Cuvântul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Coslada

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

 

Suntem cu toții binecuvântați de Dumnezeu cu bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și cu bucuria întâlnirii cu dvs., despre care am auzit lucruri frumoase. Ieri, în avion, am citit istoricul acestei parohii, care potrivit numelui său, Coslada, înseamnă piatră lată. Deci, este o piatră cu o deschidere largă, ceea ce înseamnă că este o bază puternică cu un orizont larg; aceasta este piatra credinței, piatra mărturisirii credinței adevărate și deschiderea spre Biserica Universală. Românii, pentru că sunt latini, au deschidere spre universalitate, moștenită de la strămoșii noștri latini; ca urmași ai geto-dacilor statornici, au și statornicia în credință, în credința ortodoxă răsăriteană.

Pe de altă parte, toți românii adevărați seamănă cu stejarul. Stejarul își permite să aibă coroană mare fiindcă are rădăcini puternice. Un stejar care nu are rădăcini puternice și are doar o coroană mare, riscă să se răstoarne, să se prăbușească atunci când vin furtunile. Noi menținem această piatră din capul unghiului, piatra mărturisirii dreptei credințe. De aceea, când Sf. Ap. Petru a mărturisit dumnezeirea lui Hristos, Acesta i-a spus: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica Mea”. În limba greacă, petros înseamnă o pietricică, pe care poți s-o arunci. Petra înseamnă stâncă. Tu ești pietricică și pe această stâncă voi zidi Biserica Mea. ... Tu ești o pietricică care se mișcă dintr-o parte într-alta, dar stânca, piatra neclintită, pe care se zidește Biserica, este Hristos Însuși.

Deci, după nume, parohia dvs. este una care cheamă la mărturisirea dreptei credințe, la statornicia în dreapta credință și, în același timp, la o deschidere, la o lărgire de gândire și de acțiune, ceea ce înseamnă o cooperare cu frații noștri creștini ortodocși din această țară, dar, sigur, în mod inevitabil, cu frații romano-catolici majoritari.

Biserica din parohia Coslada, despre care am vorbit, ca etimologie, are ca hram pe Sfântul Nectarie din Pentapole, fiindcă a fost episcop în Pentapole în nordul Africii, dar este cunoscut în România ca Sfântul Nectarie din Eghina, întrucât a fost duhovnic la mănăstirea din insula Eghina și acolo se află și înmormântat. I se spune Taumaturgul sau Făcătorul de minuni, mai ales de vindecări, pentru că el încă din timpul vieții a fost dăruit de Dumnezeu ca să vindece pe unii care sufereau de diferite boli. După moarte, moaștele sale au fost răspândite în diferite țări și au fost aduse, câțiva ani în urmă, și în România și aveți și dvs aici o parte din sfintele moaște. Sunt și la București, la Mănăstirea Radu Vodă, dar noi le-am adus în mod special la Iași, când eram mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la sfințirea unei biserici foarte mari, una dintre cele mai mari biserici, prima după Catedrala mitropolitană din Iași.                    

Este interesant cum acest sfânt, în prima parte a secolului al XX-lea, a devenit atât de cunoscut în toată Ortodoxia și cultul lui a trecut repede din teritoriul Greciei spre alte țări ortodoxe.

Fiindcă se numește Taumaturgul sau Vindecătorul, parohia aceasta are un program misionar, un program înscris în însuși faptul că sfântul ocrotitor este un vindecător. Åži astfel aveți două programe: unul, provenind din etimologia localității Coslada, mărturisirea statorniciei în credința ortodoxă și, în același timp, al deschiderii spre dialog și cooperare și, al doilea, vindecare. Cuvântul vindecare în limba greacă poate să fie și taumaturgie, dar este unul mai adânc, și anume sotiria-mântuire. Mântuitorul Iisus Hristos se numește Vindecătorul, Sotir–Soter. În limba latină se numește Salvator. Iar mântuirea în limba latină înseamnă salus, salutis. Deodată mântuire și sănătate! Rugăciunea Bisericii Ortodoxe cea mai des repetată sau cererea de rugăciune cea mai concentrată și cea mai des repetată este „Pentru sănătatea și mântuirea lor sau a lui!”, ne rugăm.

Dar, și sănătatea, și mântuirea sunt daruri de la Dumnezeu, primite în Botez și în timpul vieții noastre, însă orice dar suscită o datorie – datoria de a cultiva darul primit și a-l pune în folosul multora. Niciun dar nu ne este dăruit nouă pentru noi înșine, ci toate darurile sunt primite personal pentru a fi folositoare în mod comunitar. Se spune „Dar din dar se face rai”, adică dar din dar, darul cultivat se face bucurie sfântă.

Ei bine, ce este o comunitate creștină care se află sub ocrotirea și patronajul spiritual al unui sfânt? Este o comunitate de vindecare. Este o mărturie de sănătate sufletească și trupească. Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul, arată în el ceea ce în Hristos este prezent în mod plenar. Toți sfinții ne împărtășesc din darurile lui Hristos, adică harul Preasfintei Treimi. Prin sfinți, se vede că Hristos este prezent în Biserică; așa și prin Sfintele Taine care sunt vindecătoare. Botezul ne vindecă de înstrăinarea de Preasfânta Treime, Sfântul Maslu ne vindecă de bolile sufletești și trupești, iar Taina Sfintei Pocăințe sau a  Sfintei Spovedanii sau mărturisirea păcatelor, urmată de Taina Sfintei Euharistii ne vindecă de separația și de înstrăinarea noastră de Dumnezeu, care se numește păcat. Taina Pocăinței și Taina Euharistiei ne vindecă de păcat și păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu și înstrăinarea de Dumnezeu, de semeni și de noi înșine. Când ne împărtășim, se spune „Se împărtășește robul lui Dumnezeu” sau „roaba lui Dumnezeu”, i se pronunță numele,  „spre iertarea păcatelor” și se adaugă „și spre viața de veci”. Iertarea păcatelor o vedemîn cele trei Evanghelii, zise sinoptice – Matei, Marcu și Luca. Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Mântuitorului Iisus Hristos, a scris Evanghelia sa mai târziu decât ceilalți evangheliști. Åži a mai completat ceea ce în celelalte trei Evanghelii nu s-a accentuat suficient. El ne arată care este semnificația adâncă a Botezului. Nu este doar iertarea păcatelor, ci și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Åži ne-a arătat, de asemenea, că Sfânta Euharistie nu se primește doar pentru iertarea păcatelor, ci și ca arvună a vieții veșnice. Deci, Sfânta Euharistie nu se dăruiește doar spre iertarea păcatelor, ci și spre a pregusta în arvună, în anticipație, taina nemuririi, de aceea a fost numită antidotul sau medicamentul nemuririi.

Aici, în biserica aceasta a Sfântului Nectarie Vindecătorul, ne vindecăm de păcate și primim arvuna vieții veșnice. Când se împărtășesc credincioșii aici, la Ușile Împărătești, care simbolizează Ușile Împărăției Cerurilor, se cântă „Cu Trupul lui Hristos vă împărtășiți (sau, în Ardeal, – vă cuminecați), și din izvorul cel fără de moarte gustați”. Așadar, din izvorul cel fără de moarte acum gustăm Taina, arvuna vieții veșnice.

Apoi, o comunitate euharistică, o parohie ortodoxă este și locul în care ne vindecăm de înstrăinarea de noi înșine. Nu numai de înstrăinarea de Dumnezeu. Când nu ne mai rugăm, nu ne mai adunăm în noi înșine, ne înstrăinăm de noi înșine. Păcatul ne înstrăinează de Dumnezeu și de noi înșine. Când Fiul Risipitor, care era pe marginea prăpastiei, care era gata să moară de foame, și-a dat seama de riscul în care se afla, a zis: „Ridica-mă-voi și mă voi întoarce la tatăl meu!”. Dar Evanghelia zice: „Åži-a venit în sine”, sau „Åži-a venit în fire”. Păcatul este o ieșire din fire, o înstrăinare de sine. Întoarcerea la Dumnezeu, întoarcerea la ai săi, întoarcerea la iubire, la comuniune atunci când ne-am risipit prea mult în rele. În limba greacă, cuvântul bucurie se numește hara, iar izvorul bucuriei este haris-harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu aduce bucurie în sufletul omului.

Când venim la biserică ne vindecăm de înstrăinare de noi înșine și ne unim cu alții în rugăciune, și încă ne vindecăm de înstrăinare și față de cei de acasă, care dacă sunt pomeniți aici în rugăciune, prin pomelnicele pe care le dăm, dorul față de ei diminuează durerea, ne simțim aproape de ceilalți. Facem liste cu toți cei dragi: părinți, copii, rude, prieteni și mai punem pe listă și pe cei pe care nu-i mai pomenește nimeni, nu are cine să se mai roage pentru ei. Apoi, noi ne rugăm și pentru cei trecuți la Domnul. Mai ales în timpul Postului Mare, în toate sâmbetele, facem pomenire pentru cei răposați, pentru morți. De ce? Fiindcă rugăciunea noastră unită cu harul lui Dumnezeu face ca iubirea să fie mai tare decât moartea.                                         În Cartea Cântărilor se spune: „Iubirea este mai tare decât moartea”, și noi arătăm prin rugăciunea pentru cei trecuți la Domnul, o iubire mai tare decât moartea. Iată cum, în biserica Sfântului Nectarie Vindecătorul ne vindecăm de dorul îndepărtării, de suferința distanțelor, pentru că-i simțim aproape pe cei pe care-i purtăm în suflet. Nicolae Iorga spunea: „Oamenii nu mor atunci când îi ducem la cimitir, ci atunci când nu mai punem flori pe mormintele lor, când i-am uitat au murit.” Dacă nu-i uităm, nu mor. Ei trăiesc prin iubirea noastră, prin rugăciunea noastră pentru ei. Deci, iată cum Biserica este izvor de bucurie, izvor de vindecare, izvor de comuniune, izvor de speranțe. O mulțime de oameni care trec prin suferința bolii, prin suferința îndepărtării, dacă împreună cu alții se roagă, dacă sunt sfătuiți la timp și încurajați, trec mai ușor peste necazuri, peste încercări, iar alții, fiindcă n-a fost nimeni lângă ei, nu s-a rugat nimeni pentru ei, au sucombat și au căzut în deznădejde. Deci, locul în care primim binecuvântarea comuniunii, bucuria comuniunii și izvorul de speranță este acesta. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „Dacă ai păcătuit o dată, vino la biserică, plângeți păcatele, cere iertare și te vei vindeca. Dacă ai păcătuit și a doua oară, și a treia oară, și a mia oară, vino în biserică, pentru că biserica este spital, nu este tribunal. Este locul de vindecare.”

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să simțim că în biserica Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul sau Vindecătorul este locul vindecării noastre, locul bucuriei noastre și locul creșterii noastre în comuniune creștină, românească și în prietenie și fraternitate cu frații noștri și surorile noastre din Spania, care sunt și ei creștini aici de multă vreme, de pe timpul Sfântului Apostol Pavel. Åži iată, noi ne bucurăm că ați găsit în această țară nu numai un loc de muncă, ci și un loc de rugăciune. Pentru că cea mai importantă muncă este rugăciunea. Toată munca înseamnă, în general, că facem ceva în jurul nostru. Rugăciunea e o construcție în interiorul nostru. Åži ce-am adunat în jurul nostru, rămâne în lumea aceasta, când trecem la viața cerească. Ce-am adunat în sufletul nostru: bunătate, iertare, milostenie, credință puternică, iubire frățească luăm cu noi în veșnicie. Deci, biserica aceasta de aici, de zid, ne ajută să zidim biserica cea din inimi, din sufletul nostru.

Åži închei aici, spunând că Preasfințitul Timotei a amintit că de afară nu crezi că înăuntru este o biserică, dar noi am completa: dar dinăuntru nu crezi că aceasta este o hală, ci un altar sfânt și o antecameră a Împărăției Cerurilor.

Vă felicităm, vă dorim ani mulți cu sănătate și bucurie, iar ca semn de binecuvântare și prețuire pentru această comunitate, oferim părintelui paroh Cruce de binecuvântare, pentru că are cruce patriarhală.

Să trăiți întru mulți ani și să binecuvântați ani!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

 

De asemenea, dorim să vă oferim icoana Sfântului Dionisie Exiguul, părintele erei creștine, care la anul 330, dobrogeanul nostru, a ajuns la Roma și a propus Papei Ioan ca să nu se mai numere anii de la întemeierea Romei, ci de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Deci el este - sfinția ta ești din zonă, de la Galați, nu? - de acolo a fost și Sfântul Dionisie! După aceea a tradus din limba greacă în limba latină Sfintele Canoane și este și părintele dreptului bisericesc.

Casiodor a spus că omul cel mai erudit și cel mai evlavios pe care l-a cunoscut a fost acest monah înțelept dobrogean, care știa multă matematică, astronomie, istorie, și spunea el că postea mult, acest monah răsăritean, din Dobrogea, dar nu judeca pe cei dintre latini care posteau mai puțin. Noi dorim să îi continuați postul, însă mai ales să învățăm cu toții de la Sfântul Dionisie să unim știința cu spiritualitatea, multa cultură cu o puternică și statornică credință și să cooperăm, să fim în dialog, în cooperare cu frații noștri creștini din Occident.

Să trăiți întru mulți ani!