Congresul Nepsis Spania 2008

Primii participanții au sosit încă de miercuri. Duhul ce avea să se instaleze e deja anunțat de „colaborarea” practică între tinerii neptici: câțiva „călători” din Londra și Paris, odată ajunși la Madrid, sunt așteptați de cei din Alcala, care îi găzduiesc și îi aduc la Valencia; grupul din Bruxelles aterizează la Zaragoza, de unde sunt preluați de tinerii din parohie; împreună ajung la Valencia vineri seara târziu; gazdele îi așteaptă pe toți și îi fac să se simtă ca acasă. Astfel, până sâmbătă dimineața se adună peste 70 de tineri, cei mai mulți din parohii din Spania (Alcala de Henares, Barcelona, Bilbao, Ciudad Real, Lleida, Valencia, Vinaros, Zaragoza), dar și din alte orașe de pe cuprinsul Mitropoliei noastre (Belfast, Bruxelles, Londra, Paris, Roma, Torino). Toți sunt întâmpinați de părintele Daniel Toadere, bucuros că parohia sa poate găzdui al doilea congres Nepsis Spania la fel cum a făcut-o și cu primul, anul trecut.

Congresul începe cu Sfânta Liturghie arhierească, urmată de conferința „Sfânta Liturghie și viața creștină ca o continuare a ei”, susținută de părintele Daniel Åžimon, consilierul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Urmează un lung șir de întrebări, unele „clasice”, pe care le auzim practic la toate întâlnirile tinerilor, dar și altele care demonstrează o adevărată preocupare a tinerilor de a trăi credința în toată bogăția ei. Preasfințitul Timotei a avut un cuvânt pentru fiecare: pentru cei care au cerut sfat despre cum să se roage; pentru cei neliniștiți să pună în practică ceea ce citesc în Evanghelie și să poată vedea chipul lui Hristos în fiecare om; pentru cei care, trăind în Europa occidentală, sunt nedumeriți de problema căsătoriilor mixte sau a relațiilor cu creștinii de alte confesiuni, în special romano-catolici. Mulți se liniștesc auzind de la un episcop că și căsătoria e o cale spre Hristos la fel de înaltă ca și monahismul; că și în căsătorie e esențial a se practica ascultarea, curăția – sub forma fidelității, sărăcia – sub forma dărniciei, clădite pe statornicie. Bucuria, naturalețea, blândețea sa, atașamentul său față de Evanghelie, nădejdea din privirea și cuvintele sale se răspândesc imediat, iar tinerii se angajează fără rezerve în discuții. S-a vorbit despre dezvoltarea Sfintei Liturghii și felul cum au trăit-o creștinii de-a lungul secolelor, despre frumusețea și semnificația adâncă a rugăciunilor rostite de preot în partea a doua a Liturghiei (a credincioșilor) iar mulți din noi ne dăm seama cât de puțin trăim această slujbă la care participăm săptămânal. Cu dragoste și durere părintele nostru duhovnicesc ne-a vorbit despre tristețea acelor Liturghii la care nu se împartășește nimeni, într-un fel de nesocotință a cuvântului lăsat de Domnul Hristos la Cina cea de Taină. 

Deși cei mai mulți dintre noi uitaserăm de foame, a trebuit totuși să facem o pauză pentru a gusta din bunătățile pregătite de membrii parohiei din Valencia. În partea a doua s-a discutat despre Nepsis, s-a stabilit extinderea filialei la toată episcopia, pentru a cuprinde și Portugalia, s-a hotărât ca în fiecare parohie să existe un reprezentant Nepsis pentru ca astfel comunicarea între noi să fie mai dinamică și ca la următorul congres să nu mai fie reprezentate doar opt parohii din cele de mai mult de cincizeci ale episcopiei. Preasfințitul Timotei a ținut să sublinieze că Nepsis-ul e o posibilitate a tinerilor de a trăi Liturghia după Liturghie; că mai ales noi, cei tineri, suntem chemați să le împăcăm și pe Marta și pe Maria; că pe lângă rugăciune și conferințe duhovnicești trebuie să și punem în practică cuvântul Evangheliei, pentru a nu cădea într-un fel de pietism fals; că îndemnul „cu pace să ieșim” este și o chemare la a trăi activ taina fratelui.

După toate acestea, vine foarte natural invitația adresată de tinerii din Valencia de a lua parte în programul lor lunar de întâlnire cu cei fără adăpost pentru a distribui mâncare caldă, a vorbi cu ei, a-i asculta. Bineînțeles, apare îndoiala că acest infim gest nu le face viața mai bună; însă ne dăm seama că ceea ce „ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie mi-ați făcut” (Mt 25,40) și că acolo unde doi sau trei fac ceva în numele Domnului, e prezent Hristos Însuși. Lucrul acesta se simte atunci când vorbim cu acești oameni săraci – africani, români, spanioli – care se bucură să-i revadă pe tinerii din Valencia și să fie tratați cu demnitate. Experiența aceasta ne arată că în loc sa ne lăsăm descurajați pentru că „la noi în parohie nu se pricepe nimeni la organizare”, putem să-i oferim Mântuitorului cele cinci pâini și cei doi pești pe care îi avem, puțina noastră pricepere, pentru ca El să o înmulțească spre folosul tuturor, căci „tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iac 1, 17).

Seara de sâmbătă se încheie cu o vizită a Orașului Artelor și Åžtiințelor. Duminică, după Sfânta Liturghie, continuăm discuțiile în cadrul vizitei Valenciei, bucurându-ne de soare și de cerul de un albastru perfect. După un program atât de intens, o plimbare și un fotbal pe plajă merg la fix. Apoi participanții se pregătesc de plecare, însă, cum observă Adriana, gazdă bună și „motorul” acestei întâlniri, ne întoarcem fiecare la parohiile noastre convinși că s-au înfiripat între noi ceva mai mult decât niște legături superficiale. Oboseala își spune cuvântul, dar lumina din ochii noștri e încă prezentă, căci cu toții obosiserăm frumos...

A consemnat Bogdan Grecu