LOCUL DUHOVNICESC AL ROMÂNILOR DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS

 Iată, deÅŸi nevrednic fiind, m-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns - pentru a ÅŸaptea oară - în Sfântul Munte, în prima  săptămână a Sfântului ÅŸi Marelui Post unde, pe lângă celelalte mănăstiri am vizitat, bineînÅ£eles (ÅŸi) Schitul Românesc Prodromu.

    Citim în Istoria Mănăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh Schimonahul 845-1920) ÅŸi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise ÅŸi 5000 de volume tipărite, din biblioteca Schitului Românesc Prodromu această minunată istorisire: „Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul — care-ÅŸi avea locuinÅ£a (chilia) deasupra mănăstirii Marea Lavră, pe dealul ce se numeÅŸte Palama — în­tr-o noapte, ieÅŸind din chilie ÅŸi stând la ru­găciune, a văzut în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeÅŸte Vigla, o doamnă ÅŸezând pe un tron precum cele împărăteÅŸti, înconjurată fiind de îngeri ÅŸi de sfinÅ£i care tămâiau împrejur, cântând ÅŸi închinându-se împărătesei a toate adică Maicii Domnului —Ocrotitoarea Sfântului Munte.

   Åži între­bând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareÅ£ul său, ce va fi însemnând oare aceas­ta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului doreÅŸte ca «în timpurile mai de pe urmă» să se ridi­ce în acele părÅ£i un locaÅŸ dumnezeiesc spre slava SfinÅ£iei Sale.” Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul Românesc Prodromu, în a cărui parte de apus, lângă clopotniÅ£a de 23 de metri, se află un para­clis închinat adormirii Maicii Domnului, care veghează, aÅŸadar, intrarea principală în oaza spiritualităÅ£ii româneÅŸti.

   Nu m-am înÅŸelat, nici de această dată, când am constatat că cei mai mulÅ£i monahi în Sfântul Munte, după greci, sunt româ­nii ostenitori la schiturile româneÅŸti Prodromu, Lacu, Chiliile Sfântul Gheorghe - Colciu, Sfântul Ipatie, Sfântul Gheorghe - Kapsala ÅŸi altele... Dar, nu în ultimul rând, ÅŸi muncitorii cei mai mulÅ£i din Agion Oros (în greceÅŸte - Sfântul Munte) sunt tot ro­mânii, care se află în căutarea unui venit mai bun decât cel de acasă... De asemenea, am avut ÅŸi avem duhovnici vestiÅ£i, aici, pe Părintele Petroniu Tănase — actualul sta­reÅ£ al schitului Prodromu — cel care a revi­gorat acest sfânt lăcaÅŸ de închinăciune - din toate punctele de vedere, în ultimii treizeci ÅŸi cinci de ani... Apoi pe Părintele Iulian - tot de la Prodromu ÅŸi nu în ultimul rând pe Părintele Dionisie de la Schitul Sfântul Gheorghe — Colciu, trecut între timp, la cele veÅŸnice.

   Åži totuÅŸi, dacă nu un paradox, este în orice caz o curiozitate faptul că tocmai ro­mânii - ale căror generoase danii către Sfântul Munte sunt atestate de mii de do­cumente, începând de la primii Basarabi ÅŸi urmând până la ultimii voievozi din sec. al XIX -lea - nu au avut aici niciun lăcaÅŸ pro­priu până în urmă cu un veac ÅŸi jumătate ÅŸi nici acesta nu este ridicat la rang de mă­năstire ci este doar un schit!... Din cele 20 de mănăstiri athonite, 17 sunt greceÅŸti, una rusească — Sfântul Pantelimon, alta sâr­bească — Hilandar ÅŸi alta bulgărească — Zograful.

   Nu de nevrednicie poate fi vorba, căci ro­mânii, dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de mănăstiri (pe unele chiar rezidindu-le în întregime) au fost, ÅŸi sunt, o prezenÅ£ă exemplară în „Grădina Maicii Domnului”. Este atestat încă din sec. al XIX-lea că vlahii ajungeau cu turmele lor până pe coastele Athosului, iar Mănăstirea CutlumuÅŸ - rectitorită de vo­ievodul Nicolae Alexandru Basarab către anul 1360 ÅŸi numărând foarte mulÅ£i monahi de origine română, a fost supranumită mul­tă vreme „Marea Lavră a Å¢ării RomâneÅŸti”. Trebuie să fie vorba - după cum spune (ÅŸi) scriitorul Răzvan Codrescu - într-un articol, mai degrabă, sau de vitregia istoriei (care i-a împiedicat pe români să se unească în­tr-un singur stat puternic ÅŸi într-o singură biserică autonomă), sau de o anume măsu­ră (discreÅ£ie) a manifestărilor noastre în lume (care, de pildă, pe plan religios, ne-a făcut să nu avem în calendar, până în sec. XX, sfinÅ£i canonizaÅ£i de noi înÅŸine, deÅŸi toa­tă istoria noastră este presărată cu mari tră­itori ÅŸi martiri ai dreptei credinÅ£e).

   O lămurire edificatoare, în acest sens, este ÅŸi aceea a Părintelui Petroniu Tănase, cu care am stat de vorbă, care a spus că: „SihaÅŸtrii din CarpaÅ£i veneau la Athos, fi­indcă găseau aici condiÅ£ii de viaÅ£ă sihăstrească, de viaÅ£ă pustnicească, mai bună, mai deplină. De aceea nu ÅŸi-au întemeiat o mănăstire a lor ci, când s-a întâmplat să se stabilească în mănăstiri de obÅŸte (în chino­vii) au trăit împreună cu ceilalÅ£i fraÅ£i: la CutlumuÅŸ, la Zograful, la Filoteu, la Karakalu etc. Dar, în general, au trăit via­Å£a sihăstrească, în chilii răspândite pe tot cuprinsul Athosului — dovada faptul ca până astăzi există astfel de chilii.” Abia în sec. al XIX-lea, când apar statele naÅ£ionale, s-au gândit ÅŸi monahii români aghioriÅ£i să aibă un lăcaÅŸ al lor ÅŸi, astfel, au întemeiat Schitul Prodromu. Este de altfel grăitor pentru vo­caÅ£ia sihăstrească românească a înduhovnicÅ£ilor români, faptul că primii trei stareÅ£i de la Prodromu - Nifon, Damian ÅŸi Ghedeon -s-au retras din stăreÅ£ie ÅŸi ÅŸi-au încheiat zilele ca sihaÅŸtri, în peÅŸteri sau chilii din apropiere, iar cel dintâi a refuzat cinstea de arhimandrit, rămânând până la capăt simplu ieroschimonah ÅŸi lăsând un testa­ment în care cheamă cu precădere la nevoinÅ£ă, pocăinÅ£ă ÅŸi smerenie ÅŸi, din care, iată spicuim ÅŸi noi câteva îndemnuri, cum ar fi: „FraÅ£ilor, aveÅ£i grijă de sufletele voastre, ÅŸtiind că aicea este vremea nevoinÅ£elor, iar dincolo a plăÅ£ilor ÅŸi cununilor,ÅŸi că după trecerea acestei vieÅ£i nu mai foloseÅŸte lanimic pocăinÅ£a. Să aveÅ£i dragoste între voi, să fiÅ£i smeriÅ£i, buni, ascultători ÅŸi lesne ier­tători unii altora. SiliÅ£i-vă din toate pute­rile să păziÅ£i pacea dintre voi, iar deasupra patimilor ÅŸi gândurilor celor spurcate să ne întrarmăm cu postul, cu privegherea, ÅŸi, mai mult decât toate, cu aducerea aminte de moarte, gătindu-ne în tot ceasul de ieÅŸi­rea din viaÅ£a aceasta ÅŸi spre întâmpinarea Domnului Iisus Hristos...”.

   Dinaintea altarului bisericii mari — ri­dicată între anii 1857 ÅŸi 1866 cu Hramul Botezul Domnului, arde neîntrerupt o can­delă care aduce aminte ca acolo odihnesc osemintele acestui cuvios stareÅ£ Nifon - care a trecut la cele veÅŸnice în anul 1899 ÅŸi care este, cum am mai spus, întemeietorul ÅŸi cel dintâi stareÅ£ al Schitului Prodromu „acest sfânt lăcaÅŸ românesc... cu viaÅ£ă chinovitică (de obÅŸte), fondat ca azil (spiritual) al tu­turor românilor, fară deosebirea lor” (cum citim în Pisania de deasupra intrării în Biserică,neostentativ încadrată de tricolo­rul românesc).

   Inainte de actualul schit, pe locul re­spectiv se înălÅ£a doar paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul (care dăinuieÅŸte ÅŸi astăzi, fiind refăcut de mai multe ori) atestat abia la anul 1754 când „a fost reînnoit de mona­hul Iosif Hiotul” (cum aflăm dintr-o inscrip­Å£ie ce se află pe peretele sudic al mănăsti­rii) dar probabil datând încă din secolul anterior. De aici se trage ÅŸi numele schitu­lui - în greceÅŸte „prodromos” înseamnă „înainte-mergător” — referindu-se, deci, la Sf. Ioan Botezătorul — care este ocrotitorul aces­tui sfânt aÅŸezământ. Icoana făcătoare de minuni a Botezătorului — care cu privirea sa încruntată i-a izgonit pe turci la anul 1821, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obÅŸtii. Pe la începutul seco­lului XIX se osteneau pe lângă acest para­clis trei sihaÅŸtri români — duhovnicul Iustin cu ucenicii săi Patapie ÅŸi Grigorie - caresunt cei dintâi care au avut de gând să ri­dice acolo un schit „ca să aibă ÅŸi Românii un sfânt lăcaÅŸ în Grădina Maicii Domnului, în care să slujească în frumoasa limbă ro­mânească.” Cerând, pentru aceasta, bine­cuvântarea Marii Lavre — mănăstirea în­temeiată de Sf. Atanasie Athonitul, de care aparÅ£ine schitul nostru — au primit-o în anul 1820. Din păcate, însă, proiectul nu s-a putut îndeplini atunci, ci numai câteva decenii mai târziu, când iniÅ£iativa a fost re­luată de moldovenii Nifon ÅŸi Nectarie, că­rora Marea Lavră le-a reînnoit aprobarea în anul 1851 ÅŸi care, în anul 1856 au do­bândit ÅŸi binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol (sub auto­ritatea căreia se află ÅŸi astăzi Sfântul Munte), respectiv a Patriarhului Chiril. Domnitorul Moldovei Grigorie Ghica a spri­jinit începerea lucrărilor cu 3000 de galbeni ÅŸi a dat încuviinÅ£are să se strângă ajutoa­re de la poporul cel binecredincios.

   AÅŸa a luat fiinÅ£ă schitul care astăzi este restaurat în întregime — graÅ£ie stareÅ£ului său de peste 35 de ani — Părintele Petroniu Tănase, ÅŸi a iconomului ei - Părintele Ierodiacon Iustinian Stoica (care a fost, în vara anului 1999, la Oradea - la invitaÅ£ia ASCOR - Filiala Oradea ÅŸi a vorbit despre Sfântul Munte Athos ÅŸi despre Schitul Prodromu, în special) — (ÅŸi) care a fost aju­tat, foarte mult, (ÅŸi) de către orădeni — în special de către domnul rector Teodor Maghiar — care a vizitat, de mai multe ori Sfântul Munte ÅŸi Schitul ÅŸi care este pome­nit, aici, cu mult respect ÅŸi cu multă recu­noÅŸtinÅ£ă. AÅŸezământul — cu cele trei para­clise (al Adormirii Maicii Domnului, al Bunei Vestiri ÅŸi al Sfântului Ioan Botezătorul), cu cele cinci icoane făcătoare de minuni — dintre care cea mai vestită este Maica Domnului Prodromita, „cea ne­făcută de mână omenească”, cu numeroa­sele lui sfinte moaÅŸte, cu impunătoarea clo­potniÅ£ă, cu stăreÅ£ia, cu impunătoarea bibliotecă, cu atelierele, cu sinodiconul (sala de reuniuni), cu arhondaricul (casa de oas­peÅ£i), cu bolniÅ£a (spitalul), cu chiliile, cu marea cisternă subterană, cu trapeza (sala de mese), cu anexele gospodăreÅŸti ÅŸi cu ce­lelalte acareturi, alcătuiesc, aÅŸadar, o lume în sine, după o sfântă rânduiala athonită, mărturisind exemplar, „prezenÅ£a monahis­mului ÅŸi spiritualităÅ£ii româneÅŸti în Centrul Ortodoxiei” — după cum spunea Prea Cuviosul Părinte StareÅ£ Petroniu Tănase.

   Iată, în câteva rânduri, ceea ce a fost, ceea ce este ÅŸi, mai ales ceea ce va fi Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos — la care vin cu toată evlavia ÅŸi bu­curia, pentru a se închina, toÅ£i românii săvârÅŸitori de pelerinaj în Grădina Maicii Domnului.

   Tot în această călătorie i-am adresat (ÅŸi) câteva întrebări, spre conturarea unui cu­vânt de folos, Părintelui venerabil ÅŸi nonage­nar Petroniu Tănase — Monahul athonit ÅŸi autentic ori StareÅ£ul desăvârÅŸit — care ne-a vorbit despre Osândirea aproapelui ce nu este un păcat mic, căci sfinÅ£ia sa, retras fi­ind din lume, dar nu departe de oameni ÅŸi de preocupările lor spirituale, ne învaÅ£ă că tră­irea unei vieÅ£i conforme cu Evanghelia nu este doar efort, doar asceză, nevoinÅ£ă, ci ÅŸi mângâiere dumnezeiască din partea haru­lui. In drumul lui duhovnicesc, credinciosul este ajutat de îngerul păzitor ÅŸi de sfinÅ£i. AÅŸadar, StareÅ£ul Schitului Românesc Prodromu aflat astăzi la 96 de ani, ne vorbeÅŸte ⁽¹⁾despre cinstea mare pe care Dumnezeu a făcut-o omului când l-a chemat la existen­Å£a fericită alături de El, în veÅŸnicie

   (Va urma)

Stelian GomboÅŸ, BucureÅŸti

 1. Interviul va apărea în unul din numerele viitoare.