Mesajul Primului Ministru Emil Boc

publicat in Eveniment pe 1 Iunie 2010, 23:48

Mesajul Primului Ministru Emil Boc cu ocazia punerii pietrei de temelie pentru Catedrala Ortodoxă Română din Madrid

GUVERNUL ROMÂNIEI

CABINETUL PRIMULUI MINISTRU

 

Prefericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfințiți părinți,
Dragi români,

 

Astăzi, la Madrid, românii s-au reunit pentru a serba un eveniment ce va contribui semnificativ la consolidarea comunității românești din Spania. Acest prim pas pe care îl facem împreună este un bun prilej pentru a sublinia faptul că prin spiritualitate, cultură și tradiții românești, reușim să ne păstrăm identitatea și să le transmitem generațiilor viitoare dragostea față de țară.

Pentru românii aflați departe de casă, departe de cei dragi, biserica a fost întotdeuana spațiul în care și-au regăsit speranța, trecând mai ușor peste dificultăți și încercări. Rolul Bisericii Ortodoxe Române este foarte important în coagularea comunităților românești de peste hotare și sunt convins că prin punerea pietrei de temelie pentru Catedrala Ortodoxă Română din Madrid, marcăm un nou început pentru toți românii din Spania.

În numele Guvernului României, țin să mulțumesc Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei precum și tuturor românilor care au contribuit la îndeplinirea acestui ideal mai vechi.

De asemenea, doresc să vă asigur de întreaga disponibilitate a statului român, în ciuda dificultăților cu care ne confruntăm, de a contribui la construirea catedralei românești și a ansamblului eparhial.

Transmit cu această ocazie tuturor românilor întreaga mea prețuire și vă doresc să fiți mereu aproape de România!

 

Emil Boc

Prim Ministru

 

PALATUL VICTORIA. Piața Victoriei nr. 1. București, România