLITULUI IOSIF

Învierea, pe care astăzi – ÅŸi de peste 2000 de ani încoace – Hristos o împărtăÅŸeÅŸ­te lumii în Biserica Sa, este ÅŸi a noastră, creÅŸtinul fiind omul Învierii, omul înviat. Căci de la Învierea Fiului lui Dumnezeu moartea nu mai are stăpânire asupra omu­lui ÅŸi asupra vieÅ£ii lui. Străin lucru vor spu­ne unii, pentru că toÅ£i murim, suferim toÅ£i, fără excepÅ£ie, din cauza morÅ£ii, de care ne este frică ÅŸi care este imposibil de evitat : cum putem deci spera ca moartea să fie în­vinsă? Încă înainte de Sfintele Patimi, Hristos ne-a încredinÅ£at de propria noas­tră înviere, prin învierea lui Lazăr – cel mort de patru zile (cf Ioan 11, 39). A învi­at ÅŸi pe fiica lui Iair (Marcu 5, 38-43; Luca8, 49-56) ÅŸi pe fiul văduvei din Nain (Luca7, 11-17), încredinÅ£ându-ne că El este Cel care dă viaÅ£a.

Astăzi ne cheamă din întunericul aces­tei lumi, în Biserica Sa: VENIÅ¢I DE LUAÅ¢I LUMINA! Ne cheamă să trecem de la în­tuneric la lumina vieÅ£ii, de la întunericul morÅ£ii care încearcă să ne stăpânească, la lumina vieÅ£ii celei veÅŸnice. Hristos ne chea­mă la PaÅŸtele Lui – trecerea, ridicarea din moarte – care devin pentru noi DARUL Său cel mai presus de orice dar, care devine prin El PaÅŸtele nostru – în care El ne trece, ne ridică din «stricăciune întru nestricăciune... », ne îmbracă trupul «muritor întru nemurire» (I Corinteni 15, 53).

Învierea, ViaÅ£a, Lumina, Nestricăciunea, le primim astăzi prin învierea Fiului lui Dumnezeu în Biserică, «...care este Trupul Lui», al cărui cap El este. Iar noi toÅ£i le-am primit, prin botez, în care ne-am îmbrăcat cu Hristos, Cel mort ÅŸi Înviat (Romani 6, 3-4).

Aceasta este credinÅ£a noastră, că Dumnezeu, pentru multa Sa Iubire, «pe noi cei ce eram morÅ£i în greÅŸalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos. ÅŸi împreu­nă cu El ne-a sculat (ne-a ridicat, ne-a în­viat) ÅŸi împreună ne-a aÅŸezat cu El întru ceruri. » (Efeseni 2, 4-5). Biserica este lo­cul în care primim, locul în care începe ÅŸi se lucrează apoi, învierea noastră, este «la­boratorul învierii » (cf. Sf Maxim Mărturisitorul). Numai în Hristos ÅŸi în Biserică ne înnoim viaÅ£a. În niciun alt loc nu putem primi Lumina, decât de la Hristos în Biserica Sa, ÅŸi aceasta este Lumina mân­tuitoare, salvatoare, Lumina pe care întu­nericul acestei lumi nu o poate cuprinde, nu o poate ascunde.

În Biserică, viaÅ£a noastră însăÅŸi, aici ÅŸi acum, devine o pregătire permanentă pen­tru Înviere. Π n Biserică în Duhul Sfânt ne facem părtaÅŸi vieÅ£ii lui Hristos. «Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Ioan 15, 26) «...Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul... Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua ÅŸi vă va vesti.» (Ioan 16, 13-14) Iată, Duhul ne împărtășește în Biserică viaÅ£a în Hristos; viaÅ£a lui Hristos, ne călăuzeÅŸte la tot adevărul ÅŸi la Cel care este Adevărul. Prin Duhul Sfânt suntem părtaÅŸi Crucii ÅŸi Învierii lui Hristos, Adam cel nou.

Zice Sfântul Ioan Gura de Aur: «Căci pentru mântuirea noastră s-au făcut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. A luat aceleaÅŸi arme si cu ele le-a doborât. Iată cum! Semnele înfrângerii noastre au fost: fecioara, lemnul si moartea. Fecioara a fost Eva – nu cunoscuse încă pe bărbat când a fost înÅŸelată –, lemnul a fost pomul si moartea a fost pedeapsa dată lui Adam. Iată că aceleaÅŸi au fost si pricinile biruinÅ£ei. În locul Evei, Maria; în locul pomului, lemnul crucii, în locul morÅ£ii lui Adam, moartea Stăpânului. Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecați acolo. Lemnul acela, cel dintâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, lemnul acesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitorul, pironit în vârful Crucii. Åži iarăÅŸi, moar­te într-o parte ÅŸi moarte în alta: una a osândit pe cei după Adam, iar cealaltă a înviat cu adevărat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos. „Cine va grăi puterile Domnului si cine va face auzite toate laudele Lui?” (Ps 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâÅ£i ÅŸi am înviat, am fost biruiÅ£i ÅŸi am ajuns biruitori.»

Hristos ne spune ÅŸi nouă astăzi: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să ÅŸi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteÅ£i prietenii Mei dacă faceÅ£i ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ÅŸtie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cu­noscute. Nu voi m-aÅ£i ales pe Mine ci Eu v-am ales pe voi ÅŸi v-am rânduit să mergeÅ£i ÅŸi roadă să aduceÅ£i, ÅŸi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-i veÅ£i cere în nu­mele Meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul». (Ioan 15, 13,17)

Rog pe Hristos Domnul Cel Înviat din morÅ£i să vă binecuvinteze ÅŸi, pentru rugăciu­nile Preasfintei Fecioare Maria ÅŸi ale tuturor sfinÅ£ilor, să vă călăuzească spre tot lucrul mântuitor.

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

+ Mitropolitul Iosif (Fragment din Scrisoarea Pastorală la Sfintele PaÅŸti, 2010)